Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1380/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 1380/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 6284/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1380
Ședința publică din data de 16 martie 2015
Președinte: G. - I. B.
Grefier: A. T.
S-a luat în acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. S., în contradictoriu cu pârâții S. I. și S. S.a.R.L – prin reprezentant legal ., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, av. A. L. din cadrul Baroului A., reprezentantul pârâtului S. I., av. V. G. Adelin, din cadrul Baroului A. și martorii H. C. și A. C., lipsă fiind părțile și reprezentantul pârâtei S. S.a.R.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 455 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 5 alin 1 lit. b și f, art. 33 alin. 2 teza a –II- a din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții părților depun la dosar adeverințe de venit pe anul 2015 precum și certificatele de atestare fiscală pentru persoane fizice.
Instanța comunică, personal, martorului A. C., un exemplar din Încheierea dată în ședința publică din data de 16 februarie 2015, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare către acesta, aducându-i totodată la cunoștință că, are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile.
Sub prestare de jurământ se audiază martorii prezenți, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Față de împrejurarea că, nu a fost contestată valoarea imobilului din litigiu, instanța pune în discuția părților, revenirea asupra probei privind efectuare expertizei în cauză.
Reprezentantul reclamantei lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul pârâtului arată de asemenea că, lasă la aprecierea instanței aceasta.
Instanța revine asupra probei solicitate privind efectuarea expertizei în vederea stabilirii valorii imobilului di litigiu, față de împrejurarea că, valoarea propusă de către reclamant nu a fost contestată.
Reprezentantul pârâtului arată că, nu este în măsură a completa probațiunea prin depunerea înscrisurilor solicitate de către instanță, respectiv a copiei cărții de muncă a pârâtului și copia contractului de credit.
Reprezentantul reclamantei apreciază că ar fi utilă depunerea contractului de credit încheiat, sens în care solicită instanței emiterea unei adrese către pârâta . comunicarea contractului, pentru a se vedea cine este semnatarul, respectiv dacă acesta este semnat în nume propriu de către pârât.
Din înscrisurile depuse de către pârâtă, instanța se consideră lămurită, apreciind astfel ca nefiind utilă soluționării cauzei emiterea adresei în sensul celor solicitate de către reprezentantul reclamantei, urmând a respinge cererea formulată.
Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și în conformitate cu prevederile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, respectiv atribuirea imobilului, în natură reclamantei, fără obligarea acesteia la plata vreunei sulte către pârât.
Apreciază că, din întreg materialul probator depus la dosar rezultă că, imobilul a aparținut familiei reclamantei care i-a transmis imobilul acesteia, fiind astfel de înțeles dorința reclamantei ca imobilul să rămână în continuare în patrimoniul familiei acesteia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului, nu se opune admiterii acțiunii promovate, recunoscând că, imobilul a fost primit de la bunicii materni ai reclamantei, pârâtul contractând un credit despre care reclamanta nu a avut cunoștință.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la data de 07 aprilie 2014, sub numărul de dosar_, reclamanta S. M. S., a chemat în judecată pârâtul S. I., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună sistarea comunității de bunuri cu privire la imobilul situat în V., .. 14, jud. A., casă și teren intravilan în suprafață de 250 mp. înscris în CF nr._ V., cu nr. top 5251 – 5272/13/2, prin atribuirea acestuia către reclamantă, fără a fi obligată la plata unei sulte, îndrumarea Biroului de CF să efectueze cuvenitele mențiuni în CF nr._ V., cu cheltuieli de judecată în caz de opunere .
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, părțile s-au căsătorit în anul 1997, iar în timpul căsătoriei părțile au dobândit în proprietate, prin cumpărare cota de ½ părți din imobilul arătat, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 619 din data de 19.03.2001 și prin întreținere, diferența de ½ părți, conform contractului de întreținere autentificat sub Încheierea nr. 618 din aceeași dată, 19.03.2001.
Reclamanta a arătat că, deși imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, este de fapt bun propriu al acesteia, având în vedere că acesta a fost primit în realitate ca dar de nuntă de la bunicii săi – proprietarii tabulari H. P. și H. E. pentru cumpărarea căruia nu s-a achitat în realitate nici o sumă de bani.
