Obligaţie de a face. Sentința nr. 5959/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 5959/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 5959/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5959
Ședința publică din 4 noiembrie 2015
Președinte: B. C.
Grefier: I. K.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul H. V. C., în contradictoriu cu pârâtul I. G., pentru obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtului, avocat V. C. din Baroul A., lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța se constată competentă sub aspect general, material și teritorial, potrivit art. 131 raportat la art. 94 și 107 Cod procedură civilă. Totodată, se constată depuse prin serviciul registratură note de ședință din partea pârâtului, iar instanța, văzând că nu sunt alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul pârâtului pune concluzii de respingere a acțiunii, arătând că autovehiculul a fost înmatriculat pe numele pârâtului încă înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța privind onorariul avocațial.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /28.08.2015, reclamantul H. V. C. a solicitat obligarea pârâtului I. G. la efectuarea formalităților necesare pentru radierea de pe numele său a autovehiculului Volkswagen Vento cu nr. de înmatriculare_, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, de la data vânzării autovehiculului către pârât, toate amenzile îi sunt trimise lui, astfel că se impune obligarea pârâtului la radierea vehiculului de pe numele său.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Prin întâmpinare, pârâtul solicită respingerea acțiunii, întrucât autovehiculul este înmatriculat deja pe numele său. În data de 04.01.2013, a încheiat cu reclamantul un contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul nr._, iar la data de 24.03.2014 autoturismul a fost înmatriculat pe numele său, astfel că acțiunea nu are obiect, autovehiculul fiind radiat de pe numele reclamantului încă din 24.03.2014.
În probațiune, s-au administrat înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Într-adevăr, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 04.01.2013, reclamantul H. V. C. a vândut pârâtului I. G. autoturismul marca Volkswagen Vento, ._, nr. identificare WVWZZ1HZSW418896 și nr. înmatriculare_, însă, în data de 24.03.2014, autovehiculul a fost radiat de pe numele reclamantului-vânzător și transcris pe numele pârâtului-cumpărător (f.27, 30 și 35).
Ca atare, văzând că autoturismul în discuție a fost radiat de pe numele reclamantului înainte de declanșarea prezentului demers judiciar, instanța, în baza art. 24 și 25 din Ordinul MAI nr. 1501/2006, va respinge acțiunea formulată, ca fiind fără obiect.
Totodată, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, va obliga reclamantul să achite pârâtului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. V. C. (CNP_), cu domiciliul în Pecica, ., județul A., în contradictoriu cu pârâtul I. G. (CNP_), cu domiciliul procesual ales în A., ., . (la Cabinet Avocat V. C.), pentru obligație de a face.
Obligă reclamantul să achite pârâtului cheltuieli de judecată de 700 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2015.
Președinte,Grefier,
B. CosminIovuța K.
BC/IK/ 26.11.2015/ 4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:
- H. V. C. – Pecica, ., județul A.
- I. G. – A., ., . (la Cabinet Avocat V. C.)
← Pretenţii. Sentința nr. 5955/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 6026/2015. Judecătoria ARAD → |
---|