Contestaţie la executare. Sentința nr. 6602/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6602/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-07-2012 în dosarul nr. 6602/2012

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6602

Ședința publică din 10 iulie 2012

Președinte: H. B.

Grefier: A. C.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul U. F. în contradictoriu cu intimatul . SA.

La apelul nominal se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin încheierea de ședință din data de 19.06.2012 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator, acesta fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Contestatorul solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, respectiv anularea încheierii de încuviințare a executării silite, anularea și încetarea executării silite. Arată că încheierea nr. 1731/27.04.2012 a Judecătoriei A. prin care a fost încuviințată executarea silită a fost pronunțată în camera de consiliu, fără să fie citat, fără a avea astfel dreptul la apărare, fiind încălcat art. 6 din C.E.D.O., precum și alte prevederi legale.

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 30.05.2012, sub nr._, contestatorul U. F. a chemat în judecată pe intimata . SA, solicitând anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 60/2012 al B.E.J. B. M..

În motivarea contestației, se arată că în luna august 2011 contestatorul a primit o somație din partea intimatei, prin care i se solicita să achite suma de 10.149,13 lei, până cel târziu în data de 10.08.2011. Contestatorul a răspuns intimatei printr-o adresă, în data de 08.08.2011, în care a arătat că nu are posibilitatea de a achita suma menționată, neavând niciun venit și nici bunuri imobile, că a fost crescut în casele de copii, fiind orfan, că în prezent se află în stare de detenție și că din această cauză, după ce va fi eliberat, nu va avea posibilitatea să-și găsească un loc de muncă, pentru a putea achita suma solicitată.

Cu toate acestea, în data de 24.05.2012 contestatorul a luat la cunoștință, înmânându-i-se de către agentul procedural al Penitenciarului A., următoarele înscrisuri: somația din 11.05.2012, emisă în dosarul nr. 60/ex./2012 al B.E.J. B. M., prin care i se solicita să plătească, în solidar cu debitorul B. P. S., suma de 12.038,79 lei, compusă din 9.493,13 lei, reprezentând pretenții, 656 lei, cheltuieli de judecată și 1.889,66 lei cheltuieli de executare, procesul verbal privind cheltuielile de executare încheiat în data de 11.05.2012 în dosar execuțional nr. 60/ex./2012 al B.E.J. B. M.; încheierea nr. 1731/27.04.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

Cu privire la încheierea nr. 1731/27.04.2012 a Judecătoriei A., contestatorul susține că aceasta a fost dată în camera de consiliu, fără să fie citat, conform art. 90 pct. 6 C. proc. civ., pentru a putea pune concluzii și a-și formula apărarea, fiindu-i încălcate dreptul la accesul în justiție și dreptul la apărare, consacrate de art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, art. 7 și art. 8 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 6, art. 7, art. 10, art. 11 din L. nr. 304/2004, art. 21 din C.E.D.O.

Pentru toate acestea contestatorul solicită desființarea încheierii nr. 1731/27.04.2012 a Judecătoriei A., ca netemeinică și nelegală și anularea executării silite din dosarul execuțional nr. 60/ex./2012 al B.E.J. B. M..

În drept se invocă dispozițiile art. 404, art. 107, art. 108, art. 304 C. proc. civ., art. 16, art. 21 din Constituție, art. 6 și art. 13 din C.E.D.O.

Intimata formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației la executare, ca netemeinică și nelegală, arătând că sentința civilă nr. 4822/21.05.2009, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._, în șnur cu decizia nr. 64/04.03.2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, precum și celelalte hotărâri pronunțate în soluționarea contestațiilor în anulare sunt temeinice și legale. Contrar însă celor stabilite de instanțele de judecată, debitorii U. F. și B. P. S. nu au înțeles să-și execute de bună-voie obligațiile reținute în sarcina acestora față de intimată, cu toate că au fost notificați în acest sens, astfel încât singura cale rămasă la dispoziție pentru recuperarea debitului a fost cea a executării silite. Hotărârile judecătorești în baza cărora s-a dispus executarea silită sunt definitive și irevocabile și au fost cenzurate prin toate căile de atac posibile (ordinare și extraordinare).

