Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1539/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1539/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-03-2016 în dosarul nr. 1539/2016
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1539
Ședința publica din 16 martie 2016
Președinte: D. A. B.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de către reclamanta M. Firuța în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic-clauze abuzive.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat A. P., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii creditului la procentul de 14,5 % +2.p.p. așa cum a fost stabilită în contract la data semnării lui, și restituirea sumelor achitate în plus la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea lor efectivă; să se constatate că la data acordării sumei împrumutate a achitat un comision de acordare credit în cuantum de 405,9 lei și că, până în luna decembrie 2014, a achitat un comision de risc în cuantum de 3409,92 lei în baza unor clauze abuzive; obligarea pârâtei la restituirea acestor sume precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea lor efectivă. Arată că atât contractul cât și Condițiile generale de creditare au avut clauze standard, preformulate, nicio clauză contractuală nu a fost negociată, neavând posibilitatea să influențeze în vreun fel natura sau conținutul lor, împrejurare ce atrage incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Cu privire la comisionul acordare credit, arată că, deși pârâta a încasat acest comision de acordare credit, în realitate nu i-a prestat niciun serviciu suplimentar și nici nu a justificat în vreun fel încasarea acestui comision nici în contract și nici în CGC. În privința comisionului de risc arată că nu este definit în nici un fel în contract sau în CGC, fiind aplicat la valoarea inițială a creditului și nu la valoarea sumei ramase de rambursat având în vedere că valoarea creditului s-a diminuat lunar prin plata ratelor stabilite. Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanțe onorariu avocat.
Notă: după luarea cauzei se prezintă reprezentantul pârâtei, avocat C. G., care solicită respingerea acțiunii. Depune contractul de asistență juridică și dovada cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., la data de 13.07.2015, reclamanta M. Firuța în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 7, art. 8 și art. 9 lit. a și d din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/19.12.2008; art. 2.6, art. 3.1, art. 3.7 și art. 3.8 din Condiții generale de creditare anexa la contract; obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii creditului la procentul de 14,5 % +2.p.p. așa cum a fost stabilită în contract la data semnării lui, și restituirea sumelor achitate în plus la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea lor efectivă; să se constatate că la data acordării sumei împrumutate a achitat un comision de acordare credit în cuantum de 405,9 lei și că, până în luna decembrie 2014, a achitat un comision de risc în cuantum de 3409,92 lei în baza unor clauze abuzive; obligarea pârâtei la restituirea acestor sume precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea lor efectivă.
În motivare a arătat că, la data de 19.12.2008 a încheiat cu pârâta contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ pentru o sumă de 13.530 RON pentru o perioadă de 120 luni.
Conform art. 5 din contract la data încheierii contractului dobânda curentă a fost de 14,5 % pe an și este fixă. Dobânda fixă se menține pe toata perioada de creditare, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință fixă la care se adaugă 2.00 p.p.
Conform art.7 din contract, nivelul dobânzii curente se stabilește de bancă în funcție de nivelul datoriei împrumutatului, dacă împrumutatul înregistrează credite sau dobânzi restante între 8 și 30 zile, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5, la care se adaugă l.p.p.(adică 14,5% +2+1), iar dacă restanțele peste 31 de zile, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5, la care se adaugă 3.p.p.( adică 14,5% +2+3).
Conform art. 8 din contract dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante, până la 30 de zile, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5, la care se adaugă 7.p.p.( adică 14,5% +2+7), iar peste 31 de zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5, la care se adaugă 7.p.p.( adică 14,5% +2+7).
Conform art. 9 lit. a din contract, pârâta a perceput un comision de acordare credit de 3,00 % din valoarea totală a creditului, iar conform lit. d, un comision de urmărire riscuri de 47,36 lei lunar, reprezentând un procent de 0,35% din valoarea creditului contractat.
A mai arătat faptul că atât contractul cât și Condițiile generale de creditare au avut clauze standard, preformulate, nicio clauză contractuală nu a fost negociată, neavând posibilitatea să influențeze în vreun fel natura sau conținutul lor, împrejurare ce atrage incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Referitor la clauza prevăzută la art. 7 și 8 din contract referitoare la stabilirea dobânzii creditului, a arătat că, contrar celor prevăzute la art. 5 din contract și art. 2.11 din CGC, pârâta a prevăzut la art. 7 și 8 din contract, modificarea marjei fixe a băncii ce a dus implicit la modificarea dobânzii stabilite, de la 14,5 % +2.p.p, la o dobândă cu o marjă cuprinsă între 3 p.p. și 7 p.p. fără să aibă o justificare legală de modificare a acestei marje fixe sau un criteriu obiectiv de natură să ducă la modificarea acestei marje.
De asemenea, pârâta nu a prevăzut în contract modalitatea de calcul utilizată pentru determinarea dobânzii majorate prevăzute la art. 7 și 8 din contract.
