Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-12-2012 în dosarul nr. 11785/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 19 decembrie 2012
Președinte: D. L. C.
Grefier: C. N.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. Județean de Urgență A. în contradictoriu cu intimații Birou executor J. B. C. și B. E. privind executarea silită din dosarul execuțional nr. 107/2012.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei av. L. V. și reprezentantul intimatei B. E. av. I. A. din Baroul A., lipsă fiind intimata Birou Executor J. B. C..
Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată depus la dosar prin serviciul registratură de către contestator concluzii.
Reprezentantul intimatei depune la dosar copia întâmpinării formulate de contestatoare în dosarul nr._ .
Nefiind alte cereri ori probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei, solicită respingerea contestației la executare fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 28.09.2012, contestatorul S. C. Județean de Urgență A. a solicitat în contradictoriu cu intimații B. E. și B. executorului judecătoresc B. C., a solicitat anularea somației emisă la data de 14.09.2012 în dosarul execuțional nr. 107/2012 cu privire la suma de 1226,4 lei, precum și a procesului verbal încheiat la 14.09.2012 în același dosar execuțional.
În motivare, contestatorul a arătat că executarea Deciziei civile nr. 477/10.03.2010 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4044._ cade sub incidența dispozițiilor art.2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii care prevede: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.’’ Această reglementare este opozabilă executorului judecătoresc care înăuntrul termenului de 6 luni nu poate să procedeze la executarea silită.
A mai arătat contestatoarea că la data emiterii somației executorul judecătoresc nu poate sa justifice onorariul in suma de 74,40 lei pentru simpla comunicare a somației si nici cheltuielile de executare in suma de 372 lei, deoarece potrivit art.2 din OG nr. 22/2002, timp de șase luni executorul nu poate întreprinde niciun act de executare față de S. C. Județean de Urgență A. - instituție publică, iar simpla emitere a somației nu-l îndreptățește să pretindă și să obțină cheltuielile de executare pretinse.
Mai mult, la cuantumul cheltuielilor de executare s-a inclus suma de 202 lei, reprezentând costul unei expertize contabile efectuate extrajudiciar, pentru stabilirea valorii nete a creanței. Aceasta expertiza nu era necesară pentru stabilirea valorii nete a creanței reprezentând drepturi salariale, deoarece calculul diferențelor salariale a fost efectuat de către S. C. Județean de Urgenta A. în cursul judecării litigiului, tabelele respective au fost depuse la instanța de fond, aflându-se la dosarul cauzei. De altfel, din cuprinsul expertizei rezultă faptul că expertul a folosit acest calcul la realizarea expertizei, nefiind recalculate drepturile salariale in discuție. În consecință, susține contestatorul, expertiza este inutilă pentru punerea in aplicare a titlului executoriu constând în Decizia civilă nr.477/2010 iar costul acesteia nu poate fi opus spitalului.
Contestatorul a arătat că dacă înăuntrul termenului de 6 luni se va achita creanța executorul nu mai poate si nu mai are de făcut nici un act de executare după împlinirea acestui termen, prin urmare, activitatea executorului este rezumată strict la comunicarea somației, iar cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal nu pot fi legal justificate înăuntrul termenului legal de 6 luni. Executorul poate pretinde aceste cheltuieli numai după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din OG 22/2002, în măsura în care creanța nu a fost achitata înăuntrul acestui termen si pentru încasarea căreia au fost necesare acte/acțiuni de executare.
Prin urmare, s-a susținut că la aceasta dată cheltuielile de executare in suma de 970.40 lei, sunt nejustificate si nedatorat pretinse, motiv pentru care a solicitat obligarea executorului să-și restrângă cheltuielile. La aceasta data somația ținea locul unei notificări, iar termenul de o zi menționat în cuprinsul ei de îndeplinire a titlului executoriu era stabilit in afara cadrului legal stabilit de OG 22/2002.
Prin întâmpinare intimata B. E. a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește B. E. J.; iar pe fond respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În esență, intimata a arătat că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:
Somația, respectiv procesul verbal de cheltuieli au fost emise cu respectarea prevederilor legale, neexistând temeiuri pentru constatarea nulității și desființarea acestora. Prevederile O.G. nr.22/2002 nu constituie fine de neprimire pentru demararea procedurii execuționale ci, pot justifica, cel mult, în anumite condiții, o amânare a continuării actelor de executare, cu finalitatea de a permite instituției publice să bugeteze sumele necesare acoperirii debitului executat.