În acest, sens reclamanta a invocat prevederile art. 31 din vechiul C. fam, articol reprodus într-o altă formă de art. 340 lit. g) Cod civil, respectiv prevederile art. 343 alin. 2 Cod civil, conform căruia, valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu, sau bunul în care a trecut această valoare sunt bunuri proprii, astfel că valoarea trecută reclamantei de către bunicii săi ca o donație deghizată în vânzare – cumpărare și întreținere este bunul său propriu, iar pârâtul a fost înscris în calitate de coproprietar în devălmășie numai datorită prezumției de comunitate.
Reclamanta a mai arătat că, pe tot parcursul căsniciei, aceasta a avut loc de muncă stabil, în timp ce pârâtul a muncit doar sporadic ocupându-se de diferite afaceri, neaducând bani în casă, toate cheltuielile fiind suportate de către reclamantă, din bani personali fiind ajutată și de către părinții săi, ulterior plecând și la muncă în străinătate.
Totodată, reclamanta a mai arătat că, pe timpul căsătorie, pârâtul a contractat un credit bancar despre care aceasta nu a avut cunoștință până de curând, cheltuind banii împrumutați în scopuri cunoscute doar de către acesta, solicitând astfel instanței să constate că, această datorit nu poate fi comună în accepțiunea dată de prevederile art. 351 Cod civil.
Față de toate cele relevate, reclamanta a solicitat admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată, invocând în drept prevederile art. 194 Cod procedură civilă, art. 340, 358, 360 Cod civil, art. 979 și următoarele Cod procedură civilă .
În susținerea cererii sale, în cadrul probei cu acte, reclamanta a depus la dosar copia cărții de identitate a pârâtului, copie certificat căsătorie părți, respectiv copie extras CF nr. 5082 V., certificat fiscal privind valoarea de impozitare a imobilului.
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei, la data de 17 iunie 2014, prin serviciul registratură, în cadrul procedurii prealabile, pârâtul a arătat că este de acord în totalitate cu admiterea acțiunii formulate de către reclamantă, solicitând sistarea comunității de bunuri cu privire la imobilul situat în V., .. 14, jud. A., în modalitatea solicitată, respectiv prin atribuirea acestuia reclamantei, îndrumând Biroul de carte funciară să efectueze cuvenitele mențiuni în CF nr._ V..
În motivare, a arătat că, într-adevăr, imobilul a fost dobândit ca dar de nuntă al reclamantei de la bunicii săi, iar pentru cumpărarea acestuia nu s-a achitat nici o sumă de bani, părinții reclamantei fiind cei care au achitat toate taxele aferente.
Față de aceasta, pârâtul a solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 454 Cod procedură civilă. să fie scutit de la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 08 septembrie 2014, instanța, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, a pus în discuția părților, necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât a S. S.a.R.L., față de împrejurarea că, în cartea funciară s-a notat urmărirea imobilului ce face obiectul prezentului partaj de către S. S.a.R.L. din dosar execuțional nr. 160/2013 al B.E.J. G. Magnolia M., reprezentantul reclamantei arătând că, în cazul în care se va aprecia că se impune aceasta, înțelege a-și preciza cererea formulată.
La aceeași dată s-a dispus de către instanță citarea, în calitate de pârât a S. S.a.R.L, care, la data de 26 septembrie 2014, a depus prin serviciul registratură, întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantei, în principal ca netimbrată, iar în subsidiar respingerea cererii privind efectuarea modificărilor din CF, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția netimbrării, pârâtul a invocat prevederile art. 5 lit. (f) din OUG nr. 80/2013, arătând că, cererile de partaj se timbrează cu 3% din valoarea masei partajabile, sens în care a solicitat admiterea excepției invocate.
În ceea ce privește cererea formulată, pârâtul a apreciat că, reclamanta dorește scoaterea din patrimoniul pârâtului a cotei nedeterminate provenită din dobândirea imobilului în timpul căsătoriei, pentru a scoate de sub urmărire silită acest imobil, față de împrejurarea că, împotriva soțului s-a încuviințat executarea silită, în dosar execuțional 448/2013 a Biroului Executorului Judecătoresc G. Magnolia.
