Uzufruct. Sentința nr. 201/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 201/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 201/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 201

Ședința publică din 19 ianuarie 2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G. F. în contradictoriu cu pârâtul E. G. având ca obiect radiere uzufruct.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului, av.H. C., martorii H. G. O. și H. A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1533 lei.

Sub prestare de jurământ sunt audiați martorii, declarația acestora fiind consemnată și atașată la dosar.

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța, în baza art. 244 C., declară cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate stingerea dreptului de uzufruct viager constituit asupra imobilului în litigiu, radierea dreptului de uzufruct viager din cartea funciară și îndrumarea OCPI A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 10.10.2014, reclamantul M. G. F. în contradictoriu cu pârâtul E. G., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate stingerea dreptului de uzufruct viager constituit asupra imobilului din A., ..10, . înscris în CF nr._-C1-U3(CF vechi_ A.) top 648/b/1II sub poziția C1, în favoarea pârâtului, prin neexercitarea acestuia timp de 30 de ani; să se dispună radierea dreptului de uzufruct viager de sub C 1 din CF-ul menționat și îndrumarea OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări. Fără cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul arată că în anul 2000 a dobândit prin moștenire imobilul descris mai sus, iar din analiza cărții funciare rezultă că imobilul este grevat și în prezent de un drept de uzufruct viager constituit în data de 1935 în favoarea pârâtului, înregistrat sub nr. 4374/1935 din foaia de sarcini C la poziția 1.

Reclamantul a mai arătat că pârâtul s-a desesizat de imobil de peste 30 de ani, timp în care imobilul a fost deținut de alți posesori – proprietari.

În drept cererea nu a fost întemeiată.

În probațiune, în cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a depus la dosar în copii certificate: extras CF, certificat de atestare fiscală, coala CF în extenso.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu martorii H. G. O. și H. A..

Analizând acțiunea formulată prin prisma prevederilor legale și a probelor administrate în cauză instanța reține următoarele:

În ceea ce privește temeiul juridic instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art.577 din vechiul cod civil potrivit cărora » uzufructul se stinge prin neuzul dreptului în decurs de 30 de ani » având în vedere dispozițiile art.72 din Legea nr.71/2011

Potrivit cărții funciare nr._-C1-U3 A. reclamantul este proprietarul imobilului apartament situat în A., ..10, . Acest imobil este grevat de dreptul de uzufruct viager instituit în favoarea pârâtului Engelhardt G.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate stingerea dreptului de uzufruct al pârâtului, prin neuz și pe cale de consecință, radierea acestui drept din cartea funciară

Potrivit declarației martorilor audiați în cauză, H. G. O.( vecină cu reclamantul din 1973) și H. A.( care a locuit în același imobil din 1952) pârâtul Engelhardt G. este necunoscut la adresa menționată .

Având în vedere această stare de fapt, din care reiese că pârâtul Engelhardt G. nu și-a mai exercitat dreptul de uzufruct de mai bine de 30 de ani, ceea ce conduce la stingerea acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate, conform art. 557 vechiul C.civ., instanța va admite acțiunea reclamanților și va constata stingerea prin neuz a dreptului de uzufruct viager instituit în favoarea pârâtului asupra imobilului situat în A., ..10, . înscris în CF nr._-C1-U3(CF vechi_ A.) top 648/b/1II sub poziția C1 ,prin neuz.

Totodată, în baza art. 34 pct. 3 din Decretul – Lege nr. 115/1938, va dispune radierea dreptul de uzufruct viager instituit în favoarea pârâtului E. G..

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G. F. ( CNP_) domiciliat în A., ..10, . cu pârâtul E. G. cu ultimul domiciliu cunoscut în A., ..10, .> Constată stins prin neuz dreptul de uzufruct viager al pârâtului E. G. asupra imobilului situat în A., ..10, . înscris în CF nr._-C1-U3(CF vechi_ A.) top 648/b/1II sub poziția C1 ,prin neuz.

Dispune radierea dreptului de uzufruct viager al pârâtului E. G. și îndrumă OCPI A. să efectueze cuvenitele mențiuni.

Fără cheltuieli de judecată

Cu apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2015

Președinte Grefier

R. A. C. P. S.

Red/dact/R./PS/21.01.2015

4 ex/2 ex se . G. F. - A., ..10, .> E. G. -A., ..10, .>

1 exemplar se va comunica OCPI A. după rămânerea definitivă a prezentei.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzufruct. Sentința nr. 201/2015. Judecătoria ARAD