Astfel că, deși în contract a fost prevăzută o dobândă fixă, în realitate a devenit variabilă, iar de la data încheierii contractului, pârâta a modificat constant dobânda creditului așa cum rezultă din graficele de rambursare, în prezent necunoscând care este cuantumul acestui procent întrucât pârâta nu i-a pus la dispoziție alte grafice de rambursare.
A considerat că aceste clauze contractuale ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar și fără consimțământul său să modifice rata dobânzii curente, care din dobândă fixă a devenit variabilă, fără să aibă vreun criteriu obiectiv în funcție de care se poate modifica și fără că noua dobândă să fie negociată.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv a acestor clauze, a solicitat obligarea pârâtei să recalculeze dobânda creditului la procentul de 143 % + 2.p.p. așa cum a fost stabilită în contract la data semnării lui, și la restituirea sumelor achitate în plus la care se adaugă dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea lor efectivă.
Referitor la comisionul de acordare credit de 3 % din valoarea totală a creditului prevăzut la art. 9 lit. a din contract și art. 3.1 din CGC, care este în cuantum de 405.90 lei, a arătat că la data punerii la dispoziție a sumei împrumutate, pârâta i-a reținut suma de 405,90 lei din suma împrumutată, în baza art. 9 lit. a din contract raportat la art.3.1 din CGC, cu titlu de comision de acordare credit, ce reprezintă 3% din creditul de_ lei .
Deși pârâta a încasat acest comision de acordare credit, în realitate nu i-a prestat niciun serviciu suplimentar și nici nu a justificat în vreun fel încasarea acestui comision nici în contract și nici în CGC.
A subliniat că obligația pârâtei de a acorda și vira suma este o obligație principală, ceea ce înseamnă că pârâta nu poate percepe și un comision suplimentar pentru executarea obligației sale principale, în caz contrar, creează în detrimentul său și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce .
Acest comision nu a fost negociat cu iar pârâta nu a arătat în contract scopul pentru care l-a încasat, știut fiind faptul că punerea la dispoziție a creditului de către pârâtă se regăsește deja în dobânda percepută deja pentru acordarea creditului.
A solicitat să se constate caracterul abuziv al acestei clauze, anularea acesteia cu consecința restituirii sumei 405,9 lei precum și a dobânzii legale aferente sumei calculate de la data plății și până la data restituirii efective a sumei.
Referitor la comisionul de urmărire riscuri prevăzut la art. 9 lit. d din contract și art.3.8 din CGC, calculat lunar în procent de 0,35% din valoarea creditului și încasat lunar în cuantum de 47,36 lei care până în luna decembrie 2014, s-a ridicat la suma de 3409,92, a solicitat să se constate că acest comision de urmărire riscuri nu este definit în nici un fel în contract sau în CGC, arătându-se doar că este în procent de 0,35% din valoarea creditului acordat, că acest procent va rămâne fix pe toată perioada de rambursare, că acesta va fi încasat lunar, odată cu rata de credit și dobânda și se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună, fără să se prezinte criterii certe de justificare a acestuia.
A solicitat să se constatate că acest comision este aplicat la valoarea inițială a creditului și nu la valoarea sumei ramase de rambursat având în vedere că valoarea creditului s-a diminuat lunar prin plata ratelor stabilite .
După . OUG 50/2010, prin care au fost stabilite comisioanele care le pot percepe băncile, (art. 36 alin. 1), pârâta a continuat să încaseze acest comision de urmărire riscuri contrar legii, în mod abuziv, păstrând procentul și suma fixă lunară încasată de 4736 lei, aplicată la soldul inițial al creditului.
A solicitat să se constate că, în cuprinsul contractului sau a CGC nu sunt prevăzute clauze care să prevadă că acest comision se restituie în cazul rambursării integrale a creditului în situația neproducerii vreunui risc sau dacă se poate restitui în anumite situații.
A mai arătat că la încheierea contractului, în vederea garantării creditului, a fost obligată să încheie o asigurare de viață la o societate de asigurări agreată de bancă, polița care a fost cesionată în favoarea pârâtei, astfel că acest comision de riscuri nu mai avea nici o justificare să fie încasat.
În aceste condiții, a apreciat că, prin încasarea lunară a comisionului de urmărire riscuri de către pârâtă, aceasta a disimulat în fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului, în fapt acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care lezează interesele economice ale pârâtei, în calitate de consumator, iar această disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.
Conform art. l din Legea nr. l93/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate iar în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Conform lit. g) din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.
A invocat Hotărârea Curții de Justiție din 26 februarie 2015, M., C-143/13, care arată că "articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93A3/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul principal al contractului" și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate tn schimbul acestora, pe de altă parte”, nu acoperă, în principiu tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele din discuție în litigiul principal care, pe de o parte permit în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte prevăd un „comision de risc" perceput de acesta.
