Contestaţie la executare. Sentința nr. 1631/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1631/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 1631/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1631
Ședința publică din 8 aprilie 2014
Președinte: D. L. C.
Grefier: C. N.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată sub numărul de dosar_ al Judecătoriei A. formulată de contestatorii C. O. V. și M. S. în contradictoriu cu intimații . și cu . SRL prin administrator judiciar SCP T. & Asociații SPRL filiala T. și contestația la executare formulată sub numărul de dosar_/55/2013 al Judecătoriei A., dosar conexat la dosarul_ al Judecătoriei A. formulată de C. O. V. în contradictoriu cu intimatul ..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Acțiunile timbrate cu suma de 2000 lei taxă de timbru judiciar, fiecare acțiune.
S-a făcut referatul cauzei după care văzând concluziile consemnate în Încheierea de ședință din 19 martie 2014, care face parte integrantă din prezenta instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin contestația la executare formulată sub numărul de dosar_ al Judecătoriei A. formulată de contestatorii C. O. V. și M. S. în contradictoriu cu intimatul . și cu . SRL prin administrator judiciar SCP T. & Asociații SPRL filiala T. s-a solicitat anularea licitației imobiliare din data de 12.09.2013, orele 12,00 având ca obiect imobilul situat în Timișoara, .. 1, .; îndreptarea procesului verbal din data de 12.09.2013 orele 12,00 și a procesului verbal din data de 12.09.2013 orele 13,00 întocmite de Birou executor Judecătoresc H. V. în sensul de a menționa obligația creditorului adjudecatar la plsta către debitorii garanți a diferenței dintre prețul de adjudecare și creanța arătată în încheierea 960/28.02.2013 a Judecătoriei A..
În motivarea contestației s-a arătat că dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V. are ca obiect executarea silită a garanților ipotecari cazan O. V. și M. S. care au garantat cu imobilele proprietatea personală debitele . SRL și .. S-a arătat că titlul executor constă în contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3927/27.07.2011 al BNP Asociați R., executarea silită fiind încuviințată prin încheierea nr. 960/28.02.2013 a Judecătoriei A. pentru creanța de_,68 lei.
Contestatorii au arătat că cheltuielile de executare sunt în sumă de_,5 lei, astfel că suma totală pentru care s-a început executarea silită este de_,18 lei.
S-a arătat că la data de 12.09.2013 ora 12,00 s-a ținut licitația a III a pentru imobilul situat în Timișoara .. 1, . de către creditor în contul creanței pentru suma de_ lei, prețul inițial de strigare fiind stabilit la_ euro.
La data de 12.09.2013 ora 13,00 s-a ținut licitația a II a pentru imobilul situat în Timișoara . 10, ., . de către creditor, în contul creanței pentru suma de_ lei. contestatorii au arătat că astfel rezultă faptul că creditorul a adjudecat imobilele pentru suma totală de_ lei. .
Contestatorii au solicitat anularea licitației din data de 12.09.2013 orele 12,00 având ca obiect imobilul situat în Timișoara .. 1, . au fost respectate prevederile din contractul de ipotecă care la art. 2 al. 3 prevedea că părțile evaluează imobilul la_ euro, valoare ce nu va putea fi revizuită de către nici una dintre părți în cadrul declanșării executării silite. Or prețul de strigare de la care a început procedura vânzării silite a fost de_ euro, mai mică decât valoarea stabilită de părți.
s-a arătat că procedându-se astfel contestatorea M. S. a fost prejudiciată întrucât prețul la care s-a adjudecat imobilul de către creditor este mai mic decât cel la care ar fu putut fi adjudecat dacă s-ar fi respectat acordul părților. Astfel se impune ca licitația să fie anulată și reluată cu prețul inițial de_ euro.
De asemenea având în vedere că creanța supusă executării silite a fost de_,18 lei iar creditorul a adjudecat la prețul total de_ lei se impune ca diferența de preț să fie plătită de către debitorii garanți.
