Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 7896/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 7896/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 7896/2013
ROMÂNIA
J. A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 7896
Ședința Camerei de consiliu din 12 noiembrie 2013
Președinte: C. L. D.
Grefier: R. L. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Asociația „ I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, pentru modificare acte constitutive.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită; fără citarea părților.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 100 lei taxă judiciară, conform dispozițiilor OUG 80/2013.
Grefierul expune referatul cauzei, după care se constată că la data de 12.11.2013 reprezentanta petentei a depus la dosar note de ședință privind modificarea statutului și a actului constitutiv conform hotărârii nr. 1/03.09.2013.
Instanța, în temeiul art. 131 și art. 94 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 5 din OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, constată propria sa competență materială și teritorială să soluționeze cererea.
Văzând actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.10.2013, petenta Asociația „ I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale a solicitat instanței înscrierea modificărilor actului constitutiv și statutului asociației în registrul Asociațiilor și Fundațiilor ținut de instanța de judecată, conform Hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 03.09.2013, privind următoarele:
” Art. 1 Se modifică Actul constitutiv, statutul și componența Consiliului director a asociației I. Asociația persoanelor cu dizabilități mentale în sensul numirii doamnei O. C. F., cetățean român, cu datele de identificare înscrise în C.I . nr._, eliberată de SPCLEP A. în data de 10.02.2011 în funcția de PREȘEDINTE a Consiliului Director, prin vot deschis și în unanimitate a tuturor membrilor cu drept de vor.
Art. 2 Este numită în funcția de secretar a asociației I. Asociația persoanelor cu dizabilități mentale doamna Blauth N.-A., de cetățenie germană, cu datele de identificare cuprinse în CI seria_ emisă de autoritățile germane, prin vot deschis și în unanimitate a tuturor membrilor cu drept de vot”.
În probațiune, s-a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în original și în copii certificate pentru conformitate: Hotărârea nr. 1/03.09.2013, procesul verbal, Statutul Asociației, atestat sub nr. 66/28.10.2013 de către av. L. C., Actul constitutiv al asociației atestat sub nr. 67/28.10.2013 de către av. L. C., vechiul Statut al asociației atestat sub nr. 42/05.06.2013 de către av. L. C. și vechiul Act constitutiv atestat sub nr. 38/05.06.2013 de către av. L. C..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 33 și art. 34 din OG 26/2000.
Prin precizarea de acțiune petenta a arătat că, prin adoptarea hotărârii nr. 1/03.09.2013 se modifică art. 3 din Statutul asociației, art. 17. din statutul Asociației, art. 7 din Actul Constitutiv al Asociației, și art. 9 din Actul constitutiv al Asociației.
Analizând cererea petentei, instanța constată că, la data de 03.09.2013 Adunarea Generală a hotărât prin Hotărârea nr. 1/03.09.2013 modificarea statutului petentei astfel: art. 3 din Statutul asociației, art. 17 din statutul Asociației, art. 7 din Actul Constitutiv al Asociației, și art. 9 din Actul constitutiv al Asociației, respectiv ” Art. 1 Se modifică Actul constitutiv, statutul și componența Consiliului director a asociației I. Asociația persoanelor cu dizabilități mentale în sensul numirii doamnei O. C. F., cetățean român, cu datele de identificare înscrise în C.I . nr._, eliberată de SPCLEP A. în data de 10.02.2011 în funcția de PREșEDINTE a Consiliului Director, prin vot deschis și în unanimitate a tuturor membrilor cu drept de vor.
Art. 2 Este numită în funcția de secretar a asociației I. Asociația persoanelor cu dizabilități mentale doamna Blauth N.-A., de cetățenie germană, cu datele de identificare cuprinse în CI seria_ emisă de autoritățile germane, prin vot deschis și în unanimitate a tuturor membrilor cu drept de vor”.
În drept, instanța reține incidența art. 33 din O.G nr. 26/2006 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:
„ Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12.
(2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director.
(3) Despre schimbarea sediului se va face mențiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât și în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu. În acest scop, o copie a încheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicată din oficiu judecătoriei în circumscripția căreia asociația urmează să-și aibă noul sediu „.
Văzând că speță sunt îndeplinite dispozițiile art. 33 din OG 26/2006, cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare și că modificările aduse statutului Asociației, sunt conforme cu legislația în vigoare, instanța va admite cererea, va aproba modificările aduse statutului, pe cale de consecință, va dispune înscrierea acestora, în Registrul special pentru asociații și findații ținut la J. A., după rămânerea definitivă a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta Asociația „ I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat C. L. în A., ., . consecință:
Dispune înscrierea modificărilor Statutului Asociației „I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, menționate în Statut în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei A..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare atât pentru petentă cât și pentru P. de pe lângă J. A..
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2013.
Președinte Grefier
C. L. D. R. L. B.
Red/dact/CLD/.RLB/12.11.2013
4 ex/2 comunicări
Se .> - Asociația „ I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat C. L. în A., ., .> - P. de pe lângă judecătoria A.
_
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta Asociația „ I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat C. L. în A., ., . consecință:
Dispune înscrierea modificărilor Statutului Asociației „I.”- Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, menționate în Statut în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei A..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare atât pentru petentă cât și pentru P. de pe lângă J. A..
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2013.
Președinte
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 6629/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6625/2013. Judecătoria... → |
|---|