A solicitat să se constatate că și aceste clauze contractuale sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr. 193/2000 motiv pentru care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3409.92 lei încasată cu acest titlu în baza unor clauze abuzive, obligarea pârâtei la restituirea acestei sume precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea efectivă a sumei.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, art.3 lit. b) și 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, jurisprudența CJUE.
În probațiune a depus contract de credit bancar/19._; condiții generale de creditare/19.12.2008; act adițional/01.09.2009; grafic de rambursare credit din 01._; grafic de rambursare credit din 22.01.2010; grafic de rambursare credit din 22.01.2010; grafic de rambursare credit din 16._.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că scopul împrumutului l-a constituit refinanțarea unui alt credit, în valoare de 6599.59 de lei, credit de consum, aspect de care trebuie să se țină cont în verificarea admisibilității cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor indicate.
Dobânda este de 14.5 % pe an și este fixă. Aceasta a rămas fixă și astăzi, la aceeași valoare, chiar dacă există diferențe între ratele stabilite prin graficul de rambursare primit la semnarea contractului și cel primit la semnarea actului adițional din 1 septembrie 2009.
Prin actul adițional din 1 septembrie 2009, a fost consolidat creditul total, format din soldul curent de la acea dată, soldul restant, dobânda curentă și restantă, comisionul curent și restant, dobânda aferentă perioadei de grație. Cu toate acestea, dobânda a rămas fixă, la nivelul contractual.
Ca urmare a perioadei de grație, sumele de plată pentru această perioadă au fost adăugate soldului final, motiv pentru care a crescut nivelul sumelor de plată, conform noului grafic de rambursare emis la semnarea acestui act adițional.
La art. 22 din contract, reclamanta a luat cunoștință că este posibilă majorarea sumelor datorate în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rată al dobânzii, ori în cazul creșterii costului creditului provenit comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului.
A subliniat că nu este cazul unei reveniri la rata dobânzii inițială, pentru că aceasta a rămas fixă pe durata creditului, și are același nivel și în prezent.
A fost respectat întrutotul art. 5 din contract, potrivit cu care dobânda este fixă, și se menține așa, pe toată durata de creditare, cu excepțiile de la art. 7 și 8. Dobânda curentă este cea stabilită în teza finală a art. 5 din contract, numai că sumele lunare de plată au crescut ca urmare a actului adițional din 1 septembrie 2015.
A solicitat să se constate netemeinicia capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei privind modul de calcul al dobânzii și restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
A arătat că cererea este vădit neîntemeiată, nu numai sub aspectul legalității calculării dobânzilor în urma restanțelor, dar și pentru că clauza care instituie dobânda este exclusă de la analiza caracterului abuziv în temeiul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. În subsidiar, nu prezintă caracter abuziv, astfel cum este definit de către art. 4 alin. (1) din aceeași lege.
În condițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, prima condiție care trebuie să fie îndeplinită pentru aplicarea acestei excepții, este ca toate clauzele analizate să se refere la elemente care fac parte din structura de costuri ce reprezintă și definesc obiectul principal al contractului. Or, toate cele trei clauze atacate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată se referă la dobândă, ca și cost principal și definitoriu al oricărui contract de credit, care este prin excelență un împrumut cu titlu oneros.
În ce privește elementele care fac obiectul principal al contractului, CJUE a reținut în cauza C-26/13 că o clauză intră în sfera obiectului principal al contractului dacă aceasta are caracter esențial, revenind instanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are în contractul analizat, caracter esențial.
Dobânda este elementul esențial care, alături de celelalte costuri (comision de acordare, de administrare), face parte din D., prețul total al creditului.
D. reprezintă elementul esențial ce sintetizează toate costurile datorate în schimbul creditului, și reprezintă elementul hotărâtor în funcție de care se formează opțiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare și pentru o anumită instituție de credit, iar acest element a fost cunoscut de către reclamanți încă de dinaintea încheierii contractului.
Întrucât dobânda reprezintă un cost definitoriu al contractului de credit, iar obligația împrumutatului de plată a acestui cost este o obligație principală și esențială, alături de cea de restituire a capitalului, a apreciat că analizarea caracterului abuziv al clauzelor care o determină, este exclusă.
Clauzele contractuale au fost redactate într-un limbaj ușor inteligibil, pe care aceasta l-a înțeles fără îndoială, fiind astfel întrunite condițiile stabilite de către art. 4 alin. (6) al Legii nr. 193/2000.
În subsidiar, a solicitat să se constate neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) pentru calificarea clauzelor ca abuzive:
Lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune că aceasta nu a fost negociată în concret, ci presupune că nu a existat, obiectiv vorbind, posibilitatea unei astfel de negocieri având în vedere specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteză, în cazul contractelor preformulate.
Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract preformulat.
A arătat că a oferit reclamantei posibilitatea de negociere, după cum rezultă din prevederile finale ale contractului de credit bancar, prevedere ce conține o recunoaștere din partea acestuia cu privire la corecta și deplina înțelegere a clauzelor contractuale: ”Prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime."
