Curatelă. Încheierea nr. 1944/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1944/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3635/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR.1944
Ședința camerei de consiliu din 02.04.2015
Președinte: P. N.
Grefier: A. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Direcția de D. și Asistență Comunitară A. în contradictoriu cu intimatele C. I. și T. V. A., pentru instituirea curatelei.
La apelul nominal se prezintă intimata T. V. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.29 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fondul cererii.
Intimata solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data 16.03.2015, petenta Direcția de D. și Asistență Comunitară A. a solicitat instituirea curatelei pentru reprezentarea intereselor intimatei C. I., născută la data de 20.09.1961 în ., domiciliată în municipiul A., ., ., județul A., CNP_, posesoare al actului de identitate . nr._, persoană vârstnică bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4625 din 11.07.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți A. din cadrul Consiliului Județean A., în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice și la unitatea bancară;
Totodată s-a solicitat încuviințarea deschiderii și administrării unui cont de card la CEC Bank pe numele bolnavei C. I. în vederea ridicării, depunerii, transferului sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea 448/2006, precum și eliberarea de extrase.
De asemenea s-a solicitat numirea ca și curator pe seama intimatei C. I., a fiicei acesteia, intimata T. V. A. domiciliată în A., ., județul A., CNP_, pentru reprezentarea acesteia în fața autorităților publice și la unitatea bancară.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin cererea înregistrată la petentă, doamna T. V. A. a solicitat instituirea curatelei pentru mama sa, intimata C. I., persoană vârstnică bolnavă, fiind încadrată în grad de handicap accentuat conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4625 din 11.07.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți A. din cadrul Consiliului Județean A.. Întrucât din cauza bolii, aceasta nu își poate exercita și apăra interesele în condiții bune, se impune reprezentarea acesteia de un curator. S-a mai învederat că intimata suferă de instabilitate emoțională, disforie, tulburări perceptive și este sprijinită la realizarea activităților zilnice cât și a activităților instrumentale de către fiica sa care dorește să fie numită curator.
De asemenea s-a arătat că între persoana bolnavă și rudele sale, relațiile sunt armonioase, acestea oferind bolnavei un climat suportiv și securizant.
S-a mai arătat că persoana bolnavă nu și-a manifestat consimțământul cu privire la instituirea curatelei și la persoana care urmează să fie numită curator.
Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 105, 111 litera d, 178-186 cod civil.
La dosar s-au depus: declarație autentificată, copia cărții de identitate a persoanei bolnave și curatorului, cupon pensie intimat, cererea intimatei T. V. A. către DDAC A., Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4625 din 11.07.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți A. din cadrul Consiliului Județean A., adeverință medicală și cazier judiciar a curatorului, adeverință de venituri a intimatei T. V. A., raport de psihodiagnostic și referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea tutelară A..
Din actele depuse la dosar, instanța reține că persoana bolnavă este o persoană în vârstă de 53 de ani, suferind de instabilitate emoțională, disforie, tulburări perceptive și fiind încadrată conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4625 din 11.07.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți A. din cadrul Consiliului Județean A. în categoria persoanelor cu handicap accentuat.
Intimata C. I. este sprijinită la realizarea activităților zilnice cât și a activităților instrumentale de către fiica sa care dorește să fie numită curator, relațiile dintre intimata C. I. și rudele sale fiind armonioase, aceștia oferind bolnavei un climat suportiv și securizant.
Din cauza stării de sănătate intimata C. I. nu poate să-și exercite și să-și apere interesele, motiv pentru care se impune reprezentarea acesteia de un curator.
Intimata T. V. A. este de acord să fie numită ca și curator pe seama mamei sale pe care o vizitează periodic, aceasta îndeplinind condițiile pentru a fi numită curator.
În baza art.182 alin 2 Cod civil, persoana ce urmează a fi reprezentată nu și-a dat consimțământul, pentru a fi reprezentată de fiica sa.
Constatând că doamna C. I.,din cauza bolii, nu se poate reprezenta și nu își poate apăra singură interesele, aflându-se în situația prevăzută la art.178 lit. a) Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, văzând că doamna T. V. A. îndeplinește cerințele de a fi numită curator, în temeiul art.182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi pe intimata T. V. A., născută la data de 14.12.1988 în A., domiciliată în A., ., județul A., CNP_, posesoare al actului de identitate . nr._ să fie numită curator pe seama intimatei C. I., născută la data de 20.09.1961 în ., domiciliată în municipiul A., ., ., județul A., CNP_, posesoare al actului de identitate . nr._, persoană vârstnică bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4625 din 11.07.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți A. din cadrul Consiliului Județean A., în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice și la unitatea bancară;
Totodată va încuviința deschiderea și administrarea unui cont de card la CEC Bank pe numele bolnavei C. I. în vederea ridicării, depunerii, transferului sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea 448/2006, precum și eliberarea de extrase.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Direcția de D. și Asistență Comunitară A. cu sediul în A., .. 250, județul A., pentru instituire curatelă și, în consecință:
Numește pe intimata T. V. A., născută la data de 14.12.1988 în A., domiciliată în A., ., județul A., CNP_, posesoare al actului de identitate . nr._ să fie numită curator pe seama intimatei C. I., născută la data de 20.09.1961 în ., domiciliată în municipiul A., ., ., județul A., CNP_, posesoare al actului de identitate . nr._, persoană vârstnică bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4625 din 11.07.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți A. din cadrul Consiliului Județean A., în vederea reprezentării acesteia în fața autorităților publice și la unitatea bancară;
Încuviințează deschiderea și administrarea unui cont de card la CEC Bank pe numele bolnavei C. I. în vederea ridicării, depunerii, transferului sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea 448/2006, precum și eliberarea de extrase.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 02.04.2015.
Președinte, Grefier,
N. P. M. A.
Red./Dact./NP/ MA
5 ex./1 .
Se comunică la: curator T. V. A., domiciliată în A., ., județul A..
În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi comunicată la sediul instanței și al Primăriei municipiului A.
← Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 3367/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|