Obligaţie de a face. Sentința nr. 1278/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1278/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 1278/2016
ROMANIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1278
Ședința publică din 02.03.2016
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul S. C. C. în contradictoriu cu pârâtul V. E., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat T. M. C. din Baroul A. și martorul S. D., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art.27 din O.U.G 80/2013 (f.10).
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în temeiul prevederilor art.94 alin.1 lit. h) raportat la art.113 alin.3 Cod procedură civilă, constată că este competentă să soluționeze prezenta cerere.
Urmare a verificărilor efectuate prin accesarea în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a M.A.I., se depune la dosar adresa privitoare la autovehiculul HONDA PRELUDE 1800 EX cu număr de înmatriculare_, prin care se arată că acesta figurează ca fiind proprietatea reclamantului.
Sub prestare de jurământ se audiază martorul prezent, S. D., declarația acestuia fiind atașată prezentului dosar.
Față de declarația martorului, instanța pune în discuție reprezentantului reclamantului excepția prescripției acțiunii.
Reprezentantul reclamantului apreciază că acțiunea nu este prescrisă, cu motivarea că reclamantul a încercat continuu să ia legătura cu pârâtul și a fost imposibil. Susține că obligația pârâtului nu a încetat nici astăzi.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria A. la data de 14 septembrie 2015, reclamantul S. C. C. a chemat în judecată pe pârâtul V. E., solicitând să se dispună obligarea pârâtului ca, pe baza acordului de vânzare-cumpărare verbală pentru un vehicul folosit, încheiat între ei, prin care i-a vândut autovehiculul HONDA PRELUDE 1800 EX, număr de înmatriculare_, număr de identificare JHMAAB5230C202643, număr CIV A-_, să consimtă la radierea din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A., a actualului proprietar al autoturismului și înscrierea pe numele său, iar în caz de refuz, Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A. să efectueze această radiere pe baza hotărârii ce se va pronunța, procedura urmând a fi parcursă de reclamant pe cheltuiala pârâtului; să se dispună radierea autoturismului de la plata impozitului din cadrul Primăriei A., Direcția Venituri - Serviciul Impunere venituri a Municipiului A., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în vara anului 2005 a vândut pârâtului autovehiculul proprietatea sa, marca HONDA PRELUDE 1800 EX, număr de înmatriculare_, număr de identificare JHMAAB5230C202643, număr CIV A-_, printr-un acord verbal între ei, fiind cunoștințe de familie.
Reclamantul a arătat că la momentul vânzării a încasat prețul pentru autoturism, iar pârâtul a intrat în posesia acestuia și a tuturor actelor, urmând să realizeze demersurile pentru înscrierea autoturismului pe numele său.
Reclamantul a mai arătat că, contrar obligației legale ce-i revenea, pârâtul nu a înscris autovehiculul pe numele său, încălcând astfel dispozițiile art.11 (4) din O.U.G. nr.195/2002 și cu toate că a avut promisiuni din partea acestuia că va transcrie autovehiculul, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.11 (4) din OUG nr.185/2002, art.1528 cod civil iar în temeiul art.583 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în absență.
Pârâtul V. E., deși legal citat, nu a depus întâmpinare la dosar.
La dosar au fost depuse, în copie: cartea de identitate a reclamantului (f.5); adresa nr._ (f.6); dovadă achitare impozit (f.7); carte de identitate a vehiculului, fișă de înmatriculare (f.8-9); adresa nr._/17.09.2015 (f.27); adresa nr. E31029/29.09.2015 (f.28); adresă de informare privind autovehiculul (f.61); declarația martorului S. D. (f.62).
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține, în fapt, căîn anul 2005 reclamantul pârâtului autoturismul HONDA PRELUDE 1800 EX’’, cu număr de înmatriculare_, număr de identificare JHMAAB5230C202643pentru un preț de 1500 DM, fără ca această convenție să fie materializată printr-un înscris, fapt confirmat prin declarația martorului S. D. ( fila 62) prezent la tranzacție.