Semnarea de către reclamantă a contractului de credit, imediat dună această mențiune, echivalează cu exteriorizarea manifestării sale de voință în sensul celor pre-citate: aceasta declară că, în urma informării complete si corecte de către bancă cu privire la ceea ce presupune contractul de credit, și-a format consimțământul în mod liber și este de acord să accepte oferta băncii, astfel cum i-a fost prezentată, fără a intenționa să aducă vreo modificare acesteia.
Cu privire la condiția privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe, a arătat că nu este îndeplinită.
Pentru a fi îndeplinită această condiție, este necesar să se identifice un dezechilibru semnificativ între dreptul băncii de a percepe dobânda, în condițiile stipulate în contract și obligația reclamantei de a achita sumele datorate cu titlu de dobândă.
A subliniat că dezechilibrul semnificativ nu este și nu poate fi apreciat din perspectiva cuantumului dobânzii, aceasta făcând parte din prețul contractului, nesupus cenzurii vreunui terț, fie el și instanță de judecată. Dobânda nu a fost majorată, ci sumele de plată sunt diferite ca urmare a termenului de grație acordat reclamantei.
Dezechilibrul se referă la caracterul justificat sau nu al elementelor în funcție de care poate opera modificarea dobânzii. Cu alte cuvinte, instanța are de verificat dacă, în concret, clauzele inserate în contract sunt sau nu legitime, îndreptățesc banca în mod obiectiv să perceapă dobânda și comisioanele criticate prin cererea de chemare în judecată.
A arătat că nu se poate reține existența vreunui dezechilibru, cu atât mai puțin a unuia semnificativ, între dreptul băncii de a percepe dobânda pe baza criteriilor indicate și explicate mai sus, și obligația împrumutatului de a se conforma acestor modificări.
A solicitat să se constate netemeinicia capetelor de cerere prin care se solicită actualizarea contractului de credit, restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision și plata cheltuielilor de judecată.
A solicitat să se constate netemeinicia capetelor de cerere prin care se solicită constatarea ca abuzivă a clauzei care instituie comisionul de acordare credit și returnarea sumei de 405,9 lei.
Clauza este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
Reclamanta a putut cunoaște încă dinaintea încheierii contractului valoarea absolută a acestui cost, cunoscând destinația sa, astfel încât condiția limbajului clar și inteligibil este indubitabil îndeplinită.
În subsidiar, aceasta nu are un caracter abuziv din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
În ce privește condiția posibilității de negociere, a reiterat apărările generale formulate în subcapitolul II.C cu privire posibilitatea de negociere acordată de către BCR vizând întreg contractul, iar nu doar clauza privind dobânda.
De asemenea, reclamanta a fost informată, a cunoscut și și-a asumat în întregime clauzele din contract, susținerile din acțiune sunt lipsite de fundament.
Nu este îndeplinită nici condiția dezechilibrului semnificativ și a relei credințe a băncii între dreptul băncii de a percepe acest comision și obligația corelativă a împrumutatului.
Din punct de vedere legal, dezechilibrul nu are în vedere cuantumul comisionului, care nu poate fi cenzurat de către instanță, ci însăși rațiunea perceperii comisionului.
Reclamanta a cunoscut și acceptat expres realitatea și legitimitatea acestui comision la data încheierii contractului, precum și valoarea absolută a acestui comision, care este o valoare fixă, după cum rezultă chiar din contract.
Cheltuielile acoperite de comisionul de acordare sunt reprezentate de activități de punere a creditului la dispoziția clientului, din care fac parte: costurile băncii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziția clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziție a graficului de rambursare, efectuarea transferului inter/intrabancar, în cazul creditelor refinanțate sau a celor cu destinație.
Acest comision se reflectă în costuri reale suportate de bancă, clauza care îl stabilește nefiind aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauzele care îl instituie neavând caracter abuziv impunându-se de asemenea respingerea pe cale de consecință și a capătului de cerere vizând obligarea BCR la restituirea comisionului.
A solicitat să se constate netemeinicia capătului de cerere prin care se solicită constatarea ca abuzivă a clauzei care instituie comisionul de urmărire riscuri.
Aplicarea comisionului de urmărire riscuri nu a fost abuzivă nici pentru motivul că a reprezentat asigurarea creditorului, de către împrumutați, pentru buna lor conduită, ținând cont că împrumutul nu are atașat un comision de risc și nici nu a fost garantat cu vreun drept de preferință.
În plus, faptul că acest comision a fost aplicat determinat ca o sumă fixă, încă de la data semnării contractului, pe toată durata sa, constituie o dovadă a transparenței perceperii sale.
Un astfel de comision nu poate fi considerat ca fiind abuziv, fiind justificat de caracterul negarantat al contractului de împrumut.