Față de aceste împrejurări, intimata apreciază că nu există niciun motiv pentru care să se dispună încetarea executării silite, care face obiectul dosarului execuțional nr. 60/ex./2012 al B.E.J. B. M., executare silită care a fost încuviințată prin încheierea nr. 1731/27.04.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ . Creanța pentru recuperarea căreia s-a pornit executarea silită este certă, lichidă și exigibilă, debitorii U. F. și B. P. S. fiind obligați în solidar la plata sumei de 10.149,13 lei, din care 9.493,13 lei, cu titlu de pretenții – despăgubiri și suma de 656 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și dobânda legală aferentă debitului principal, calculată potrivit prevederilor OG nr. 9/2000, de la data de 06.02.2007 și până la data achitării integrale a debitului, iar cheltuielile de executare au fost calculate cu respectarea prevederilor legale incidente, în raport cu valoarea debitului. Astfel, debitorii se fac vinovați de producerea unui eveniment rutier în urma căruia au rezultat pagube materiale în cuantum de 9.493,13 lei, prejudiciu creat în patrimoniul intimatei. Faptul că debitorul U. F. este insolvabil sau că are o situație personală aparte, nu are nicio relevanță asupra executării silite, raportat și la faptul că o hotărâre judecătorească trebuie adusă la îndeplinire.

În probațiune se depun înscrisuri: adresa nr._/II/20.11.2009 emisă de Primăria orașului Ineu, adeverința nr. 1218/23.07.2009, emisă de Grupul școlar „S. Brancovici” Ineu, copii certificate ale actelor din dosarul execuțional nr. 60/ex./2012 al B.E.J. B. M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Dosarul de executare silită susmenționat are ca obiect cererea formulată de creditoarea intimată . SA împotriva debitorilor U. F. și B. P. S., de punere în executare silită a titlului executor constituit din sentința civilă nr. 4822/21.05.2009, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, executorie și rămasă irevocabilă în urma respingerii recursurilor prin decizia comercială nr. 64/04.03.2010, pronunțată de Tribunalul A. în același dosar.

Prin titlul executor, debitorii au fost obligați, în solidar, la plata către creditoarei a sumei de 10.149,13 lei, din care 9.493,13 lei, cu titlu de pretenții – despăgubiri și suma de 656 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata dobânzii legale aferentă debitului principal, calculată de la data de 06.02.2007 și până la data achitării integrale a debitului.

Executarea silită a fost încuviințată de instanța de executare – Judecătoria A., prin încheierea nr. 1731/27.04.2012, pronunțată în dosarul nr._ .

În dosarul execuțional, executorul judecătoresc a încheiat procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 11.05.2012, s-au emis la aceeași dată somații la executare către debitori, precum și adrese de înființare a popririi asupra conturilor debitorului B. P. S., debitor care s-a angajat, conform adresei creditoarei de la f. 28 dos. exec., să achite integral debitul.

Contestatorul U. F. a solicitat prin prezenta contestație anularea încheierii de încuviințare silită și anularea și încetarea executării silite, invocând faptul că nu a fost citat la data de 27.04.2012, când a fost dată încheierea de încuviințare, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și dreptul de acces la instanță, precum și faptul că este în stare de deținere, neavând astfel posibilități de achitare a debitului.

Cu privire la primul motiv invocat, instanța constată că, potrivit art. 3731 al. 2 Cod de procedură civilă, Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.

Rezultă astfel că încheierea a fost dată în mod legal, fără citarea debitorului. Nu se poate reține în niciun fel vreo încălcare a dreptului de apărare sau dreptului de acces la instanță al debitorului, acesta având posibilitatea să formuleze o contestație la executare în cazul în care instanța ar fi pronunțat încheierea de încuviințare fără respectarea prevederilor art. 3731 al. 4 Cod de procedură civilă, care prevede cazurile exprese când instanța putea respinge cererea de încuviințare. Or, contestatorul nu a invocat prin prezenta contestație vreun motiv de natură să fi putut duce la respingerea cererii de încuviințare.

Cu privire la lipsa posibilităților contestatorului de a achita debitul, dată fiind situația sa personală, instanța constată că acesta nu este un motiv care să atragă anularea sau încetarea executării silite, cu atât mai mult cu cât actele de executare se referă la doi debitori, obligați solidar la plata creanței.

Față de cele de mai sus, instanța constată nefondată contestația formulată, urmând ca, în temeiul art. 399 și 402 Cod de procedură civilă, să o respingă.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare, formulată de contestatorul U. F., deținut în Penitenciarul A., în contradictoriu cu intimata . SA, cu sediul în București, .. 80-84, sector 1, cu sediul procesual ales la S. A. din A., ., jud. A., pentru anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 60/2012 al B.E.J. B. M..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.07.2012

Președinte, Grefier,

H. B. A. C.

Red./Tehn./HB/NB/

13.07.2012. 4 ex./2 .="BodyText"> Se comunică cu:

- contestatorul U. F. - deținut în Penitenciarul A.;

- intimata . SA - A., ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6602/2012. Judecătoria ARAD