Validare poprire. Sentința nr. 1081/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1081/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 1081/2016
R.
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1081
Ședința publică din 19 februarie 2016.
Președinte: C. L. D.
Grefier: C. R. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind cererea exercitată de creditoarea P. L. R. I. SA în contradictoriu cu terțul poprit BG D. SRL-D și debitorul B. G. – I. cu privire la poprirea înființată prin adresa emisă la data de 16.11.2015 în dosarul execuțional nr. 4/2015, al B. O. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OUG NR.80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 al. 1 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 pct. 1, lit. k și 790 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Având în vedere obiectul cauzei și probele propuse, în baza art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata procesului la un termen de judecată.
Conform art. 255 și 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
În baza art. 244 alin. 1 Cod procedura civila constată încheiată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 394 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță cu nr._ /15.12.2015, creditoarea P. L. R. I. SA în contradictoriu cu terțul poprit BG D. SRL-D și debitorul B. G. – I. a solicitat validarea popririi în dosarul execuțional nr. 4/2015, al B. O. O..
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, la data de 10.12.2014 a formulat în temeiul art. 662 – 632 și art. 679 Cod procedura civila cerere de executare silită împotriva avalistului B. G. – I. pentru recuperarea sumei de 4157,48 lei ce reprezenta contravaloarea biletului la ordin în sumă de 4157,48 lei cu scadență la data de 15.10.2014 emis de societatea Aeris Distribution SRL și avalizat de debitor în beneficiul creditoarei. Cererea a fost înregistrată pe rolul B. O. O. și drept urmare la data de 18.11.2015 executorul judecătoresc a emis către terțul poprit o adresă de înființare a popririi sumelor datorate de debitor până la concurența sumei de 4157,48 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare în cuantum de 415,75 lei.
Creditoarea a arătat că terțul poprit nu a dat curs adresei și nu a procedat la virarea în contul executorului a sumelor poprite.
În drept, s-au invocat prevederile art. 780 – 789 Cod procedura civila .
În probațiune, reclamanta a depus înscrisurile invocate, adresa de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia.
Terțul poprit și debitorul, deși legali citați nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat apărări în favoarea lor.
Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:
În dosarul execuțional nr. 4/2015, al B. O. O., s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentant de bilet la ordin BRDE3AF0318555, emis la data de 13.10.2014‚ de societatea Aeris Distribution SRL și avalizat de debitor în beneficiul creditoarei, pentru suma de 4157,48 lei cu scadență la data de 15.10.2014, în A..
La data de 16.11.2015 a fost emisă adresă de înființare a popririi, comunicată terțului poprit la data de 16.11.2015 ( filele 4 și 5 la dosar).
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau pentru efectuarea popririi, prevăzute la art. 787 Cod procedură civilă, dispoziții ce instituie un termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora .
Terțul poprit nu a formulat nicio apărare deși avea această posibilitate conform art. 790 alineat 3 teza a doua, conform cărora, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea exercitată, urmând să valideze poprirea înființată prin adresa emisă la data de 16.11.2015, în dosarul execuțional nr. 4/2015, al B. O. O. și să oblige terțul poprit să plătească creditoarei reclamante, în limita creanței în cuantum de 4.723,23 lei sumele datorate debitorului poprit, conform adresei de înființare a popririi.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de reclamanta P. L. R. I. SA, cu sediul ales la Cabinetul de Avocatură M. Criana, cu sediul în București, . B., nr.3, sector 5, în contradictoriu cu terțul poprit BG D. SRL-D, cu sediul în A., ., . și debitorul B. G.- I., domiciliat în loc. B., ., ., ., pe cale de consecință:
Validează poprirea înființată prin adresa emisă la data de 16.11.2015, în dosarul execuțional nr. 4/2015, al B. O. O..
Obligă terțul poprit să plătească creditoarei reclamante, în limita creanței în cuantum de 4.723,23 lei sumele datorate debitorului poprit, conform adresei de înființare a popririi.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică din 19.02.2016.
Președinte, Grefier,
C. L. D. C. R. N.
Red. CLD/CN/5 ex. /3 .
Se comunică cu: - P. L. R. I. SA – sediul ales la Cabinetul de Avocatură M. Criana din București, . B., nr.3, sector 5
- BG D. SRL-D - A., ., .
- B. G. – I. - B., ., ., .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1130/2016. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1250/2016.... → |
|---|








