Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5170/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 5170/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5170

Ședința publică din data de 08.10.2015

Președinte: A.-M. A.

Grefier: S. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta P. comunei Șiria, în contradictoriu cu intimatul D. M., pentru reexaminare sancțiune contravențională.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității prezentei cereri reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la această instanță la data de 18.08.2015, petenta P. C. Șiria, a chemat în judecată intimatul D. M., solicitând înlocuirea amenzilor contravenționale, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că, referitor la adresa din data de 29.06.2015 înregistrată cu nr. 7283/07.07.2015 cu privire la mandatul de executare nr. 150/MC/2013, înregistrată cu nr. 5670/15.07.2013 privind contravenientul D. M., de a presta o activitate în folosul comunității conform sentinței civile nr. 3746/16.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 4349/_.

Față de aceasta, petenta a arătat că în temeiul art. 17, 19 și 20 din OG nr. 55/2002, primarul comunei Șiria nu poate proceda la ducerea la îndeplinire a mandatului de executare întrucât prin procesul verbal comunicat de Poliția din Șiria, înregistrat la data de 22.04.2015, reiese că intimatul este plecat din localitate, dar nu se cunoaște noua adresă.

Având în vedere că, contravenientul se sustrage cu rea credință de la executarea mandatului emis de instanță, în temeiul art. 21 din OG nr. 55/2002, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii obligării contravenției la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 55/2002.

În probațiune au fost depuse în copii: adrese.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a înfățișat în instanță

Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/29.05.2008, contravenientul a fost sancționat cu amendă în sumă de 40 lei, iar Judecătoria A., prin sentința civilă nr. 3746/16.05.2013 pronunțată în dosar nr._, a înlocuit amenda contravențională cu 50 de ore muncă în folosul comunității.

În baza sentinței rămasă irevocabilă s-a emis mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea activității în folosul comunității nr. 150/MC/2013, însă contravenientul nu s-a prezentat pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii și așa cum rezultă din informarea de la fila 6, contravenientul nu mai locuiește la adresa de domiciliu. Șiria, nr. 988.

În drept, instanța reține că dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, care vizează reexaminarea sancțiunii în sensul înlocuirii muncii cu amenda, sunt incidente când sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității s-a aplicat direct de instanță, conform art. 6-8 din același act normativ, nu și atunci când amenda a fost înlocuită cu muncă ca urmare a sesizării organului constatator datorită insolvabilității contravenientului, cum este cazul în speță.

Prin urmare, instanța reține că înlocuirea muncii în folosul comunității cu sancțiunea amenzii după ce inițial s-a înlocuit amenda cu muncă în folosul comunității în temeiul art. 9 din O.G. nr. 2/2001 nu este posibilă, astfel că va admite excepția inadmisibilității cererii de față și în consecință o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității cererii.

Respinge cererea formulată de petenta . sediul în Șiria, ., nr. 184, județul A., în contradictoriu cu intimatul D. M., cu domiciliul în Șiria, nr. 988, jud. A..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

Președinte, Grefier,

A.-M. A. S. B.

Red/dact

AMA/SB – 04.11.2015

4 ex/2 comunicări

- P. comunei Șiria - Șiria, ., nr. 184, județul A.

- D. M. – Șiria, nr. 988, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria ARAD