Pretenţii. Sentința nr. 6026/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6026/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 6026/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6026
Ședința publică din 06 noiembrie 2015
Președinte: C. L. D.
Grefier: B. – F. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Directia de D. si Asistență Comunitară A. în contradictoriu cu pârâtul C. Ș., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța arată că, la termenul anterior s-a acordat un termen pârâtului pentru a face dovada achitării debitului, dar nu s-a conformat.
Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, în baza art. 244 Cod procedură civilă, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.
INSTANȚA,
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 27.05.2015 reclamanta Direcția de D. si Asistență Comunitară A. a chemat în judecată pârâtul C. Ș., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2201,93 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada martie 2013-decembrie 2014, actualizată pana la data plății efective in funcție de rata inflației, precum si la plata dobânzii legale aferente aceleiași sume de la data scadentei pana la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, la data de 05.07.2010 s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2, având ca obiect folosința imobilului situat in A., ., .. A., paratul fiind obligat la plata cheltuielilor de întreținere, conform cap. III pct.2, alin2 din contract.
Din data de 15.12.2014, datorită unor reparații ce se impuneau a fi efectuate la imobilul de pe . de alți locatari ai imobilului au intrat in posesia altor locuințe, care se afla in proprietatea Primăriei Municipiului A., administrate de Direcția Patrimoniu.
Cu toate că pârâtul a fost notificat la data de 18.02.2015 sa-și achite cheltuielile restante, acesta nu și-a îndeplinit această obligație până în prezent.
Pentru aceste motive, solicită admiterea acțiunii.
În drept, se invocă disp.art. 1164, 1170, 1270 si art. 1272 Cod Civil.
Pârâtul deși legal citat, nu s-a prezentat la judecata si nu a formulat apărări prin întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Părțile acestui litigiu au încheiat contractul de închiriere nr. 2/05.07.2010, având ca obiect folosința imobilului situat in A., ., ..1, jud. A., paratul fiind obligat la plata cheltuielilor de întreținere, conform cap. III pct.2, alin2 din contract.
Din data de 15.12.2014, datorită unor reparații ce se impuneau a fi efectuate la imobilul de pe . de alți locatari ai imobilului au intrat in posesia altor locuințe, care se afla in proprietatea Primăriei Municipiului A., administrate de Direcția Patrimoniu.
Pârâtul a fost notificat la data de 19.02.2015 sa-și achite cheltuielile restante, dar acesta nu și-a îndeplinit această obligație, mai mult, prezent fiind in instanță a recunoscut datoria.
Contractul este încheiat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, astfel că, în cauză, potrivit art. 102 din Legea nr.71/2011, Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Văzând incidența disp. art. 969 din Codul civil de la 1864 care consacră forța obligatorie a contractelor și art. 1073, conform căruia, Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, de asemenea, și disp. art.1088, instanța constată că pârâtul datorează reclamantei atât suma de 2201,93 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada martie-decembrie 2014, actualizată până la data plății efective în funcție de rata inflației, la care se va adăuga dobânda legală, până la data plății effective, conform dispozitivului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de reclamanta Direcția de D. și Asistență Comunitară A., cu sediul social în A., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtul C. Ș., domiciliat în A., ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2201,93 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada martie-decembrie 2014, actualizată până la data plății efective în funcție de rata inflației, la care se va adăuga dobânda legală, până la data plății efective.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 06.11.2015.
Președinte Grefier
C. L. D. B. – F. S.
Red./dact CLD/MB
Ex.4/2 ..
Se comunică:
- Direcția de D. și Asistență Comunitară A., cu sediul social în A., ., jud. A.;
- cu pârâtul C. Ș., domiciliat în A., ., ..
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5959/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 6038/2015. Judecătoria ARAD → |
---|