Obligația creditorilor este prevăzută de art. 848 al. 2 Cod de Procedura Civilă care se coroborează cu art. 863 Cod de Procedura Civilă care prevede că suma rămasă disponibilă se predă debitorului. executorul nu a prevăzut în procesele verbale de licitație această obligație a creditorului adjudecatar.
În probațiune a depus înscrisuri.
La data de 5 noiembrie 2013 intimata T. I. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În fapt s-a arătat că la data de 19.02.2013 prin cererea 143/J în calitate de creditoare a solicitat Birou Executor Judecătoresc H. V. punerea în executare a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 de către BNP Asociați R. prin care garanții ipotecari se obligau la garantarea executării obligațiilor de plată asumate de intimata S. O. G. SRL, prin constituirea unei garanții reale imobiliare asupra imobilului din Timișoara Zona Circumvulațiunii ., ., cu nr. top_/LXXVI, întabulat în CF_-C1-U2 Timișoara, cu încheierea nr._/20.07.2011, proprietatea garantului C. O. V. și imobilul din timișoara .. 1, .. top_/1/IV, întabulat în CF_-C1-U6 timișoara, cu încheierile_/4.12.2001 și 3852/24.02.2003 proprietatea garantului M. S..
Întrucât intimata S. O. G. SRL nu și-a executat integral și la termen obligația de plată s-a solicitat executorului executarea silită a bunurilor în vederea recuperării creanței în sumă de_,68 lei rezultată din contractul de vânzare cumpărare produse petroliere nr. 610/8.11.2010, fiind constituit dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V..
La aceeași dată prin cererea 143/J s-a solicitat și punerea în executare a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3568/14.07.2011 în vederea recuperării creanței de_,36 lei rezultată din contractul de cesiune de creanță 16/11.07.2011 fiind constituit dosarul execuțional nr. 68/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V..
S-a arătat că la data de 3.04.2013 s-a încheiat procesul verbal în dosarul execuțioanl 67/2013 de către Birou Executor Judecătoresc H. V. prin care cazan S. declara că este împuternicita debitoarei în baza procurii speciale 3559/14.07.2011 și s-a numit în calitate de administrator sechestru a debitoarei M. S. prin împuternicit C. S. cu mențiunea că nu ser va proceda la evacuare. De asemenea s-a stabilit prețul imobilului la_ euro.
La data de 12.09.2013 la orele 12 s-a încheiat de executor procesul verbal în dosarul execuțional nr. 67/_ prin care s-a adjudecat în calitate de creditor în contul creanței de_,43 lei imobilul din Timișoara .. 1 parter, . de_ lei. de asemenea intimata prin cererea depusă în dosarul execuțional 67/2013 a solicitat înscrierea creanței din dosarul execuțional nr. 68/2013 în valoare de_,44 lei în dosarul nr. 67/2013 motivat de faptul că titlurile din ambele dosare de executare garantează aceeași creanță .
La orele 13,00 s-a încheiat de către executor procesul verbal în dosarul execuțional 67/2013 prin care a adjudecat în contul creanței imobilul din Timișoara, Zona Circumvulațiunii ., . la prețul de_ lei.
La data de 26.09.2013 orele 11,15 a fost încheiat procesul verbal în dosarul execuțional nr. 67/2013 prin care s-a procedat la eliberarea sumei de 7316 lei reprezentând onorariu și cheltuieli executor și suma de 4455,62 lei reprezentând cheltuieli avansate de intimată în dosarul execuțional nr. 67/2013. astfel că suma rămasă de recuperat în dosarul execuțional nr. 67/2013 era de_,81 lei.