În probațiune a depus actul adițional din data de 1 septembrie 2009, grafic de rambursare, restructurat, conform actului adițional din data de 1 septembrie 2009, Decizia ÎCCJ nr. 1293/2013; înscrisuri constatatoare privind afișarea de către BCR la sediile acesteia a valorii dobânzii variabile de referință, conform contractului de credit bancar; broșuri de informare privind produsele de creditare practicate de bancă și informațiile relevante privind structurile de costuri; Document explicativ emis de BCR privind costurile ce compun dobânda variabilă practicată de bancă; Explicații detaliate privind determinarea și explicitarea indicatorilor de variație a dobânzii; Document explicativ emis de BCR privind destinația și costurile acoperite prin perceperea comisioanelor de acordare și de administrare.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamanta a arătat că toate clauzele contractuale a cărei nulitate a solicitat-o, întrunesc condițiile stabilite la art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru a fi declarate ca abuzive, întrucât, contrar celor susținute de pârâtă, nicio clauză nu a fost negociată cu reclamanta, contractul fiind în fapt unul de adeziune,cu clauze standard, preformulate, folosit de pârâtă pentru toți clienții din portofoliu, „libertatea de voință" a sa rezumându-se la a semna sau nu contractul care i-a fost pus la dispoziție de pârâtă.
Inserarea în contractul standard a unei clauze contractuale prin care consumatorul declară că "am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime" nu echivalează cu o negociere ce presupune puterea de modificare a unor clauze, posibilitatea de contraoferta și acceptare a noilor condiții.
Astfel, simpla semnare a contractului, fără posibilitatea de a-1 modifica în vreun fel, având numai dreptul de a le accepta, nu echivalează cu o negociere în înțelesul legii.
Comisionul de acordare credit și comisionul de risc sunt indicate doar procentual dar nu și motivele care justifică încasarea acestor comisioane.
Justificările pârâtei formulate prin întâmpinare pentru încasarea acestor comisioane nu pot să acopere caracterul abuziv al acestor comisioane, atâta vreme cât nu a prestat niciun serviciu suplimentar, altul decât cel de acordare a creditului pentru care a încasat o dobândă consistentă.
A solicitat să se constatate că nici după . OUG 50/2010 prin care au fost stabilite comisioanele care le pot percepe băncile, (art.36 alin. 1), pârâta a continuat să încaseze comisionul de urmărire riscuri contrar legii, în mod abuziv.
Prin încasarea acestor comisioane i-au creat pârâtei un avantaj financiar în dauna patrimoniului săi, împrejurare ce a creat un dezechilibru semnificativi între drepturile și obligațiile reciproce, ca părți ale acestui contract de credit.
A solicitat să se constatate că potrivit ultimului grafic de rambursare, pentru creditul acordat, dobânda încasată de pârâtă la încetarea contractului ar fi în cuantum de 8110,18 lei, iar comisionul de risc în cuantum de 3552 lei.
Prin încasarea comisionului de risc ce ar fi reprezentat aproape jumătate din dobânda creditului, banca a transferat în mod abuziv riscul de pierdere asupra sa fără să includă în contract o clauză corelativă prin care să arate ce se întâmplă cu aceste sume în cazul în care riscul nu se produce până la ajungerea la termen a contractului ori în cazul rambursării anticipate a creditului.
În ce privește comisionul de cordare a creditului, acesta ar trebui să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat.
Obligarea sa la plata acestui comision pentru ca pârâta să-și îndeplinească obligația principală echivalează cu plata unui preț suplimentar pentru executarea unei obligații ce îi revine în totalitate pârâtei, împrejurare ce face ca această clauză să intre sub incidența Legii 193/2000 ca fiind abuzivă.
În ce privește dobânda aplicata creditului, a arătat că nu a avut posibilitatea sa influențeze în vreun fel cuantumul acestei dobânzi, acest atribut avându-l în exclusivitate doar pârâta, care pe parcursul derulării contractului, a modificat-o sistematic, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de evoluția serviciului unic al datoriei clientului față de banca pârâtă neasumându-și nici măcar obligația de a o informa despre aceste modificări.
A solicitat să se constate că, prin întâmpinarea formulată, pârâta nu indicat niciun criteriu obiectiv care a condus la apariția acestor diferențe în plus între ratele stabilite inițial și nici modalitatea de calcul utilizată pentru determinarea dobânzii majorate deși pe graficele de rambursare apare o rubrică "dobânda regularizată", pârâta nu a indicat niciun cuantum al acestei dobânzi modificate/regularizate suma indicată la aceasta rubrică fiind zero.
Invocarea de către pârâtă a unor proceduri interne sau circulare, documente cu circuit închis, neaccesibile, nu este de natură să justifice sau să înlăture caracterul abuziv al clauzei referitoare la modificarea un mod unilateral a dobânzii, după criterii numai de ea știute, necontrolabile.
