Contestaţie la executare. Sentința nr. 6497/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6497/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 6497/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6497

Ședința publică din data de 21 octombrie 2013

Președinte: C. F. M.

Grefier: I. M.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România, în contradictoriu cu intimata H. A..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei, avocat P. E. B., din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul contestatoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod proc. civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 713 alin. 1 raportat la art. 650 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de suspendare a executării silite și a contestației la executare, ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată. Acesta arată că a fost plătită suma integral de către contestatoare în data de 28.08.2013.

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 22.08.2013, C. Națională de A. și D. Naționale din România a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata H. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării silite începute de către B. H. V. în dosar execuțional nr. 226/2013, admiterea contestației formulate împotriva executării silite demarate împotriva contestatoarei de către B. H. V. în dosar execuțional nr. 226/2013, în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 856/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în șnur cu Decizia civilă nr. 900/R/19.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu consecința anulării tuturor formelor de executare. De asemenea, contestatoarea solicită ca, în cazul în care executarea silită a fost finalizată în vreuna din modalitățile prevăzute de lege, să se dispună întoarcerea executării.

În motivarea contestației la executare se arată că în data de 19.08.2013, B. H. V. a somat societatea contestatoare ca în termen de o zi să achite suma de 43.430 lei – reprezentând creanță.

Se arată că intimata, în baza Sentinței civile nr. 856/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în șnur cu Decizia civilă nr. 900/R/19.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a adresat către B. H. V., în vederea obținerii celor acordate de către instanța de judecată. În susținere se invocă dispozițiile art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes județean și local și prevederile art. 622 alin. 2 Cod proc. civ.. Astfel, contestatoarea apreciază că intimata trebuia să formuleze către aceasta, cerere însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii și nicidecum să se adreseze organelor de executare silită.

Intimata consideră că onorariul avocațial stabilit în faza executării silite este exagerat (2200 lei) raportat la demersurile efectuate către biroul executorului judecătoresc, solicitând astfel diminuarea acestuia.

În drept se invocă dispozițiile art. 711, art. 622 alin. 2 Cod proc. civ., art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010.

În probațiune se depun înscrisuri semnate pentru conformitate cu originalul.

În data de 09.09.2013, intimata a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite din dosar execuțional nr. 226/2013 al B. H. V.; respingerea contestației la executare formulate și cererea de întoarcere a executării silite.

În susținerea întâmpinării se arată că solicitarea de suspendare a executării silite nu îndeplinește condiția imperativă de admisibilitate prevăzută de art. 718 alin. 2 Cod proc. civ. De asemenea, se precizează că în data de 28.08.2013 a fost achitată suma integrală de către contestatoare, prezenta cerere rămânând fără obiect.

Se arată că plata sumei care face obiectul executării silite contestate nu implică pentru contestatoare un efort financiar deosebit care să îi poată afecta activitatea, mai ales că este o creanță pe care o datorează intimatei de la data exproprierii din mai 2011. În susținere se invocă dispozițiile art. 2 și art. 3 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește contestația la executare, intimata apreciază că societatea contestatoare interpretează eronat, fără a ține cont de contextul întregului alineat, dispozițiile finale ale art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010. În concret, intimata consideră că legiuitorul a stabilit această procedură de obținere a despăgubirilor în contextul clar prevăzut de art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, acela ca despăgubirea să fie consemnată pe numele titularului. Se arată că societatea contestatoare a achitat integral creanța în data de 28.08.2013, precum și cheltuielile de judecată, dobânzile și cheltuielile de executare.

În opinia intimatei, prin faptul că societatea contestatoare susține că trebuia să se solicite amiabil plata despăgubirilor anterior începerii executării silite, își invocă propria culpă.

Referitor la onorariul avocațial, intimata arată că aprecierea contestatoarei este eronată; acesta fiind justificat.

În probațiune se depun înscrisuri semnate pentru conformitate cu originalul.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv din somația emisă la data de3 13.08.2013 în dosar execuțional nr. 226/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. V., extrasul de cont de la fila 44 instanța reține următoarele.

Prin somația emisă la data de 13.08.2013 în dosar execuțional nr. 226/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. V. în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 856/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în șnur cu Decizia civilă nr. 900/R/19.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Încheierea pentru stabilirea cheltuielilor de executare silită emisă la data de 13.08.2013 în dosar execuțional nr. 226/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. V., a fost somată contestatoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri Timișoara, ca în termen de o zi să achite suma de 43.430 lei – reprezentând creanță, dobânda legală aferentă calculată de la data de 10.01.2012 și până la data de 05.08.2013, cheltuieli de judecat, și cheltuieli de executare, sumă pe care o datorează intimatei creditoare H. A..

La dat de 28.08.2013 contestatoarea debitoare a efectuat plata integrală a sumei de 43.430 lei către intimata creditoare H. A., reprezentând creanță, dobânda legală aferentă calculată de la data de 10.01.2012 și până la data de 05.08.2013, cheltuieli de judecat, și cheltuieli de executare .

Întrucât contestatoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România a efectuat la data de 28.08.2013, plata integrală a sumei de 43.430 lei pe care o datora intimatei creditoare H. A., conform extrasului de cont de la fila 44, după promovarea prezentei contestații la executare, respectiv ulterior datei de 22.08.2013,când s-a înregistrat contestația la executare la Judecătoria A., îndeplinind astfel de bună voie obligația instituită în titlul executoriu conform prevederilor art. 662 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că „ Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunavoie, “- va respinge, ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de C. Națională de A. și D. Naționale din România în contradictoriu cu intimata H. A..

Conform prevederilor art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, „P. la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.

(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o cautiune, calculata la valoarea obiectului contestatiei..”

Cererea de suspendare a executării silite din Dosarul execuțional nr. 226/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc nu îndeplinește condiția imperativă prevăzută de art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, și deoarece contestația la executare s-a respins ca rămasă fără obiect, va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite pornită în Dosar execuțional nr. 226/2013Biroul Executorului Judecătoresc până la soluționarea prezentei contestații la executare.

Fără cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de C. Națională de A. și D. Naționale din România, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T., în contradictoriu cu intimata H. A., domiciliată în loc. Pecica, ., jud. A., având ca anularea tuturor formelor de executare silită pornite de către Biroul Executorului Judecătoresc H. V. în Dosar execuțional nr. 226/2013, întoarcerea executării silite în cazul în care executarea silită a fost finalizată.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite pornită în Dosar execuțional nr. 226/2013Biroul Executorului Judecătoresc până la soluționarea prezentei contestații la executare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2013.

Președinte Grefier

C. F. M. I. M.

Red./tehn./CFM/IM/22.11.2013

4 ex./2 ex. se .>Se comunică cu:

- contestatoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T.

- intimata H. A., domiciliată în loc. Pecica, ., jud. A.

Emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6497/2013. Judecătoria ARAD