Prin urmare, atâta timp cât debitorul, chiar instituție publică, nu a achitat benevol sumele datorate, cu respectarea prevederile art.371 ind. 1 Cod procedură civilă, executarea silita a fost în mod legal demarata, somația contestata fiind emisa în temeiul dispozițiilor legale incidente.
În ceea ce privește cheltuielile de executare silită, intimata a susținut că acestea sunt justificate odată cu demararea procedurii execuționale. Atâta vreme cât debitorul avea posibilitatea si totodată obligația legală (art.371 ind.1 Cod procedură civilă) de a achita benevol debitul datorat, fără a mai obliga intimata sa mai recurgă la mijloacele coercitive prescrise de lege, debitorul nu poate justifica nelegalitatea spezelor de executare. Faptul că legiuitorul prevedea pentru instituțiile publice un termen de 6 luni pentru îndeplinirea obligației, nu anihilează dreptul creditorului de a demara executarea si, în egală măsură, de a-și recupera cheltuielile ocazionate, în temeiul prevederilor art. 371 ind.7 Cod procedură civilă.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, acestea au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale în materie, în limitele prescrise de legiuitor, astfel încât cenzurarea procesului verbal de cheltuieli nu se justifica nici sub acest aspect.
În ceea ce privește expertiza contabilă efectuată în cauza intimata a arătat că poziția contestatorului exprimata în procedura pendinte, referitor la inutilitatea experizei contabile contravine alegațiilor aceluiași debitor din dosarul privind încuviințarea executării, S. municipal reclamând la acea data împrejurarea că sumele pretinse de intimată nu sunt certe, deoarece nu au fost calculate conform legii.
Expertiza a fost determinată în mod direct de conduita procesuală a contestatorului debitor care a contestat certitudinea creanței în faza încuviințării executării. Or, unul dintre elementele esențiale ale procedurii execuționale este tocmai certitudinea creanței, a întinderii acesteia, condiții în care conduita creditorului a venit tocmai în întâmpinarea acestei finalități.
Referitor la incidența si implicațiile prevederilor O.G. nr.22/2002 în speța intimata învedera că debitorul a refuzat orice plată benevolă, prevalându-se în mod repetat de prevederile O.U.G. nr.71/2009, în condițiile în care posibilitatea creditoarei de a uza de mijloacele specifice de valorificare a drepturilor recunoscute printr-o hotărâre intrata în putere de lucru judecat, pe calea executării silite, a fost suprimata, cel puțin în privința executării imediate, prin actul normativ antementionat.
În pofida acordării beneficiului eșalonării sumelor conform OUG nr.71/2009, debitorul nu a înțeles sa achite benevol sumele datorate, nici măcar în cuantumul aferent anului în curs, contestând demararea executării silite pe motivul inexigibilității creanței, invocând de altfel si lipsa de certitudine a creanței întrucât „nu este calculata conform legii".
În acest context Tribunalul A. a statuat, în mod irevocabil, că debitorul S. C. de Urgență A. are obligația ca, pe parcursul anului 2012, sa achite la sfârșitul fiecărui trimestru o cota procentuala de 1,25% din valoarea drepturilor salariale recunoscute prin Decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara.
S-a arătat că potrivit prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011, plata titlurilor executorii ce intra sub incidența O.U.G. nr.71/2009 se va realiza „din sumele aprobate la titlul „cheltuieli de personal, în mod eșalonat, în transe trimestriale egale". Prin urmare sumele datorate de contestatorul debitor în baza unei hotărâri din 2010 trebuiau cuprinse, conform legii, în bugetul pe anul curent, esența eșalonării instituite prin O.U.G. nr.71/2009 fiind aceea ca, degrevând instituțiile publice de povara imediata a unor datorii, sa asigure o plata treptata a acestora, la termene bine determinate, ceea ce implica inclusiv caracterul previzibil al acestor plați. Deși a beneficiat în mod cert de clemența legiuitorului prin stabilirea eșalonărilor la plată contestatorul debitor nu a înțeles sa respecte termenele de plată instituite ex lege.
În aceste condiții trimiterile la prevederile O.G. nr.22/2002 sunt neavenite, textul de lege de care debitorul se prevalează pentru a anihila pe deplin procedura execuțională, intrând în contradicție vădită cu garanțiile recunoscute de art.6 paragraful 1 din cadrul Convenției pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, prevederile art. l din cadrul Protocolului 1 adițional al Convenției, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în condițiile în care debitorul a beneficiat oricum de un terme de gratie extins si de o eșalonarea a datoriilor, tocmai pentru a i se permite sa aloce în bugetul instituției sumele necesare pentru acoperirea debitului datorat si pentru a plați, la termenele stabilite de lege (31.03, 31.06, 30.09, 31.12) sumele datorate.