Prin modul lor de formulare și de aplicare, aceste clauze contractuale au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar acest dezechilibru s-a creat doar în detrimentul său, nefiind respectată cerința bunei-credințe care trebuie să guverneze executarea unui contract.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că:
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 și 8 din contract și art. 2.6 din Condițiile generale de creditare anexă la contact:
Între părți s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ (f.6-11), pentru o sumă de 13.530 lei, ce trebuia restituită în termen de 120 de luni, cu o dobândă fixă de 14,5% pe an.
Pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Este adevărat că prevederile a căror anulare se cere sunt preformulate, așa cum rezultă din chiar împrejurarea că actul dintre părți conține o parte denumită „condiții generale ale convenției” și, prin urmare, se poate concluziona că nu au fost „negociate direct”, în sensul L. nr. 193/2000, republicată.
În ceea ce privește caracterul clar și inteligibil al clauzelor denunțate, instanța constată că prin contractul de credit s-a stabilit costul dobânzii ca fiind fix, respectiv 14,5 % pe an, clientul primind totodată și graficul de rambursare a creditului (fil.13).
Deși rata dobânzii este fixă, prin contractul de credit s-a prevăzut în mod clar la art. 7 și 8 că nivelul dobânzii se stabilește în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, astfel că, în situația în care împrumutatul datorează credite sau dobânzi restante, dobânda se majorează cu 1 până la 7 punte procentuale, art. 8 din contract stabilind în mod expres că rata dobânzii se va majora cu 7 puncte procentuale în cazul creditelor restante. Acest aspect este prevăzut și în condițiile generale de creditare la art. 2.6 care stabilește că pe parcursul derulării creditului „nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția serviciului unic al datoriei clientului”, contractul reglementând clar și inteligibil posibilitatea modificării dobânzii, această modificare fiind cauzată strict de conduita împrumutatului, modificarea costului ratei nefiind lăsată la aprecierea discreționară a băncii.
Astfel, instanța constată că la data de 19.12.2008 între reclamant și pârâtă s-a încheiat Actul adițional la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ prin care banca acordă împrumutatului o perioadă de grație de 6 luni, dobânda urmând a se calcula lunar la soldul creditului, capitalizându-se la sfârșitul perioadei de grație. Potrivit actului adițional, în urma acordării perioadei de grație va rezulta un credit total de 14.119 lei ce va fi rambursat în 112 rate lunare, clientul primind totodată graficul de rambursare aferent. Prin urmare, raportarea dobânzii se va face la noua sumă de achitat, aspect ce atrage în mod logic creșterea valorii ratei. În ceea ce privește rata dobânzii de 21,5%, conform graficului pus la dispoziție de pârâtă aceasta constă în dobândă penalizatoare rezultată prin aplicarea prevederilor art. 8 din contract, respectiv adăugarea a 7 puncte procentuale la dobânda fixă stabilită în contract.
Prin urmare, în ceea ce privește rata dobânzii, posibilitatea modificării acesteia și factorii care pot genera schimbări la nivelul valorii ratei, instanța constată că respectivele clauze pe care reclamantul le denunță ca fiind abuzive au fost exprimate clar și inteligibil, putând fi în mod rezonabil înțelese de client, acestea fiind însușite de altfel prin semnarea contractului.
Pentru aceste considerente instanța constată că clauzele prevăzute la art. 7 și 8 din contract și art. 2.6 din Condițiile generale de creditare anexă la contract nu îndeplinesc cerințele stabilite de lege pentru a fi considerate abuzive, motiv pentru care instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 9 lit. a și d din contract și art. 3.1, 3.7 și 3.8 din condițiile generale de creditare, respectiv comisionul de acordare credit și comisionul de urmărire riscuri:
Privitor la clauzele care instituie aceste comisioane, art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede că „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.Textul normativ asigură transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 93/13/CEE.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Sub acest aspect, instanța valorifică considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din cauza recentă C‑143/13 M. și M. c. Volksbank, în care obiectul analizei a privit două tipuri de clauze, dintre care una privind contraprestația datorată de consumator creditorului și anume clauza care prevedea un „comision de risc” perceput de creditor.
Domeniul de aplicare exact al noțiunilor „obiect [principal]” și „preț”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, nu poate fi determinat cu ajutorul noțiunii „costul total al creditului pentru consumatori”, în sensul articolului 3 litera (g) din Directiva 2008/48. Această din urmă noțiune este, așadar, definită într‑un mod deosebit de larg, astfel încât suma totală a tuturor costurilor sau cheltuielilor în sarcina consumatorului și care sunt aferente unor păți efectuate de acesta atât creditorului, cât și unor terți să fie menționată în mod clar în contractele de credit de consum, o asemenea obligație procedurală contribuind la realizarea obiectivului principal de transparență urmărit de această directivă.” (par. 47-48).
Astfel, analizând tocmai comisionul de risc a arătat că clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul [principal al] contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Curtea a considerat de asemenea că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu privește decât caracterul adecvat al prețului sau al remunerației prevăzute față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându‑se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat. Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor (par. 54-57).