La aceeași dată s-a procedat la depunerea în contul prețului de_ lei partea corespunzătoare din creanța de_,81 lei astfel că restul de creanță de recuperat în dosarul execuțional 67/2013 este de_,81 lei. de asemenea s-a procedat la depunerea în contul prețului de_ lei partea corespunzătoare din creanța de_,81 lei diferența sumei de_,19 lei ce depășește creanța din dosarul nr. 67/2013 a fost eliberată în dosarul execuțional nr. 68/2013.
La data de 26.09.2013 prin încheierea emisă în dosarul execuțional 67/2013, executorul a dispus încetarea executării silite întrucât s-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executoriu în prezentul dosar execuțional.
Intimata a mai arătat că nu se impune anularea licitației imobiliare din data de 12.09.2013 orele 12,00 întrucât motivul invocat privește modul în care părțile au stabilit valoarea de vânzare a bunului imobil și nu a invocat aspecte ce privesc legalitatea actului de executare întocmit de către executorul judecătoresc respectiv procesul verbal încheiat de executor în data de 12.09.2013, orele 12,00.
S-a arătat că inițial prețul de vânzare a fost stabilit de comun acord de către părți în cadrul contractului de ipotecă, contestatoarea fiind reprezentată prin mandata de C. S.. Ulterior în momentul demarării procedurilor de executare silită, aceleași părți de comun acord au stabilit și consemnat prețul de vânzare a imobilului conform procesului verbal încheiat de executor în prezența mandatarei contestatoarei, act execuțional semnat și însușit de acesta și necontestat în termenul prevăzut de lege în acest sens. Intimata a invocat excepția tardivității motivelor contestației la executare în ceea ce privește modul în care părțile au evaluat imobilul în cauză atâta vreme cât contestatoarea nu a atacat în termenul de 15 zile procesul verbal din dosarul 67/2013 din data de 3.04.2013.
S-a mai arătat că prețul a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 835 al. 3 Cod de Procedura Civilă.
Intimata a mai arătat că nu se impune îndreptarea proceselor verbale din data de 12.09.2013, orele 12,00 și 13,00 întrucât mandatara contestatoarei avea un mandat special în vederea întocmirii actelor de dispoziție cu privire la bunurile sale.
În drept s-au invocat prevederile art. 205 – 208 Cod de Procedura Civilă.
La data de 16.12.2013 contestatorii au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin dare au arătat că dosarul execuțional constituit la Birou Executor Judecătoresc H. V. pentru recuperarea creanței de_,68 lei este 67/2013 și nu 68/2013.
s-a mai arătat că contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare motivat de faptul că prețul de pornire a licitației a fost diferit de cel stabilit de părți.
Îndreptarea procesului verbal din data de 12.09.2013 orele 12,00 și a procesului verbal din data de 12.09.2013 orele 13,00 s-au solicitat în sensul ed a menționa obligația creditorului adjudecatar la plata către debitorii garanți a diferenței dintre prețul de adjudecatare și creanța arătată în încheierea 960/28.02.2013 a Judecătoriei A..
S-a mai arătat că suma încasată în plus în dosarul nr. 67/2013 nu poate fi eliberată în alt dosar decât dacă există alți creditori care să fi depus titlul lor de creanță la dosarul execuțional 67/2013 în condițiile art. 868 Cod de Procedura Civilă.
La data de 19.02.2014, la prezentul dosar, a fost conexat dosarul nr._/55/9.10.2013 al Judecătoriei A., având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorii C. O. V. și M. S. în contradictoriu cu intimatul . prin care s-a solicitat anularea p5rocesului verbal din data de 26.09.2013 orele 11,15 privind eliberarea în dosarul execuțional 68/2013 a sumei de_,19 lei ce depășește creanța din dosarul execuțional 67/2013 și îndreptarea încheierii din data de 26.09.2013 în sensul de a obliga creditorul adjudecatar la plata către debitori i garanți a sumei de_,19 lei reprezentând diferența dintre prețul de adjudecatare și creanța realizată arătată în încheierea nr. 960/28.02.2013 a Judecătoriei A..
