Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 1703/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1703/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 1703/2015
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1703
Ședința Camerei de Consiliu din 20 martie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta Asociația „S. și S.” V., având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal nu se prezintă reprezentantul petentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 12 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială, conform art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 5 și art. 7 din OG nr. 26/2000.
În temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească a procesului și conform prevederilor art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2015, pe rolul Judecătoriei A., petentul I. B. a solicitat acordarea personalității juridice și înscrierea în registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei A., a Asociației „S. și S.” V., persoană juridică română, de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în localitatea V. nr. 85, ., având ca membrii fondatori pe: P. N., Unitatea Administrativ Teritorială ., N. I., și Asociația Profesională Neguvernamentală ASSOC – Asistență Socială - Filiala A., reprezentată prin președinte, Iuhasz E..
La cerere au fost anexate înscrisuri, respectiv: Statutul asociației atestat sub nr. 7/11.03.2015 de către avocat I. B., act constitutiv al Asociației „S. și S.” V. atestat sub nr. 6/11.03.2015 de către avocat I. B., dovada disponibilității denumirii, contract de comodat atestat sub nr. 2/11.03.2015, extras CF nr._-C1-U5 V., releveu . în cuantum de 975 lei, adresă către ORC, Hotărârea nr. 36/25.02.2015 a Consiliului Local al comunei V., Hotărârea Consiliului director al Asociației Profesionale Neguvernamentale ASSOC – Asistență Socială - Filiala A., acte identitate, certificat cazier fiscal.
În drept, petenta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 26/2000.
Văzând documentația depusă, precum și dispozițiile art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și ale art. 8 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal.
Văzând că potrivit prev. art. 14 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, republicată, Pentru protecția și promovarea intereselor lor comune, unitățile administrativ-teritoriale au dreptul de a adera la asociații naționale și internaționale, în condițiile legii.
În condițiile în care actul constitutiv și statutul îndeplinesc dispozițiile legale sus menționate privind datele de identificare ale asociaților, exprimarea voinței de asociere, denumirea asociației, sediul asociației, durata de funcționare pe perioadă nedeterminată, patrimoniul inițial în sumă de 975 lei, în numerar, componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control, respectiv: Președinte – P. N., Vicepreședinte: Andresz I., secretar – Robotyin E., scopul asociației și obiectul asociației, fiind depuse la dosar certificate cazier fiscal ale asociaților, instanța constată că cererea formulată este întemeiată.
Prin urmare, în condițiile prevăzute de art. 527 și următoarele din noul Cod de procedură civilă raportat la art. 8 alin. 2, art. 10 și art. 12 din O.G. nr. 26/2000, instanța va dispune înscrierea în registrul pentru asociații al Judecătoriei A., în vederea dobândirii personalității juridice, ulterior rămânerii definitive a prezentei, a asociației Asociația „S. și S.” V., persoană juridică română, de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în localitatea V. nr. 85 ., constituită în baza actului constitutiv atestat sub nr. 6/11.03.2015 de avocat I. B. și statutul Asociației atestat sub nr. 7 din 11.03.2015 de către avocat I. B..
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petentul B. I., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat – I. B., cu sediul în A., ., ., și în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la J. A. a Asociației „S. și S.” V., persoană juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, cu sediul în localitatea V., nr. 85, ., conform actului constitutiv al Asociației „S. și S.” V. cu nr. 6 din 11.03.2015 atestat de avocat B. I. din cadrul Baroului A. și Statutului Asociației „S. și S.” V. cu nr. 7 din 11.03.2015 atestat de avocat B. I. din cadrul Baroului A..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la J. A..
Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2015.
Președinte, Grefier,
D. L. C. M. T.
Tehnored. DLC/MT/ex.6/2 .
Se comunică cu:
- petentul Asociației S. și S. V. - A., ., .
- P. de pe lângă J. A.,
- iar după rămânerea definitivă: Ministerului de Justiție și Organului Financiar Local
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1547/2015. Judecătoria ARAD | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1539/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|