De altfel, chiar daca neexecutarea obligațiilor datorata unor dificultăți financiare ar putea justifica, până la un punct, întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești (nu este cazul în speța dat fiind termenul acordat debitoarei si eșalonarea prescrisa de OUG 71/2009), este imperativ a nu se aduce atingere substanței dreptului, deoarece, tot in jurisprudența sa, Curtea a reținut ca statul și instituțiile care nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor (Katsyuk contra Ucrainei, P. contra Moldovei, Shmalko contra Ucrainei, AMAT - G LTD si Mebaghishvili contra Georgie).
Prin urmare având în vedere existenta conflictului între dispozițiile art.2 din O.G. nr.22/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 110/2007 si prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturile Omului si a Libertăților Fundamentale, instanța în baza art.11 si 20 din Constituție, ținând cont de forța superioara a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport de dispozițiile cuprinse în dreptul intern, s-a apreciat că se impune constatarea preeminnenței dispozițiilor CEDO, urmând a înlătura de la aplicare prevederile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
În drept s-au invocat prevederile art. 115, 274, 399 si urm. Cod procedură civilă.
Contestatorul a depus la dosar la data de 21.11.2012 concluzii prin care a arătat că creanța pe care creditoarea o urmărește reprezintă drepturi salariale acordate prin hotărâre judecătorească. Executarea acestor titluri executorii respectiv hotărâri judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale se face conform OUG 71/2009.
S-a arătat că conform art. 1 pct.1 litera a din OUG 71/2009 in cursul anului 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Rezultă fără echivoc ca obligația de plată a cuantumului reprezentând 5 % din valoarea titlului este scadentă pana la sfârșitul anului 2012, in funcție de alocarea fondurilor bugetare iar nu trimestrial cum încearcă a se denatura conținutul actului normativ.
De asemenea a arătat că conform art. l pct.2 din OUG 71/2009 in cursul termenului prevăzut la alin .1 "orice procedura de executare silita se suspenda de drept". Aceasta înseamnă ca pe durata de aplicare a acestui act normative nu se poate iniția nici o forma de executare silita referitor la aceasta categorie de titluri executorii precum si ca aceasta măsura daca ar fi fost promovata anterior intrării in vigoare a actului normativ se suspenda de drept.
Executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se face conform OG nr.22/2002 potrivit căreia in intervalul de 6 luni de la data comunicării somației /notificării nu se pot lua nici un fel de masuri deoarece neplata se datorează lipsei fondurilor bugetare, iar în situația in care din cauza lipsei de fonduri executarea/plata creanței nu se poate face, spitalul poate solicita instanței sa acorde un termen de gratie sau stabilirea unor termene de plata eșalonată a obligației respective ( art.6 din OUG 22/2002).
S-a arătat că OUG nr. 71/2009 si OG nr. 22/2002 au fost emise în scopul de a exonera instituția publica de ocazionarea altor cheltuieli respectiv de executare prin care aceasta ar fi mai mult îngreunată la plată.
S-a arătat că intimata a apreciat că instanța, prin hotărârea sa, nu poate neglija și nici restrânge aplicarea acestor acte normative, deoarece în felul acesta debitorul ar fi obligat implicit sa încalce Legea finanțelor nr.500/2002 care la art.4 prevede că legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.1 alin.2, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plați, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii. "
De asemenea intimata a arătat că creditorul nu a solicitat spitalului sa-i plătească creanța, anterior demarării măsurii de executare silita prin executor judecătoresc. În situația în care ar fi solicitat spitalului plata creanței în cuantumul prevăzut de lege ar fi primit răspunsul corespunzător și lămurit să nu ocazioneze cheltuieli nejustificate.
În fapt instanța reține că în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.477/10.03.2010 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4044._, intimata B. E., creditoare a inițiat executarea silită împotriva S. C. județean de Urgență A., pentru recuperarea sumei ce reprezintînd drepturi salariale.
În acest sens a fost format dosarului execuțional nr.107/2012 al B. E. J. B. C..
Prin Încheierea nr.1282 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de B. C. B. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.477/10.03.2010.
Prin decizia civilă nr.732/R/22.05.2012 a Tribunalului A. a fost admis recursul creditoarei modificînd în parte încheierea nr. 1282/2012 în sensul încuviințării executării silite pentru 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale.
Creditoarea a solicitat în cadrul dosarului execuțional efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării sumei care corespunde procentului indicat de Tribunalul A..