În motivarea contestației s-a arătat că dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V. are ca obiect executarea silită a garanților ipotecari C. O. V. și M. S. care au garantat cu imobilele proprietatea personală debitele . SRL și .. S-a arătat că titlul executor constă în contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3927/27.07.2011 al BNP Asociați R., executarea silită fiind încuviințată prin încheierea nr. 960/28.02.2013 a Judecătoriei A. pentru creanța de_,68 lei.
Contestatorii au arătat că cheltuielile de executare sunt în sumă de_,62 lei, astfel că suma totală pentru care s-a început executarea silită este de_,81 lei.
S-a arătat că la data de 12.09.2013 ora 11,15 s-a ținut licitația a III a pentru imobilul situat în Timișoara .. 1, . de către creditor în contul creanței pentru suma de_ lei.
La data de 12.09.2013 ora 13,00 s-a ținut licitația a II a pentru imobilul situat în Timișoara . 10, . de către creditor, în contul creanței pentru suma de_ lei. Contestatorii au arătat că astfel rezultă faptul că creditorul a adjudecat imobilele pentru suma totală de_ lei. .
Contestatorii au solicitat anularea licitației din data de 12.09.2013 orele 11,15 privind eliberarea în dosarul execuțional 68/2013 as sumei de_,198 lei ce depășește creanța din dosarul execuțional 67/2013.
s-a arătat că executorul în mod nelegal a dispus eliberarea sumei încasate în plus în dosarul 68/2013, întrucât dosarul 68/2013 are ca și debitori pe B. I. și B. E. în temeiul unui titlu de creanță constând în contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3568/14.07.2011. așa fiind în condițiile în care în cele 2 dosar execuționale există debitori ipotecari diferiți și titluri executorii diferite suma încasată în plus în dosarul execuțional 67/2013 nu poate fi distribuită în dosarul nr. 68/2013.
Executorul nu a indicat nici un temei de drept în baza căruia ar fi posibilă un asemenea mod de distribuire a sumelor încasate în plus.
Cu privire la îndreptarea încheierii din data de 26.09.2013 în sensul de a obliga creditorul adjudecatar la plata către debitori i garanți a sumei de_,19 lei reprezentând diferența dintre prețul de adjudecatare și creanța realizată arătată în încheierea nr. 960/28.02.2013 a Judecătoriei A. s-a arătat că în cuprinsul procesului verbal din 26.09.2013 și a încheierii din 26.09.2013 suma ce depășește creanța din dosarul execuțional 67/2013 este de_,19 lei. câtă vreme este nelegală distribuirea acestei sume în dosarul execuțional nr. 68/2013 se impune predarea sumei rămase disponibile către debitori în temeiul art. 863 Cod de Procedura Civilă.
În probațiune a depus înscrisuri.
La data de 15 noiembrie 2013 intimata T. I. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În fapt s-a arătat că la data de 19.02.2013 prin cererea 143/J în calitate de creditoare a solicitat Birou Executor Judecătoresc H. V. punerea în executare a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 de către BNP Asociați R. prin care garanții ipotecari se obligau la garantarea executării obligațiilor de plată asumate de intimata S. O. G. SRL, prin constituirea unei garanții reale imobiliare asupra imobilului din Timișoara Zona Circumvulațiunii ., ., cu nr. top_/LXXVI, întabulat în CF_-C1-U2 Timișoara, cu încheierea nr._/20.07.2011, proprietatea garantului C. O. V. și imobilul din timișoara .. 1, .. top_/1/IV, întabulat în CF_-C1-U6 timișoara, cu încheierile_/4.12.2001 și 3852/24.02.2003 proprietatea garantului M. S..
Întrucât intimata S. O. G. SRL nu și-a executat integral și la termen obligația de plată s-a solicitat executorului executarea silită a bunurilor în vederea recuperării creanței în sumă de_,68 lei rezultată din contractul de vânzare cumpărare produse petroliere nr. 610/8.11.2010, fiind constituit dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V..
