Contestaţie la executare. Sentința nr. 6621/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6621/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 6621/2015
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6621
Ședința publică din 26.11.2015
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare contestația la executare formulate de către contestatorul B. V. în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru O. Forței de M. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei, c.j. S. M., lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată depusă întâmpinare din partea intimatei și note de ședință din partea contestatorului.
Comunică reprezentantei intimatei un exemplar din notele de ședință.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A., în baza art. 248 alin. 1 și 2 rap. la art. 237 alin. 2 pct. 1 C.proc.civ. și pune în discuție excepția invocată.
Reprezentanta intimatei, față de cele stabilite de ÎCCJ prin Decizia 10/2014, lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.11.2015, sub nr._, contestatorul B. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru O. Forței de M. A., anularea Deciziilor nr. 87/06.10.2015 și nr. 88/06.10.2015 emise de intimată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că la data de 12.10.2015, intimata Agenția Județeană pentru O. Forței de M. A. i-a comunicat Decizia nr. 87/06.10.2015 și Decizia nr. 88/06.10.2015.
Prin Decizia nr. 87/06.10.2015 i-a fost imputată suma de 6.602 lei reprezentând ajutorul de șomaj aferent perioadei 29.12._12 de care ar fi beneficiat nelegal ca urmare a realizării de venituri din agricultură, urmând ca, în măsura în care nu va achita acest debit, să fie aplicate dobânzi și penalități de întârziere de 0,03%, respectiv de 0,02%.
Prin Decizia nr. 88/06.10.2015 i-a fost imputată suma de 4.654 lei reprezentând indemnizația concediu medical pentru perioada 20.12._13 de care ar fi beneficiat nelegal urmare a realizării de venituri din agricultură, urmând ca, în măsura în care nu va achita acest debit, să fie aplicate dobânzi și penalități de întârziere de 0,03%, respectiv 0,02%.
A apreciat că a intervenit prescripția extinctivă pentru recuperarea sumelor pe care le-a încasat cu titlu de indemnizație șomaj pentru perioada 29.12._15, data emiterii deciziei contestate. La momentul depunerii dosarului la Agenția Județeană pentru O. Forței de M. A. a depus toate înscrisurile care i-au fost solicitate, inclusiv cele de la organul fiscal referitoare la veniturile realizate din agricultură și, cu toate acestea, i-a fost acordată indemnizația de șomaj. Decizia 87/06.10.2015 a fost emisă de intimată cu ignorarea art. 5 pct. IV, art. 16, art. 33/1 din Legea nr. 76/2002, art. 15 din Normele de aplicare a Legii nr. 76/2002, ale art. 71 și art. 73 din Codul fiscal, fiind nelegală.
Față de decizia nr. 88/06.10.2015, intimata era ținută să facă dovada că veniturile sale lunare din agricultură au fost mai mari de 500 lei/lunar, motiv pentru care nu ar fi fost îndreptățit să beneficieze de indemnizația de șomaj și implicit, de indemnizația de concediu medical.
În drept, a invocat art. 451-453, art. 714, art. 719 C.pr.civ., art. 5 pct. IV, art. 16, art. 33/1, art. 47 din Legea nr. 76/2002, art. 15 din Normele de aplicare a Legii nr. 76/2002, art. 71 și art. 73 din Codul fiscal, OUG nr. 158/2005.
Prin întâmpinare (f.14-17), intimata a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A., iar pe fond respingerea contestației.
În motivare a arătat că, în urma formulării de contestator a cererii pentru acordarea indemnizației de șomaj nr. 22/05.01.2015, însoțită de actele necesare, acestuia i s-a acordat indemnizația de șomaj fiind îndeplinite condițiile pentru ca solicitantului să i se acorde indemnizația de șomaj.
Prin cererea de acordare a indemnizației de șomaj, solicitantul s-a obligat să informeze instituția conform prevederilor legale orice schimbare a căror condiții au condus la acordarea dreptului. În cazul în care nu respectă declarația asumată prin cerere, se obligă să restituie integral sumele încasate nelegal. Afirmația contestatorului că la momentul depunerii dosarului la Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de M. A. a depus toate înscrisurile care i-au fost solicitate, inclusiv cele de la organul fiscal referitoare la veniturile realizate din agricultură și, cu toate acestea i-a fost acordată indemnizația de șomaj, este nefondată având în vedere faptul că în adeverința de venit acesta nu figura în evidențele fiscale cu venituri impozabile și totodată a declarat că nu realizează venituri peste pragul care să determine neacordarea indemnizației de șomaj. Contestatorul face confuzie între îndeplinirea condițiilor de acordare a indemnizației de șomaj la momentul formulării cererii și depunerii actelor doveditoare și îndeplinirea acestor condiții pe toată perioada acordării indemnizației de șomaj. Sub acest aspect esențial este neîndeplinirea de către contestator a obligației de a anunța AJOFM A., în termen de 3 zile, schimbarea condițiilor care au dus la acordarea dreptului.