Martorul a mai declarat, de asemenea, că odată cu încheierea convenției verbale pârâtului i-au fost transmise ,,talonul și cartea mașinii’’.
În drept, la soluționarea cauzei instanța va avea forma în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți, în considerarea dispozițiilor art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil.
Astfel, potrivit art.1295 Cod civil 1864 ,,Vânzarea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.’’
Rezultă din cele de mai sus că vânzarea-cumpărarea unui bun mobil, cum este autoturismul în cauză, este, în principiu, un contract consensual și în absența unei norme legale care să condiționeze valabilitatea actului de întocmirea lui într-o anumită formă, simplul acord de voință este apt să transfere dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător.
După efectuarea tranzacției, pârâtul Veltenesu E. nu a efectuat formalitățile de transcriere, astfel că, în evidențele organelor fiscale și de poliție, reclamantul figurează în continuare ca proprietar al autoturismului, fiind ținut a achita contravaloarea impozitului pentru autoturism și a sancțiunilor contravenționale care se aplică proprietarului autoturismului, deși autovehiculul nu se mai află în proprietatea sa, dreptul de proprietate transmițându-se la pârâtul Veltenesu E. în momentul perfectării vânzării-cumpărării, potrivit art.1295 Cod civil 1864.
În conformitate cu art.24 alin.2 lit. d) din Ordinul M.A.I. nr.1501/2006, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane. De asemenea, potrivit art.25 din același act normativ, radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului, a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute de art. 24 alin.1-4.
În conformitate cu art.8 din Ordinul M.A.I. nr.1501/2006, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar și a documentației prevăzută în cuprinsul acestui articol.
În speță, reclamantul, independent de culpa sa, nu-și poate îndeplini obligația de radiere a autoturismului, deoarece a predat pârâtului, în original, cartea de identitate a vehiculului și certificatul de înmatriculare, iar acesta, în calitate de nou proprietar, refuză să se adreseze Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule A. cu o cerere în acest sens, prezentarea sa fiind obligatorie pentru radiere, potrivit art.25 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006.
În ce privește capătul de cerere constând în obligarea pârâtului să înregistreze dreptul său de proprietate asupra autoturismului, instanța apreciază că reclamantul, după radierea sa din evidențele fiscale și ale Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, nu justifică interes în ce privește modul în care noul proprietar își va exercita dreptul de proprietate asupra autoturismului, și va respinge cererea ca atare.
Pentru considerentele expuse și în baza textelor legale mai sus menționate, instanța va admite acțiunea, în sensul radierii din evidențele fiscale și rutiere a autovehiculului de pe numele reclamantului, fără vreo altă formalitate.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată și că a fost probată cu acest titlu numai contravaloarea taxei judiciare de timbru, în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. C. C., domiciliat în A., ..5, județ A., C.N.P._, cu domiciliul procesual ales în A., ., nr.3, . A., la Cabinet Avocat T. M., în contradictoriu cu pârâtul V. E., domiciliat în localitatea Borlovenii Vechi, nr.79, județ C. S. și în consecință:
Obligă pârâtul să procedeze la efectuarea formalităților de transcriere a autoturismului marca ,,HONDA PRELUDE 1800 EX’’, cu număr de înmatriculare_, număr de identificare JHMAAB5230C202643, în caz contrar se dispune radierea din evidențele Direcției fiscale din cadrul Primăriei A. și Serviciului regim permise de conducere și înmatriculări vehicule A. din cadrul Instituției Prefectului - Județul A. a autoturismului mai sus menționat, după rămânerea definitivă a prezentei.
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică din 02.03.2016.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red/dact/CH/. ex/2..
Se comunică:
- reclamantului S. C. C.- la domiciliul procesual ales în A., ., nr.3, . A., la Cabinet Avocat T. M.,
- pârâtului V. E., domiciliat în localitatea Borlovenii Vechi, nr.79, județ C. S..
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6948/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 5571/2015.... → |
|---|