La aceeași dată prin cererea 143/J s-a solicitat și punerea în executare a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3568/14.07.2011 în vederea recuperării creanței de_,36 lei rezultată din contractul de cesiune de creanță 16/11.07.2011 fiind constituit dosarul execuțional nr. 68/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V..
La data de 12.09.2013 la orele 12 s-a încheiat de executor procesul verbal în dosarul execuțional nr. 67/_ prin care s-a adjudecat în calitate de creditor în contul creanței de_,43 lei imobilul din Timișoara .. 1 parter, . de_ lei. de asemenea intimata prin cererea depusă în dosarul execuțional 67/2013 a solicitat înscrierea creanței din dosarul execuțional nr. 68/2013 în valoare de_,44 lei în dosarul nr. 67/2013 motivat de faptul că titlurile din ambele dosare de executare garantează aceeași creanță .
La orele 13,00 s-a încheiat de către executor procesul verbal în dosarul execuțional 67/2013 prin care a adjudecat în contul creanței imobilul din Timișoara, Zona Circumvulațiunii ., . la prețul de_ lei.
La data de 26.09.2013 orele 11,15 a fost încheiat procesul verbal în dosarul execuțional nr. 67/2013 prin care s-a procedat la eliberarea sumei de 7316 lei reprezentând onorariu și cheltuieli executor și suma de 4455,62 lei reprezentând cheltuieli avansate de intimată în dosarul execuțional nr. 67/2013. astfel că suma rămasă de recuperat în dosarul execuțional nr. 67/2013 era de_,81 lei.
La aceeași dată s-a procedat la depunerea în contul prețului de_ lei partea corespunzătoare din creanța de_,81 lei astfel că restul de creanță de recuperat în dosarul execuțional 67/2013 este de_,81 lei. de asemenea s-a procedat la depunerea în contul prețului de_ lei partea corespunzătoare din creanța de_,81 lei diferența sumei de_,19 lei ce depășește creanța din dosarul nr. 67/2013 a fost eliberată în dosarul execuțional nr. 68/2013.
La data de 26.09.2013 prin încheierea emisă în dosarul execuțional 67/2013, executorul a dispus încetarea executării silite întrucât s-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executoriu în prezentul dosar execuțional.
Intimata a mai arătat că nu se impune anularea procesului verbal din data de 26.09.2013, orele 11,15 pentru că contestatorii au garantat executarea integrală și la termen a tuturor obligațiilor de plată prezente și viitoare, asumate de intimata S. O. G. SRL rezultate din contractul de comercializare de produse petroliere nr. 28/4.01.2010 respectiv suma de_,68 lei și contractul de cesiune de creanță 16/24.06.2011 respectiv suma de_,36 lei și conform art. 864 al. 1 Cod de Procedura Civilă în cazul în care până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au și alți creditori au depus titlurile sale de creanță, executorul procedează la distribuirea sumelor potrivit ordini de preferință stabilită de lege.
Diferența sumei de_,19 lei nu putea fi eliberată garantului ipotecar atâta vreme cât acesta prin contractul de ipotecă încheiat a înțeles să garanteze și această sumă .
Intimata a arătat că nu se impune îndreptarea încheierii din data de 26.09.2013 întrucât în art. 719 al. 1 sun indicate soluțiile care pot fi pronunțate în caz de admitere a contestației la executare, caz în care instanța poate să dispună anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia atunci când cuprinde erori materiale sau omisiuni vădite.
Examinînd contestațiile cu care a fost investită instanța reține:
În fapt, în dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V. s-a început la cererea creditoarei . executarea silită a garanților ipotecari C. O. V. și M. S..
Titlul executoriu este reprezentat de Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 al BNP Asociați R..