A arătat că, reclamanta a invocat dispozițiile Noului Cod civil, apreciind însă că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, întrucât nu erau în vigoare la data dobândirii imobilului.
Pârâtul a solicitat partajarea imobilului prin arătarea cotei părți determinate proprietate a debitorului său S. I. în scopul continuării urmăririi silite pentru satisfacerea creanței datorate de către acesta, opunându-se însă atribuirii în natură a imobilului către reclamantă, fără plata vreunei sulte.
S-a mai arătat de asemenea că, în prezent, datoria pârâtului S. I., este de 73.016,37 lei întrucât pârâtul nu a mai înțeles să achite ratele începând cu anul 2011, astfel încât, creanța s-a actualizat conform prevederilor contractuale.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 1 – 33 Codul Familiei.
Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 27 octombrie 2014, reclamanta a invocat, pe cale de excepție lipsa calității de reprezentant a ., susținând că la dosar nu există dovada calității de reprezentant, solicitând totodată respingerea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, atâta timp cât aceasta a fost timbrată, conform dispozițiilor instanței, stabilite în baza certificatului fiscal cu valoarea de impozitare.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, considerând acestea ca fiind netemeinice și fără legătură cu obiectul cauzei.
A arătat că, reclamanta prin prezenta cerere, dorește să valorifice niște drepturi proprii conferite de lege, invocând în acest sens și prevederile art. 817 Cod procedură civilă, apreciind astfel că, pârâta în calitate de creditor a pârâtului S. I. nu numai că nu se poate opune cererii de partaj, dar este chiar obligată să promoveze o astfel de cerere.
Referitor la solicitarea pârâtei privind stabilirea cotelor, a apreciat că, pârâta se substituie instanței de judecată, având în vedere și prevederile art. 983 Cod procedură civilă .
Având în vedere cele relevate, reclamanta a solicitat respingerea, în totalitate a apărărilor formulate de pârâtă, cu consecința admiterii în totalitate a cererii formulate .
Ulterior, urmare solicitării instanței, pârâta a făcut dovada calității de reprezentant a . a S. S.a.R.L.
La termenul de judecată din data de 17.11.2014, instanța a respins excepția de netimbrare a acțiunii, invocată de pârâta S. prin reprezentant legal Kruk România SRL, a respins de asemenea, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a . de către reclamantă, a încuviințat cererea de probațiune formulată privind audierea martorilor H. C. ( fila 99) și A. C. (fila 100) și a prorogat pronunțarea asupra necesității efectuării unei expertize în specialitatea evaluare bunuri imobile, probă ce ulterior, la termenul de judecată din data de 16 martie 2015, a fost respinsă de către instanță.
Probațiunea a fost completată, prin depunerea copiei contractului de întreținere autentificat sub Încheierea nr. 618/19.03.2001 de către BNP „F. P. I.” și a Încheierilor nr. 3992/CF/2001, în baza contractului de întreținere încheiat sub nr. 618/2001 și 3993/CF/2001 în baza, contractului de vânzare – cumpărare încheiat sub nr. 619/2001, alături de copia Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub Încheierea nr. 619/19.03.2001 de către BNP „F. P. I.”.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 16.02.2015, reclamanta și-a precizat petitul introductiv în temeiul art. 980 și 985 Cod procedură civilă, solicitând instanței să constate că debitul conținut de Contractul de credit nr._/24.12.2007 reprezintă datorie proprie a pârâtului, reclamanta neavând cunoștință și nesemnând acest contract, nebeneficiind de banii obținuți, aceștia fiind folosiți exclusiv de către pârât.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele :
Reclamanta și pârâtul S. I. s-au căsătorit la data de 21 februarie 1997 în ., iar la data de 19 martie 2001 au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 619 a BNP F. P. I., cota de ½ din imobilul înscris în CF_ V., provenită din conversia de pe hârtie a CF 5082 V., cu nr. top. 5251-5272/13/2, reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 250 mp.