La data de 14.09.2012 creditoarea intimată, prin intermediul executorului judecătoresc, a înaintat contestatorului somația prin care i se solicita ca în termen de o zi de la primirea acesteia să achite creditoarei suma de 1226,40 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare.
Raportînd starea de fapt decelată la dispozițiile legale instanța constată că acțiunea este întemeiată dar numai în parte.
Astfel, în ceea ce privește incidența dispozițiilor OG nr.22/2002 cu pretinsa consecință legală a existenței în favoarea contestatoarei a beneficiului termenului legal de 6 luni prevăzut de art.2 din OG nr.22/2002 instanța constată că neîntemeiat este invocată de contestatoare în favoarea sa.
OG 22/ 2002 privește executarea creanțelor în genere ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii însă O.U.G. nr. 71/2009 privește specific creanțele reprezentînd drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Ori acesta face ca în virtutea principiului specialia generalibus derogant O.U.G. nr. 71/2009 să aibă prioritate în aplicare și să excludă existența oricărui termen de 6 luni în care contestatoarea să nu poată fi urmărită silit.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare instanța reține că invocările contestatoarei sînt întemeiate.
Potrivit art.37 alin.1 lit. a) din Legea nr.188/2000 modificată, onorariul maxim al executorului judecătoresc, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de până la 50.000 lei inclusiv este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În speță creanța supusă executării silite este de 256 lei din care 10% reprezintă 25,6 lei, totuși onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 74,40 lei.
Cum onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu depășirea cuantumului maxim prevăzut de lege de 10 % din creanța supusă executării instanța va dispune reducerea acestuia de la suma de 74,40 lei la suma de 25,6 lei.
Relativ la suma datorată de contestatoare cu titlu de contravaloare onorariu de avocat în faza de executare silită instanța reține că și ea este excedentară de vreme ce în cadrul executării silite apărătorul ales a avut doar obligația de a redacta cererea de executare silită prin care solicita executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu față de debitoare, fără alte demersuri juridice.
Cum onorariile avocaților se stabilesc in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului, de timpul si volumul de muncă pentru executarea mandatului primit sau activităților solicitate de client, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor in cauză, cum aceste elemente nu se regăsesc în cauză, uzînd de îndrituirea dată de art.274 alin.3 Cod procedură civilă, instanța văzînd și cuantumul creanței de recuperat de numai 256 lei, va reduce onorariul avocatului de la 310 lei la 30 lei.
În ceea ce privește restul cheltuielilor de executare stabilite de executor la suma de 372 lei, instanța le va reduce la suma de 33 lei.
În ceea ce privește critica contestatoarei referitoare la includerea în cheltuielile de executare a sumei de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile extrajudiciare instanța o constată neîntemeiată.
Chiar dacă expertul contabil s-a raportat doar la actele puse la dispoziție de către debitoare în dosarul nr.4044._, de vreme ce nici decizia civilă 477/10.03.2010 Curții de Apel Timișoara și nici decizia civilă nr.732/R/22.05.2012 a Tribunalului A. nu individualizau explicit în dispozitiv, cuantumul dreptului salarial al fiecăruia din cei 65 de reclamanți, asupra căruia se putea exercita executarea silită, în mod cert această expertiză contabilă a fost utilă .
Pentru considerente expuse, în temeiul art.399 Cod procedură civilă, contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. județean de Urgență A. va fi admisă în parte, în sensul că vor fi reduse cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din data de 14.09.2012 întocmit în dosarul execuțional nr. 107/2012 al Biroului E. J. B. C., de la suma de 970,40 lei la suma de 290,6 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. C. județean de Urgență A., cu sediul în A., ..2-4, jud. A. în contradictoriu cu intimații B. E., cu domiciliul ales în A., ., . și B. E. J. B. C., cu sediul în A., ., nr.41, județul A. și, pe cale de consecință:
Reduce cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din data de 14.09.2012 întocmit în dosarul execuțional nr. 107/2012 al Biroului E. J. B. C., de la suma de 970,40 lei la suma de 290,6 lei.
Fără cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.12.2012.
Președinte Grefier
D. L. C. C. N.
Red. DLC/CN/ 14.01.2013/5 ex. cu filă de comunicare
Se comunică: - contestatorul S. C. județean de Urgență A. - în A., ..2-4, jud. A.,
- intimatei B. E. - domiciliul în A., ., .,
- intimatului B. E. J. B. C. - în A., ., nr.41, județul A..
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 907/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 863/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
