Validare poprire. Sentința nr. 4121/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4121/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 5493/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4121

Ședința publică din 07 septembrie 2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S.C. Creditexpress Financial Services SRL, în contradictoriu cu terțul poprit .. și debitorul B. N..

La apelul nominal, la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru în temeiul art. 27 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul prevederilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța verifică propria sa competență generală, materială și teritorială, constatând, în baza art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă că este competentă în judecarea prezentei cauze.

Nefiind formulate alte cereri și văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /22.04.2015, creditoarea S.C. Creditexpress Financial Services SRL, în contradictoriu cu terțul poprit .. și debitorul B. N., a solicitat instanței validarea popririi prin înființarea unei popriri în conturile terțului poprit de la care debitorul are de încasat suma de bani în baza contractului individual de muncă, în calitate de angajat.

În motivare, creditoarea a arătat că la data de 30.04.2013 s-a încheiat contractul de cesiune între Banca Comercială Română SA în calitate de cedent, C. Holding Limited în calitate de cesionar și . în calitate de administrator activ al cesionarului, îndreptățit să recupereze creanțele cesionate, contract prin care cedentul a cesionat în favoarea cesionarului creanțele sale, împreună cu orice drepturi, dobânzi sau beneficii, prezente sau viitoare, rezultate din contractul de credit bancar nr._/06.05.2008 încheiat între B. Negoită în calitate de împrumutat în contractul de credit și debitor cedat conform contractului de cesiune și BCR SA.

Întrucât debitorul nu și-a onorat obligațiile de plată de bunăvoie, creditoarea s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc D. O. A. din circumscripția Curții de Apel Timișoara, formându-se dosarul de executare nr. 3/EX/2014.

Debitorul a fost somat să își achite datoria și în paralel s-a înființat poprire asupra drepturilor salariale pe care acesta le obține de la terțul ..

Terțul poprit, la data de 16.03.2015 a primit ordonanța de poprire prin care B. D. O. Arian a solicitat înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul lunar pe care terțul, în calitate de unitate angajatoare îl datorează debitorului B. N. „până la concurența sumei totale de 4.041,05 RON” conform art. 782 alin. 2 NCPC.

Creditoarea mai arată că, deși prevederile în materia executării silite sunt imperative în ceea ce privește obligațiile terțului poprit de a indisponibiliza sumele de bani ce le datorează debitorului și de a le consemna creditorului, . nu a răspuns în termenul de 5 zile prevăzut de art. 786 alin. 1 NCPC deși, prin adresa primită din partea ITM creditoarei i s-a comunicat faptul că la această instituție figurează ca angajat sus numitul B. N..

Din acest punct de vedere, creditoarea consideră că terțul poprit, prin conducerea sa, a acționat cu rea credință.

În consecință, consideră întemeiată cererea sa și solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În baza art. 789 alin. 9 a solicitat amendarea unității angajatoare . cu o „sumă cuprinsă între 2.000 și 10.000 RON”.

În drept a invocat dispozițiile art. 786 și urm. Noul Cod de procedură civilă iar în probațiune a depus înscrisuri în copii: Încheierea nr. 844/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, adresă către ITM din data de 03.03.2015, adresă înființare poprire și dovada comunicării acesteia.

Terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, a arătat că a procedat la reținerea și virarea sumelor de bani în cuantum de 1/3 din veniturile totale ale debitorului B. N., virând astfel suma de 440 lei în contul bancar aparținând executorului judecătoresc D. O. A., deschis la Banca Carpatica – Sucursala A., la data de 08.05.2015, conform ordinului de plată anexat întâmpinării.

Față de aceste motive, terțul poprit solicită respingerea cererii.

Debitorul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a înfățișat în instanță.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin adresa din data de 12.03.2015 emisă în dosar execuțional nr.3/ex/2014, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra veniturilor debitorului, în mâinile terțului poprit în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contract de credit bancar nr._/06.05.2008 și încheierea de cheltuieli a B. D. O. A..

După formularea prezentei cereri de validare de poprire terțul poprit a depus dovada că s-a conformat adresei de poprire, deși nu în termenul legal prevăzut de art. 786 Cod procedură civilă.

Față de această stare de fapt instanța, în baza art. 32 alin. 1 lit. c din noul Cod de procedură civilă, va constata ca rămasă fără obiect cererea de validare de poprire formulată.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S.C. Creditexpress Financial Services S.R.L. (J40/_/2007, CUI RO_) cu sediul în București, Calea Ș. V., nr. 133, clădirea Central Business Park, Corp B, . în contradictoriu cu terțul poprit .. (J_ ) cu sediul în comuna Padeș, . și debitorul B. N. (CNP_) domiciliat în Timișoara, .. 19, ., ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 07.09.2015.

Președinte Grefier

R. A. C. P. S.

R./PS/23.09.2015

5 ex/3 ex se .="BodyText"> - S.C. Creditexpress Financial Services S.R.L. - București, Calea Ș. V., nr. 133, clădirea Central Business Park, Corp B, .

- .. - comuna Padeș, .

- B. N. - Timișoara, .. 19, ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4121/2015. Judecătoria ARAD