Prin Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 al BNP Asociați R. garanții ipotecari C. O. V. și M. S. au garantat creanța creditorului din Contractul de vînzare cumpărare produse petroliere 610/2010 și cea din Contractul de cesiune de creanță 16/2011 cu imobilul apartament situat în Timișoara .. 1, . M. S. și cu imobilul apartament situat în Timișoara . 10, ., proprietatea lui C. O. V..
În Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 al BNP Asociați R. imobilul apartament situat în Timișoara .. 1, . M. S. a fost evaluat la 73.000 euro iar imobilul apartament situat în Timișoara . C. O. V. a fost evaluat la 53.000 euro, prevăzut fiind în Contract că valoarea celor două imobile nu va putea fi revizuită în cazul declanșării procedurii executării silite.
Executarea silită în dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V. a fost încuviințată de Judecătoria A. prin Încheierea nr. 960/28.02.2013 pentru creanța de_,68 lei.
La data de 03.04.2013 se întocmește de către executorul judecătoresc Procesul verbal de situație pentru apartamentul 4 și prin Încheiere se fixează prețul de pornire al licitație publice pentru același apartament, la suma de 65.000 euro.
La data de 26.07.2013 prin Încheiere executorul judecătoresc fixează prețul de pornire al licitație publice pentru apartamentul 76, la suma de 53.000 euro.
Apartamentul 4 este adjudecat la 12.09.2013, ora 12.00, în favoarea creditoarei urmăritoare, la a III licitație, pentru prețul cel mai mare oferit, în sumă de 218.000 lei.
Apartamentul 76 este adjudecat la 12.09.2013, ora 13.00, în favoarea creditoarei urmăritoare pentru prețul cel mai mare oferit, în sumă de 178.000 lei.
Executarea silită în dosarul execuțional nr. 67/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V. a fost pentru o creanță de_,68 lei.
În urma realizării executării silite în dosarul execuțional s-a încasat suma de 396.000 lei.
Suma ce a depășit creanța in dosarul nr. 67/2013 a fost eliberată de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 68/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V., dosar cu același creditor urmăritor, cu același debitor dar cu alți garanți ipotecari ( B. I. și B. E.) care au garantat tot creanța creditorului din Contractul de vînzare cumpărare produse petroliere 610/2010 și pe cea din Contractul de cesiune de creanță 16/2011 .
Potrivit art. 622 C.p.civ. executarea silită are loc doar până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
La cererea părților interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuși la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulație a imobilului.
Potrivit art. 835 C.p.civ. la cererea părților interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuși la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulație a imobilului. Cererea de expertiză va fi făcută de părți, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), sub sancțiunea decăderii.
Potrivit art. 834 C.p.civ. în cazul în care obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin licitație publică se va îndeplini pentru fiecare bun în parte.
Potrivit art. 868 C.p.civ. dacă există mai mulți creditori urmăritori sau intervenienți, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 864 - 867. În acest scop, după depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare ori, după caz, de la data când adjudecarea imobilului urmărit a devenit definitivă, executorul va fixa de urgență un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanță.
Potrivit art. 863 C.p.civ dacă există un singur creditor urmăritor, după reținerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.
Raportînd starea de fapt decelată la dispozițiile legale instanța constată că obiecțiile aduse executării silite din dosarul execuțional 67/2013 al B. H. V. – prin cele două contestații le executare - sînt întemeiate însă numai în parte.
În adevăr, în considerarea prevederii din Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 al BNP Asociați R. potrivit căreia valoarea celor două imobile nu va putea fi revizuită în cazul declanșării procedurii executării silite și a dispozițiilor art. 835 alin 7 C.p.civ. executorul judecătoresc se impunea să fixeze prețul de pornire al licitație publice pentru apartamentul 4, la suma de 73.000 euro și nu la suma de 65.000 euro.