De asemenea, consideră că cele 3 zile curg cel târziu de la data de 25.05.2013 când este termenul limită de depunere a declarației 200 pentru anul 2012 deși contestatorul știa deja pe parcursul anului ce venituri a obținut astfel încât putea să calculeze încă înainte de această dată dacă sumele obținute se încadrau sau nu în valoarea indicatorului social de referință.
În ceea ce privește punctul de vedere al contestatorului precum că pentru suma datorată cu titlu de indemnizație de șomaj pe perioada 29.12._12 ar fi intervenit prescripția, a arătat faptul că prin comunicarea Deciziei nr. 87/06.10.2015 și a Somației nr._/16.11.2015 a fost întrerupt termenul de prescripție care, oricum, s-ar fi împlinit doar la data de 28.12.2015. Prin întreruperea termenului de prescripție a fost ștearsă prescripția începută iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Referitor la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 88/06.10.2015, acest capăt de cerere a rămas fără obiect urmare a stornării debitului provenit din indemnizație de concediu medical conform adresei nr._/14.10.2015 și a referatului de stornare nr._/19.10.2015 care au fost comunicate contestatorului împreună cu somația nr._/16.11.2015.
În drept, a invocat art. 205, art. 129-130 C.pr.civ., art. 41 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2002.
Prin note de ședință (f.26-27), contestatorul a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Chișineu-Criș.
În drept, a invocat art. 131 alin. 1, art. 132 alin. 1, alin. 3, art. 717 alin. 1 și art. 650 alin. 1 C.pr.civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri conforme cu originalul: Decizia nr. 87/06.10.2015 (f.6), Decizia nr. 88/06.10.2015 emise de AJOFM A. (f.7), plicurile prin care au fost comunicate cele două decizii (f.8), referatul nr. 38/30.09.2015 (f.18), cererea pentru acordarea indemnizației de șomaj nr. 22/05.01.2012 (f.19), adeverința de venit pe anul 2011 (f.20), adeverința de venit pe anul 2012 (f.21), referatul de stornare nr._/19.10.2015 (f.22), adresa nr._/14.10.2015 (f.23), somația nr._/16.11.2015 (f.24-25) și practică judiciară (f.28-43).
La termenul de astăzi instanța a rămas în pronunțate asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive invocată de către instanță din oficiu, excepție ce urmează a fi soluționată cu prioritate față de fondul cauzei, conform art. 248 C.p.c rap. la art. 130 C.proc.civ.
Prin Decizia ÎCCJ nr. 10/2014 s-a stabilit că contestația de față, anume împotriva deciziei de restituire a unor sume de bani în baza Legii nr. 76/2002, reprezintă o contestație împotriva unei decizii care constituie titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, așadar, o contestație la executare în temeiul art. 713 alin. 2 C.p.c.
Conform art. 714 alin. 1 C.p.c. contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar art. 651 alin. 1 C.p.c, normă activă la data demarării executării silite (06.10.2015 prin emiterea deciziei care constituie titlul executoriu), prevede că această instanță este cea de la sediul sau domiciliul debitorului.
Competența în materie de executare silită este una exclusivă, părțile sau instanța neputând deroga de la dispozițiile imperative ale art. 6501 C.p.c. Instanțele indicate în acest articol nu sunt deopotrivă competente, persoana interesată nu are un drept de opțiune, ci trebuie să introducă cererea în ordinea și în condițiile stabilite de lege. Prin urmare, instanța competentă în soluționarea prezentului litigiu este cea de la domiciliul debitorului.
Văzând că debitorul B. V. are domiciliul în com. P., . se află în raza de competență a Judecătoriei Chișineu-Criș, față de prevederile legale antemenționate, instanța va trimite prezenta cerere spre soluționare Judecătoriei Chișineu-Criș.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. invocată de către instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a contestației le executare formulate de către contestatorul B. V., CNP_, domiciliat în comuna P., ., jud. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. C. în A., .. 1-3, . în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru O. Forței de M. A., cu sediul în A., ., jud. A. în favoarea Judecătoriei Chișineu-Criș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 26.11.2015.
Președinte, Grefier,
H. Ș. M. J.
Red./Tehnored. HȘ/MJ/16.12.2015
Ex. 4/2 . V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. C. în A., .. 1-3, .
Agenția Județeană pentru O. Forței de M. A., cu sediul în A., ., jud. A.
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 6581/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 6860/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|








