Suspendare provizorie. Încheierea nr. 2/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 32/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 2

Ședința publică din 06 ianuarie 2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare cererea formulată de contestatoarea H. D., pentru suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 1691/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc B. C. O..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Cererea este legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul prevederilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța verifică propria sa competență generală, materială și teritorială, constatând, în baza art. 713 alin. 1 raportat la art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă că este competentă în judecarea prezentei cauze.

Nemaifiind alte cereri, instanța socotindu-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /05.01.2015, contestatoarea H. D. a solicitat suspendarea provizorie a executării silite pornită în dosarul execuțional nr. 1691/2014 al B. B. C. O. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite solicitată în dosarul nr._/55/2014 înregistrat la Judecătoria A. ce are ca obiect contestație la executarea silită.

În motivare, contestatoarea a arătat că, urgența cererii de suspendare provizorie este justificată de faptul că urmărirea silită continuă prin efectuarea de către executor de acte nelegale și abuzive care îi creează prejudicii iminente și riscă să piardă părțile sociale care vor fi vândute la licitație publică cu un preț subevaluat sau creditoarea urmăritoare, care este și asociat în ALTA LINEA SRL ar putea să le adjudece la un preț inferior, sau în contul creanței.

Încheierea de încuviințare a executării silite a fost dată de executorul judecătoresc numai prin modalitatea executării silite imobiliare, executorul judecătoresc în mod nelegal a dispus poprirea părților sociale, lipsește somația de plată, cu toate că a fost încuviințată numai executarea silită imobiliară s-a dispus poprirea părților sociale neîncuviințată, însă actul de executare următor este executarea silită mobiliară fără să fi fost încuviințată și fără să fi fost emisă o somație de executare conform art. 667 și art. 731 Cod procedură civilă, nu există un proces verbal de sechestru, iar executorul judecătoresc nu a respectat procedurile legale anterioare privind vânzarea pe cale amiabilă sau directă a părților sociale, prevederile legale în materia vânzării prin licitație publică a părților sociale sunt subsidiare, imperative și stabilesc că această procedură este ulterioară vânzării directe sau amiabile ( art. 755.și art. 756 alin. 3).

Contestatoarea apreciază că vânzarea silită a părților sociale are loc doar dacă nu există un acord al părților sau dacă vânzarea directă sau amiabilă nu se realizează, or executorul judecătoresc a încălcat regulile de procedură și a trecut la vânzarea silită fără să își exprime acordul sau poziția vis-a vis de acte de urmărire. De asemenea, se susține că nu există nici o adresă sau înștiințare din partea organului de executare silită.

P. raportare la aceste acte de executare, deja efectuate, a consecințelor acestora, contestatoarea apreciază că se impune ca suspendarea provizorie a executării silite, întrucât prejudiciul pierderii părților sociale ar fi ireparabil, recuperarea unor sume de bani mari reprezentând valoarea reală a părților sale sociale nu ar mai exista, iar părțile sale sociale vor fi vândute la licitație publică la un preț inferior.

Contestatoarea a mai arătat că pe rolul Tribunalului A. există dosarul nr._ ce are ca obiect retragere asociat cu termen pentru data de 14 ianuarie 2014, litigiu care nu ar mai putea continua deoarece nu ar mai avea obiect. În cadrul acestui litigiu privind retragerea sa din societate se are în vedere valoarea reală a părților sociale ale contestatoarei, aceleași bunuri pentru care s-a cerut executarea silită.

P. executarea silită asupra părților sociale ale contestatoarei deținute în Alta Linea SRL, creditoarea urmăritoare A. SRL, asociat și în Alta Linea SRL, a urmărit îndeplinirea unor obiective aflate în distonanță cu scopul procesului și a săvârșit un abuz de drept, deoarece exercitarea dreptului de urmărire silită depășește manieră normală a dreptului acesteia de urmărire silită a bunurilor (părți sociale), aceasta depășind granița bunului exercitat, contestatoarea apreciind că urmăritoarea A. SRL este de rea-credință.

S-a mai precizat de către contestatoare că prin luarea măsurii suspendării provizorii creditoarea urmăritoare nu este prejudiciată în fondului dreptului său, întrucât această măsură are un caracter vremelnic, iar pe de altă parte fondul dreptului este și rămâne neprejudecat.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 718 alin. (7), art. 12 C. procedură civilă, art. 755, art. 667, art. 731, art. 743 și urm., art. 756 alin. 3 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus înscrisuri în copie, respectiv extras de pe portalul Tribunalului A. cu privire la existența dosarului nr._, încheierea nr._/20.12.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2014, contestația la executare, modificare și completare a cererii de contestație la executare, adresa de înființare a popririi, încheierile din data de 02.12.2014, respectiv 27.11.2014 întocmite de B. B. C. O. în dosarul execuțional nr. 1691/2014, sentința civilă nr. 2684/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, decizia civilă nr. 96/02.10.2014 a Tribunalului A..

De asemenea, contestatoarea a făcut și dovada consemnării la CEC Bank a cauțiunii în sumă de 1.932,52 lei prin recipisa de consemnare nr._/1 din data de 29.12.2014, depusă în original la poziția nr. 87/2014 din Registrul special de valori ținut la grefa instanței.

Analizând cererea formulată, instanța reține următoarele:

Conform art. 718 al. 7 C.pr.civ., suspendarea provizorie a executării silite se poate solicita până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestației la executare, în cazuri urgente și cu depunerea prealabilă a unei cauțiuni.

Petenta a depus o cauțiune de 1932,52 lei (fila 10), acest cuantum fiind în acord cu art. 718 alin. 2 lit. b) C.pr.civ., având în vedere valoarea obiectului contestației, de 5186,43 euro și 5.466 lei lei; de asemenea, a formulat contestație la executare, ce face obiectul dosarului nr._/55/2014, în cadrul căreia a solicitat suspendarea executării silite.

Având în vedere îndeplinirea acestor două condiții de admisibilitate, precum și faptul că în speță se poate aprecia că există o situație de urgență, executarea silită vizând o sumă suficient de mare de bani, fiind luată totodată și măsura popririi părților sociale deținute de contestatoare la Alta Linea S.R.L. văzând motivele invocate de către contestatoare în cererea de suspendare provizorie a executării și în cadrul contestației la executare și anume faptul că există riscul vânzării la licitație a părților sociale cu un preț subevaluat, instanța apreciază ca fiind oportună suspendarea executării silite până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._/55/2014 al Judecătoriei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de contestatoarea H. D. (CNP_), domiciliată în A., Splaiul G-ral G. M., ., . domiciliul procesual ales în A., ., . provizorie a executării silite și pe cale de consecință:

Dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare nr. 1691/2014 al B. B. C. O. până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare ce face obiectul dos. nr._/55/2014 al Judecătoriei A..

Fără cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 ianuarie 2015.

Președinte Grefier

R. A. C. P. S.

R./PS/ 07.01.2015/ 5 ex. din care 3 ex. se .> - H. D.-A., ., .

- A. SRL-A., .. 1, jud. A.

- B. B. C. O.-A., .. 33-37, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Încheierea nr. 2/2015. Judecătoria ARAD