Contestaţie la executare. Sentința nr. 2264/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2264/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-03-2012 în dosarul nr. 2264/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2264
Ședința publică din 05 martie 2012
Președinte: C. D.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. S. T. SRL, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor P. A. – Administrația Finanțelor P. a Municipiului A..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei, lipsă fiind reprezentanta contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea nu este timbrată.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că, deși a fost citată contestatoarea cu mențiunea de a-și timbra cererea cu 204 lei, acesta nu s-a conformat după care, instanța ridică din oficiu excepția netimbrării contestației la executare.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegație de reprezentare și solicită admiterea excepției netimbrării acțiunii.
Instanța, în baza art. 137 Cod procedură civilă, reține cauza spre pronunțare asupra excepției invocate.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra contestației de față și excepției invocate în cauză, constată următoarele:
Prin contestația la executare silită formulată în cauză, de contestatoarea S.C. S. T. SRL, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor P. A. – Administrația Finanțelor P. a Municipiului A. a solicitat instanței să constate nulitatea/anularea titlului executoriu nr. 9328/23.01.2012 privind obligațiile de plată restante aferente Deciziei nr. 1448/21.12.2011; anularea somației nr. 9329/23.01.2012 și a tuturor formelor de executare silită efectuare ăîn dosar de executare nr. 1448/2011 al intimatei; suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate, contestatoarea arată că titlul executoriu a fost emis în mod nelegal iar sumele consemnate în acest înscris nu le datorează, astfel că executarea silită pornită împotriva acesteia este ilegală.
În drept se invocă dispozițiile art. 172-173, art. 27-28, art. 33, art. 41 și urm., art. 141, art. 176 din OGR nr.92/1992, art. 2 alin. 1 lit. c coroborate cu disp. Art. 4 din Legea contenciosului administrativ alin.2 art. 1 din OMF ANAF nr. 2224/2011, art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă.
În probațiune se depun următoarele înscrisuri: titlul executoriu, somația, decizia nr. 1448/21.12.2011.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii privind suspendarea executării silite.
Contestatoarei i s-a pus în vedere să timbreze cu 204 lei taxă judiciară de timbru, însă aceasta nu s-a conformat acestei solicitări.
Analizând înscrisurile existente la dosar se rețin următoarele aspecte de fapt relevante în soluționarea excepției:
Contestatoarea . a formulat contestație la executare fără a timbra cu 204 lei cererea sa, deși avea această obligație conform art. 3 din Legea nr. 146/1997 și i s-a pus în vedere atât obligativitatea timbrării contestației cât și consecința nerespectării acesteia.
Pe cale de consecință, în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997, se va anula ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata D.G.F.P.-A.F.P. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. S. T. S.R.L., cu sediul în A., ., . în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. – A.F.P. A., cu sediul în A., ..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.03.2012.
Președinte, Grefier,
C. D. M. T.
Red./Dact./CD/MT/04.04.2012/4ex/2com
Se comunică cu contestatoarea S.C. S. T. S.R.L. - A., ., .
intimata D.G.F.P. – A.F.P. A. - A., .
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2688/2012. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2729/2012.... → |
|---|








