Pretenţii. Încheierea nr. 59/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 59/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 20444/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.59

Ședința Camerei de Consiliu din data de 9 ianuarie 2015

Președinte: A. B. V.

Grefier: N. G. B.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. Calea A. V. ., A., în contradictoriu cu pârâtul O. V. F. având ca obiect pretenții.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 09.12.2014, reclamanta Asociația de P. Calea A. V. ., A., în contradictoriu cu pârâtul O. V. F., a solicitata, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 42.436,7 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere restante, aferente apartamentului 26 situat în . Calea A. V., pe care reclamanta îl deține, și să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 10.12.2014 ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării și sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, reclamanta să precizeze perioada pentru care s-a calculat suma de 42.436,70 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, dacă această sumă include și penalitățile, iar în caz afirmativ să indice modul de calcul al acestora și să depună în copie listele de cheltuieli aferente perioadei pentru care a solicitat restanțele, în două exemplare certificate pentru conformitate cu originalul.

Reclamanta nu a complinit în termenul acordat aceste lipsuri reținute de instanță.

Prin urmare cererea de chemare în judecată neîndeplinind condițiile cerute de art. 194 lit.c și art.194 lit.e NCPC, în baza art. 200 alin. 3 NCPC, va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de P. Calea A. V. . sediul procesual ales în A., ., ., având C._ în contradictoriu cu pârâtul O. V. F. având ca obiect pretenții.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 09.01.2015.

Președinte Grefier

A. B. V. N. G. B.

ABV/NGB

3 ex./1com./22.01.2015

Se comunică cu reclamanta Asociația de P. Calea A. V. ., A., cu sediul procesual ales în A., ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 59/2015. Judecătoria ARAD