Strict privitor la comisionul de risc (par. 64-77), Curtea a analizat clauza din două puncte de vedere pentru a aprecia excluderea de la verificare, primul pe motivul intrării acestui comision în obiectul principal al contractului, al doilea pe motivul cerinței clarității formulării clauzei.
În primul rând, Curtea a arătat că simplul fapt că „comisionul de risc” poate fi considerat ca reprezentând o parte relativ importantă a D. și deci a veniturilor obținute de creditor este în principiu lipsit de relevanță pentru aprecierea aspectului dacă clauzele contractuale care prevăd acest comision definesc „obiectul [principal]” al contractului. Scopul declarat al comisionului ar consta în garantarea rambursării împrumutului, aceasta constituind în mod vădit o obligație esențială care incumbă consumatorului în schimbul punerii la dispoziție a cuantumului împrumutului. În condițiile în care creditorul nu furnizează nicio prestație efectivă care să poată constitui contrapartida acestui comision nu se poate pune problema caracterului adecvat al comisionului respectiv. Astfel, în condițiile în care clauza impune consumatorului plata unui comision cu un cuantum semnificativ care urmărește să asigure rambursarea împrumutului, în condițiile în care în schimbul acestui comision, banca nu furnizează un serviciu real consumatorului în interesul exclusiv al acestuia, această clauză trebuie considerată ca fiind abuzivă
În al doilea rând, cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical. În contract, contractul de împrumut trebuie să fi indicat în mod transparent însăși motivele care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală pentru a obține comisionul menționat, în plus față de asumarea riscului de nerambursare.
Concluzia curții a fost în sensul că această clauză, în principiu, nu este exclusă de la verificare din partea instanței.
În speță, instanța reține că clauzele contractuale specifică doar cuantumul acestor două comisioane și modul de încasare, fără nicio justificare a băncii a rațiunii perceperii acestora. De asemenea, nu se arată care este serviciul furnizat clientului pentru perceperea acestui cost. Prin urmare, instanța reține că modul în care au fost redactate clauzelenu asigură acest caracter clar și inteligibil. Acestea nu fac parte din obiectul principal al contractului, caracterul adecvat al acestuia putând fi analizat raportat la serviciul prestat în schimbul său atât timp cât clauza care îl cuprinde este clară și inteligibilă, în sensul că reclamantul consumator înțelege motivul perceperii acestor două comisioane.
Prin urmare, instanța poate trece la verificarea caracterului abuziv al acestor două clauze.
În ce privește negocierea, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune, iar Legea nr. 193/2000 instituie la art. 4 alin. 2 atât o definiție, cât și o prezumție legală relativă, în sensul că „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” Astfel, revine comerciantului sarcina probei, conform art. 4 alin. 3 teza finală. În speță, actul încheiat de părți a fost preformulat de către pârâtă, iar reclamanta nu a participat la o negociere, ci doar a avut posibilitatea luării la cunoștință de conținutul acestuia. Simpla citire, înțelegere și conștientizare a unor aspecte din acest contract nu echivalează cu o negociere care presupune putere de modificare a unor clauze, posibilitatea de contraofertă și acceptare a noilor condiții, fapt ce implică putere de schimbare a comportamentului contractantului. Cu alte cuvinte, simpla cunoaștere a clauzelor contractuale sau simpla semnare a contractului, fără posibilitatea modificării efective a acestora, având numai dreptul de a le accepta nu echivalează cu o negociere în înțelesul legii. În repetate rânduri de practica CEJ care a arătat că „sistemul de protecție pus în aplicare de directivă se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într‑o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora. (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros și Monte de Piedad de Madrid c. Ausbanc, C‑484/08, pct. 27). Prin urmare, instanța nu poate reține existența unei negocieri a contractului, tăcerea consumatorului la data încheierii contractului nefăcând dovada că banca ar fi fost dispusă la modificarea contractului preformulat care a fost pus la dispoziția clientului. B. are obligația informării clientului asupra tuturor aspectelor și explicării termenilor, inițiativă care îi incumbă, tocmai datorită poziției sale dominante.