La aceeași dată au încheiat contractul de întreținere autentificat prin încheierea nr. 618/19.03.2001 a BNP F. P. I. prin care au dobândit nuda proprietate asupra diferenței de ½ din imobilul înscris în CF_ V., provenită din conversia de pe hârtie a CF 5082 V. cu nr. top. 5251-5272/13/2, obligându-se a presta în mod solidar întreținere în favoarea numitei H. E., bunica reclamantei.
Valoarea bunului indicată de către reclamantă, este cea menționată în certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 3418/17.04.2014 eliberat de ._,56 lei, necontestată de către cei doi pârâți.
Din declarația martorului A. C. (fila 100) instanța reține că acesta a aflat de la mama reclamantei despre faptul că imobilul obiect al partajului a fost dobândit de către reclamantă, anterior încheierii căsătoriei cu pârâtul, cu titlu de donație. De la aceeași persoană cunoaște că nu s-a achitat vre-un ban pentru acest imobil.
Din mențiunile cuprinse în contractul de vânzare cumpărare rezultă că prețul prevăzut în contract pentru achiziționarea cotei de ½ din imobil a fost achitat anterior semnării contractului, astfel că notarul nu a putut lua la cunoștință personal despre acest lucru, aceste mențiuni putând fi răsturnate prin proba contrarie.
Deși cota de ½ din bunul comun a fost dobândită prin cumpărare de reclamanta S. M. S. sub durata căsătoriei cu pârâtul S. I., prin probele testimoniale administrate a fost răsturnată prezumția comunității de bunuri, atâta timp cât această cotă din bun a fost în realitate donată de către bunicul reclamantei, fără a se fi achitat vreo sumă de bani. Susținerea martorului ascultat este întărită și de instituirea prin același contract a unui drept de uzufruct viager asupra acelei cote de ½ parte din imobil în favoarea fratelui așazisului vânzător, numitul H. P..
Fiecărui soț i se cuvine din masa partajabilă o cotă parte care se determină conform aportului adus la achiziționarea lui. Ajutorul oferit de bunicul reclamantei prin transmiterea către aceasta a jumătate din imobilul supus împărțelii se prezumă a fi dat în favoarea nepoatei sale și deci reprezintă aportul reclamantei la dobândirea acestei cote din bun.
În ceea ce privește cota de ½ din imobilul înscris în CF_ V. dobândită prin contractul de întreținere autentificat prin încheierea nr. 618/19.03.2001 a BNP F. P. I. instanța reține că obligația de întreținere instituită în sarcina celor doi soți este una solidară.
Din declarațiile celor doi martori ascultați în cauză rezultă că ambii soți au îngrijit-o pe bunica maternă a reclamantei până la decesul acesteia, bunul fiind dobândit tocmai în considerarea sprijinului din partea celor doi soți de a presta întreținere și de a o înmormânta.
Activitatea de întreținere prestată în comun de cei doi soți față de bunica reclamantei nu poate fi cuantificată pentru fiecare dintre aceștia, din declarația martorului A. C. (fila 100) rezultând că are cunoștință personal despre faptul că ambii soți i-au îngrijit pe bunicii materni ai reclamantei.
Astfel, reținând că jumătate din imobil a fost dobândită în considerarea întreținerii oferită numitei H. E. de către cei doi soți și ambii au prestat întreținerea, fără a se putea stabili măsura în care fiecare dintre aceștia au prestat efectiv întreținerea, instanța va reține cote egale de contribuție la dobândirea acestei cote din imobil. Este lipsită de relevanță împrejurarea că unul dintre soți a realizat sau nu venituri superioare celuilalt sub durata căsătoriei, având în vedere că pentru această cotă de ½ din imobil nu s-a achitat nici un preț ci, așa cum s-a arătat, s-a prestat întreținere.
Susținerile pârâtului S. I. în sensul că nu a avut nicio contribuție la dobândirea bunului urmează a fi înlăturate, având în vedere că poziția sa procesuală este influențată de intenția sa de a scoate din patrimoniul său bunul, fiind în procedura de executare silită, inițiată de pârâta S. S..
