Anulare act. Sentința nr. 1029/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1029/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 1029/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1029

Ședința publică din 05 martie 2014

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de către reclamantul H. M. A. în contradictoriu cu pârâta C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A..

La apelul nominal se prezintă reclamantul, asistat de avocat H. C. și președintele Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A., doamna N. D.-G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului depune împuternicire avocațială.

Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A. și acordă cuvântul pe excepția invocată.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției, în temeiul art. 676 din Legea 95/2006 instanța competentă fiind judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

În temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței materiale.

INSTANȚA

Asupra excepției,

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 29.11.2013, reclamantul H. M. A. în contradictoriu cu pârâta C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A. a solicitat admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 4/05.11.2013 emisă de pârâtă, în temeiul art. 673 alin. 1 din Legea 95/2006; retrimiterea cazului Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A. în vederea desemnării expertului care să efectueze raportul asupra cazului sesizat prin Sesizarea înregistrată la Direcția de Sănătate Publică A. sub nr. 4444/CM/23.10.2013, în temeiul art. 671 alin. 1, alin. 3 din Legea 95/2006. A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 671, art. 673, art. 676 din Legea nr. 95/2006, art. 19, art. 25, art. 26, art. 29-30 din Regulamentul adoptat prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1343/2006, art. 194, art. 451-453 Cod procedură civilă.

În probațiune a depus Decizia nr. 4/05.11.2013 emisă de C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A., Sesizarea înregistrată la Comisie sub nr. 4444/CM/23.10.2013, biletul de ieșire din Spitalul clinic județean A., certificat de deces H. V. D., certificat de naștere H. M. A..

La dosarul cauzei, pârâta a depus întâmpinare iar reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.

Cu privire la excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu instanța constată că prezenta cauză vizează anularea unui act juridic nepatrimonial, neevaluabil, obiect care nu se regăsește între cele prevăzute de art. 94 Cod procedură civilă ca fiind de competența judecătoriei.

Petentul a invocat dispozițiile art. 676 din Legea nr. 95/2006, care stabilește că instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat. Însă acest text de lege, care instituie o competență specială, a fost abrogat prin . Noului Cod de procedură civilă. Astfel, conform art. 122 din Noul Cod de procedură civilă, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod. De asemenea, conform art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, de punere în aplicare Noului Cod de procedură civilă, care face corp comun cu acesta, s-a abrogat orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale. Din interpretarea coroborată a acestor texte rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa competența instanțelor de judecată exclusiv prin codul de procedură civilă și legislația conexă de punere în aplicare a acestuia, prin abrogarea competențelor prevăzute anterior în legi speciale. Este adevărat că o parte dintre competențele instituite prin legi speciale au fost păstrate însă acesta s-a realizat prin inserarea acestor cazuri speciale de competență fie în Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare Noului Cod de procedură civilă fie în Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cum însă cazul de competență prevăzut de art. 676 din Legea nr. 95/2006 nu este prevăzut în niciunul dintre aceste acte normative, instanța apreciază că el a fost abrogat expres prin dispozițiile art. art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare Noului Cod de procedură.

Ca urmare, apreciind că în cauză competența se stabilește în raport de Codul de procedură civilă, și nu de legea specială, instanța va constată că această competență aparține tribunalului, ca instanța de drept comun, drept pentru care, în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, va admite excepția și va declina competența în favoarea Tribunalului A..

Văzând că, în acest moment, nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale și, în consecință, declină în favoarea Tribunalului A. cererea pentru anularea Deciziei nr. 4/05.11.2013 emisă de C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A., cu sediul în A., ., județ A., formulată de reclamantul H. M. A., CNP_, cu domiciliul în A., .. 8, ., județ A..

Fără cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 martie 2014.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red/ Tehnred: RA/LM

28.03.2013/4 ex. /2 . comunică:

H. M. A., A., .. 8, ., județ A.

C. de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis A., A., ., județ A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1029/2014. Judecătoria ARAD