Cu toate acestea, nu se poate da curs cererii contestatorilor de anulare a licitației în care a avut loc adjudecarea acestui apartament întrucît nerespectarea prevederilor art. 835 alin 7 C.p.civ și a prevederii din Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3922/27.07.2011 al BNP Asociați R. se putea invoca judiciar în termenul legal de 15 zile - în speță stabilirea prețului pentru prima licitație s-a făcut la 03.04.2013 iar prezenta contestație – în care se invocă nelegalitatea - s-a formulat abia la 27.09.2013, deci cu mult în afara termenului legal.
În ceea ce privește obiecția privitor la faptul că suma ce a depășit creanța in dosarul nr. 67/2013 a fost eliberată de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 68/2013 al Birou Executor Judecătoresc H. V., instanța o găsește pe deplin întemeiată întrucît (1) executarea silită are loc doar până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare (2) în cazul în care obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin licitație publică se va îndeplini pentru fiecare bun în parte (3) potențialii creditori urmăritori sau intervenienți pot participa la distribuirea sumelor rezulate din executare silită doar dacă au depus titlurilor de creanță în acel dosar execuțional (4) dacă există un singur creditor urmăritor, după reținerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.
În aceste condiții instanța va obliga executorul judecătoresc să facă în dosarul execuțional 67/2013 al B. H. V. aplicarea dispozițiilor art. 863 C.p.civ. în sensul de a preda către debitorii urmăriți- C. O. V. și M. S.- suma rămasă după acoperirea integrală a creanței și a cheltuielilor de executare, predare în cotă de 1/3 C. O. V. și în cotă de 2/3 M. S. ( cota s-a stabilit de instanță cu raportarea la valoarea apartamentelor și la valoarea la care s-au adjudecat adică 223.800 lei – 178.000 lei = 45.800 lei, 308.200 lei -218.000 lei = 90.200 lei, 90.200 lei / 45.200 lei = 2/1 ) .
În temeiul art. 453 C.p.civ. instanța va obliga intimații la 3000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată sub numărul de dosar_ al Judecătoriei A. de C. O. V. CNP_ domiciliat în Timișoara .. 1 .>M. S. domiciliată în Timișoara .. 1 ap. 4 CNP_ ambii cu dom ales la Cabinet de avocat S. I. din A. .. 41 . cu intimatul . cu sediul în București Calea V. nr. 155 . . și cu . SRL prin administrator judiciar SCP T. & Asociații SPRL filiala T. cu sediul în Timișoara . nr.7 ..
Admite contestația la executare formulată sub numărul de dosar_/55/2013 al Judecătoriei A., dosar conexat la dosarul_ al Judecătoriei A. de C. O. V. CNP_ domiciliat în Timișoara ..1 . dom ales la Cabinet de avocat S. I. din A. . 41 . cu intimatul . cu sediul în București Calea V. nr. 155 . ..
Obligă executorul judecătoresc să facă în dosarul execuțional 67/2013 al B. H. V. aplicarea dispozițiilor art. 863 C.p.civ. în sensul de a preda către debitorii urmăriți suma rămasă după acoperirea integrală a creanței și a cheltuielilor de executare, predare în cotă de 1/3 C. O. V. și în cotă de 2/3 M. S..
Obligă intimații la 3000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 08.04.2014.
Președinte Grefier
D. L. C. C. N.
DLC/CN/ 10.05.2014/7 ex./5 ex.
Se . V. - Timișoara ..1 .> - - dom ales la Cabinet de avocat S. I. din A. . 41 .> - MIHĂIEȘ S. - Timișoara ..1 ap 4 CNP_
- - dom ales la Cabinet de avocat S. I. din A. . 41 .> -. - București Calea V. nr. 155 . .
-. SRL prin administrator judiciar SCP T. & Asociații SPRL filiala T. - Timișoara . nr.7 .
1 ex din prezenta definitivă se va comunica cu B. H. V.
| ← Uzufruct. Sentința nr. 1645/2014. Judecătoria ARAD | Fond funciar. Sentința nr. 1351/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