Mai mult, susținerile pârâtului sunt în contradicție atât cu probele testimoniale administrate cât și cu aspectele care rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Față de considerentele ce preced, reținând că jumătate din imobil a fost dobândit de către reclamantă de la bunicul său, fără a achita vreo sumă de bani, ajutorul prezumându-se a fi dat în considerarea nepoatei sale și deci reprezintă aportul acesteia, iar cealaltă jumătate a fost dobândită în schimbul întreținerii prestate de către cei doi soți în solidar, instanța va reține că la dobândirea imobilului, ca tot unitar, cei doi soți au avut o contribuție diferențiată, de 75% pentru reclamantă și 25% pentru pârât.
În ce privește cererea ulterioară a reclamantei prin care solicită să se constate faptul că debitul conținut de contractul de credit nr._/24.12.2007 reprezintă o datorie proprie a pârâtului, aceasta este inadmisibilă, având în vedere că s-a solicitat constatarea unui fapt, or se poate cere doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Mai mult, prin probele administrate nu s-a dovedit că datoria contractată de către pârâtul S. I. a avut o altă destinație decât împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. S. în contradictoriu cu pârâții S. I. și S. S. și în temeiul art. 983 alin. 1 Cod procedură civilă va constată că reclamanta S. M. S. și pârâtul S. I., în timpul căsătoriei, au dobândit cu o cotă de contribuție de 75% pentru reclamantă și 25% pentru pârât, imobilul situat în .. 14, județul A., înscris în CF_ V., cu nr. top. 5251-5272/13/2 și nr. cadastral C1 – 5251-5272/13/2, reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 250 mp.
Având în vedere mărimea cotei părți deținută de reclamantă, precum și împrejurarea că doar aceasta a solicitat atribuirea bunului, în temeiul art. 987 Cod procedură civilă, va sista comunitatea de bunuri a soților prin atribuirea în natură a imobilul, către reclamantă, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către pârât în cuantum de 3372.39 lei, reprezentând cota sa de contribuție de 25% la dobândirea imobilului bun comun, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 888 Cod civil, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, în sensul întabulării în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ V., cu înscrierea ipotecii legale pentru garantarea plății sultei, în favoarea pârâtului.
Totodată, va respinge ca inadmisibilă cererea ulterioară a reclamantei prin care solicită să se constate faptul că debitul conținut de contractul de credit nr._/24.12.2007 reprezintă o datorie proprie a pârâtului.
Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. S., CNP_, cu domiciliul procesual ales în A., .. 19 . în contradictoriu cu pârâții S. I., CNP_, domiciliat în sat V., .. 14, județul A., cu domiciliul procesual ales în A., .. 19 . și S. S., cu sediul în Luxemburg, ., nr. 2, L-1653, prin reprezentant KRUK INTERNAȚIONAL SRL, având CUI RO_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr. 51, ., sector 3, pentru sistarea comunității de bunuri și în consecință:
Constată că reclamanta S. M. S. și pârâtul S. I., în timpul căsătoriei, au dobândit cu o cotă de contribuție de 75% pentru reclamantă și 25% pentru pârât, imobilul situat în comuna V., .. 14, județul A., înscris în CF_ V., cu nr. top. 5251-5272/13/2 și nr. cadastral C1 – 5251-5272/13/2, reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 250 mp.
Sistează comunitatea de bunuri a soților prin atribuirea în natură a imobilul situat în comuna V., .. 14, județul A., înscris în CF_ V., cu nr. top. 5251-5272/13/2 și nr. cadastral C1 – 5251-5272/13/2, către reclamantă.
Obligă reclamanta la plata unei sulte către pârât în cuantum de 3372.39 lei, reprezentând cota de contribuție de 25% a pârâtului la dobândirea imobilului bun comun, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, în sensul întabulării în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ V., cu înscrierea ipotecii legale pentru garantarea plății sultei, în favoarea pârâtului.
Respinge în rest cererea.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria A., în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2015.
Președinte Grefier
G. I. B. A. T.
Red./ dact.
G.I.B/A.T/16.04.2015
5 ex. / 3 . comunică cu: reclamanta S. M. S., cu domiciliul procesual ales în A., .. 19 .
pârâții S. I., cu domiciliul procesual ales în A., .. 19 .
S. S., prin reprezentant KRUK INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr. 51, ., sector
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|