În ce privește dezechilibru semnificativ și al bunei-credințe, instanța se raportează la cuantumul comisionului de urmărire riscuri care ar fi reprezentat jumătate din dobândă (conform graficului de rambursare, totalul dobânzii ar fi ajuns la 8110,18 lei, iar acest comision la 3552 lei – f. 18). Clauza prin care banca transferă riscul de pierdere asupra clienților este abuzivă, deoarece intimata în calitate de comerciant, și-a asumat un risc pentru a obține profit, pe când consumatorul își asumă un risc contractual, ocazional, un risc ce nu ține de profesia sa și care este limitat la obligațiile sale contractuale. În acordarea creditului în anumite condiții (cu ipotecă sau nu, cu încheierea unei asigurări sau nu, aducerea sau nu a unui fidejusor) banca este cea care verifică riscul și apreciază dacă sunt necesare garanții suplimentare pentru rambursare. În speță, banca nu a considerat necesară aducerea unor astfel de garanții. De asemenea, chiar existând un risc al nerambursării (valabil pentru orice contract de împrumut) datorat unor cauze obiective (sărăcirea împrumutatului) sau subiective (refuzul plății), în cazul perceperii unor sume care s-ar constitui într-o rezervă pentru acoperirea unei eventuale pagube, în cazul în care acest risc nu are loc (iar banca nu încearcă niciun prejudiciu) ar fi justificată restituirea sumei astfel încasate. Nicio clauză a convenției nu prevede condițiile în care sumele depuse cu acest titlu pot fi reținute și nici ce se întâmplă cu aceste sume în cazul în care riscul nu se produce până la ajungerea contractului la termen ori în cazul rambursării anticipate a creditului, ceea ce înseamnă că nu s-a prevăzut în contract o obligație corelativă a băncii.
În ce privește comisionul de acordare a creditului, acesta ar trebui să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de banca clientului. Pârâta justifică comisionul prin aceea că semnifică costul suportat de bancă cu serviciile de analiză a bonității clientului-reclamant, însă acesta nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de creditare atât datorită denumirii, cât și naturii lui, clauzele în discuție nefăcând vreo trimitere la întocmirea sau analiza vreunui document necesar acordării creditului. În plus, punerea la dispoziția băncii a documentelor necesare creditării se face exclusiv pe cheltuiala clientului. Dacă s-ar accepta că acest comision de acordare este același cu comisionul de analiză dosar, reglementat de art. 36 din OUG nr.50/2010 a se percepe în cuantum fix pentru toți consumatorii, instanța subliniază că perceperea lui în cuantum variat, în raport de suma împrumutată, pentru aceleași prestații efectuate de bancă, apare ca rupând echilibrul contractual dintre părți în sensul art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Prin încheierea contractului, pârâta s-a obligat să acorde suma împrumutată. Obligarea la plata unei taxe (comision) echivalează cu plata unui preț suplimentar pentru executarea unei obligații care revine în totalitate prestatorului. Pentru serviciile prestate este perceput un preț ce face obiectul principal al contractului, neputând percepe un alt preț pentru ca prestatoarea să-și poată îndeplini însăși obligația la care s-a obligat. Obligația băncii creditoare de a vira suma către clientul debitor este o obligație principală, ceea ce înseamnă că banca nu poate percepe un comision autonom pentru executarea obligației sale principale. Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului, în condițiile în care punerea la dispoziția clientului a sumei împrumutate este prestația esențială pentru care se percepe și dobândă, apare ca abuzivă.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru constarea ca abuzive a clauzelor contractuale prevăzute la art. 9 lit. a și lit. d din contactul de credit nr._/19.12.2008 și art. 3.1, 3.7 și art. 3.8 din Condițiile generale de creditare ale contractului nr._/19.12.2008 și, pe cale de consecință, nemaiexistând vreo cauză pentru reținerea acestor sume, va obliga pârâta la restituirea către reclamată a sumei de 3815,82 lei, din care 405,9 lei reprezentând comision de acordare credit și 3409,92 lei reprezentând comision de urmărire riscuri plătit până în luna decembrie 2014.
Cu privire la plata dobânzii legale, art. 1535 alin. 1 C.civ. reglementează dreptul creditorului la primirea acestora în cuantumul convenit de părți sau, în lipsa acestei convenții, la nivelul prevăzut de lege. Astfel, reținându-se existența unei obligații de plată a unei sume de bani, instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea efectivă.
Cu privire la cheltuielile de judecată ținând seama că acțiunea urmează a fi admisă în parte, existând culpă procesuală a ambelor părți, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 2 C.pr. civ. instanța va compensa în întregime cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta M. Firuța, având CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. A. P., cu sediul în mun. A., ., . în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, CUI RO_, J_, cu sediul în București, .. 5, sector 3, cu domiciliul procesual ales la SCA S. și Asociații situat în București, ., nr. 2, Opera Center 2, etaj 2, Sector 5, având ca obiect constatare nulitate act juridic-clauze abuzive.
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 9 lit. a și lit. d din contactul de credit nr._/19.12.2008 și art. 3.1 și art. 3.8 din Condițiile generale de creditare ale contractului nr._/19.12.2008 și dispune eliminarea acestora din contract.
Obligă pârâta la restituirea către reclamat a sumei de 3815,82 lei cu dobândă legală aferentă, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea efectivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 16.03.2016.
Președinte, Grefier,
A. D. B. L. M.
Red/dact/ADB/LM/ 25.03.2016
03.2016. 4 ex/2 . Firuța, A., ., .
B. C. R. SA, București, ., nr. 2, Opera Center 2, etaj 2, Sector 5.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1250/2016.... | Fond funciar. Sentința nr. 1652/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|
