Contestaţie la executare. Sentința nr. 2558/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2558/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 2558/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2558
Ședința publică din 28 mai 2014
Președinte: C. B.
Grefier: R. F.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorii ., în insolvență, prin administrator special, și R. D. I., în contradictoriu cu intimata B. - Groupe Societe Generale SA G. Timișoara.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatorilor, avocat P. L. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Contestația este timbrată cu 1.000 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depusă la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea B. D. și S., act procesual care nu va fi avut în vedere întrucât biroul executorului nu a fost chemat în judecată, iar instanța, văzând că nu sunt alte cereri, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul contestatorilor pune concluzii de admitere a acțiunii, astfel cum a fost formulată și pentru motivele arătate în cerere, cu cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. contestația înregistrată la această instanță sub nr._ /09.04.2014, contestatorii ., în insolvență, prin administrator special, și R. D. I., în contradictoriu cu intimata B. - Groupe Societe Generale SA G. Timișoara (pentru S. A.), au solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 04.04.2014 în dosarul execuțional nr. 2856/2012 al B. D. D. și S. V..
În motivarea contestației, se arată că, prin procesul-verbal de licitație nr. 2856/21.01.2014 și la cererea intimatei B. G. Timișoara, a fost scos la licitație imobilul înscris în CF nr._ A., proprietatea debitorilor B. S. și D., imobilul fiind vândut cu prețul de 188.000 lei. Această sumă a fost distribuită prin procesul-verbal din 04.04.2014, astfel: 85.966 lei la B. D. și S. cu titlu de onorar și cheltuieli executare și 101.538 lei la intimata-creditoare cu titlu de împrumut, dobânzi și comisioane.
Intimata a solicitat executarea silită pentru suma de 1.615.881,23 euro, fiind stabilit de către executorul judecătoresc un onorariu de 205.430,80 lei, care a fost însă diminuat la suma de 85.966 lei prin sentința civilă nr. 299/2013 a Judecătoriei A., pronunțată în dosar nr._/55/2012.
În urma vânzării la licitație a imobilului s-a obținut prețul de 188.000 lei, sumă ce reprezintă doar 2,58% din creanța executată silit, astfel că onorariul pe care executorul este îndreptățit să-l încaseze din această vânzare este de 2.218 lei, respectiv 2,58% din onorariului stabilit prin sentința menționată, diferența urmând a fi recuperată din executarea celorlalte bunuri.
În drept, invocă art. 399 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În probațiune, s-a depus copia dosarului execuțional nr. 2856/2012 al B. D. D. și S. V., precum și alte înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt că, în vederea realizării unei creanțe de 1.780.727,96 euro reprezentând împrumut și accesorii și în cadrul dosarului execuțional nr. 2856/2012 al B. D. și S., intimata-creditor B.-Groupe Societe Generale a pornit executarea silită împotriva garanților-ipotecari R. D., R. M., B. D. și B. S., sens în care la data de 15.10.2012 s-a emis procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare la suma 205.802,27 lei, din care 205.430,80 lei onorariu executor și 371,47 lei alte cheltuieli de executare.
Judecătoria A., prin sentința civilă nr. 299/17.01.2013 pronunțată în dosar nr._/55/2012, a admis contestația la executare formulată de contestatorii B. S. și D. și a redus onorariul executorului de la 205.430,80 lei la 85.966 lei.
P. procesul-verbal de distribuire din 03.03.2014, suma de 188.000 lei rezultată din licitație a fost distribuită astfel: 98.504 lei către executor, reprezentând onorariu și cheltuieli de executare și respectiv 89.496 lei către intimată, reprezentând contravaloare raport evaluare și creanță.
Ulterior, în baza sentinței menționate (de care executorul a luat cunoștință doar în 17.03.2014) și prin procesul-verbal din 04.04.2014 de îndreptare a procesului-verbal de distribuire, executorul și-a diminuat onorariul la suma corectă de 85.966 lei, diferența rezultată din onorariul redus fiind eliberată intimatei-creditor.
Așa cum rezultă din art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și pct. 3 din Anexa nr. 1 la Ordinul MJ nr. 2550/C/2006, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariul executorului se stabilește în raport de valoarea creanței urmărite silit, iar nu de valoarea obținută ca urmare a vânzării imobilului la licitație. De altfel, Judecătoria A., prin sentința civilă nr. 299/17.01.2013, a stabilit cu autoritate de lucru judecat cuantumul onorariului cuvenit executorului în dosarul execuțional nr. 2856/2012, nemaifiind posibilă cenzurarea acestuia pe cale unei alte contestații la executare, chiar și formulată de un alt codebitor urmărit.
De asemenea, în cauză, distribuirea sumei rezultată din executare s-a făcut cu respectarea ordinii de preferință prevăzută în art. 563-564 Cod procedură civilă, potrivit căreia creanțele reprezentând cheltuielile de executare silită se plătesc cu prioritate (art. 563 lit. a). Din suma realizată prin urmărirea silită sunt reținute mai întâi cheltuielile de executare, apoi creanța creditorului (până la acoperirea integrală a drepturilor sale), iar suma eventuală rămasă disponibilă se predă debitorului, cheltuielile de executare fiind deci în rang prioritar față de creanța urmărită.
Ca atare, reținând că motivele relevate de contestatori nu pot atrage anularea procesului-verbal încheiat la 04.04.2014 în dosarul execuțional nr. 2856/2012 al B. D. și S., instanța, în temeiul textelor de lege menționate și ale art. 399 și urm. Cod procedură civilă, va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii . (CUI_), în insolvență, prin administrator special, și R. D. I. (CNP_), ambii cu sediul și respectiv domiciliul în A., .. 28, județul A., în contradictoriu cu intimata B. - Groupe Societe Generale SA G. Timișoara (pentru S. A.), cu sediul procesual ales în Timișoara, ., județul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2014.
Președinte,Grefier,
C. BrancRamona F.
CB/RF/24.06.2014/ 6 ex. din care 4 ex. se comunică cu:
- ., prin administrator special - A., .. 28, jud. A.
- R. D. I. - A., .. 28, județul A.,
- B.-G. SA - G. Timișoara (pentru S. A.) - Timișoara, ., jud. T.
- B. D. D. și S. V. – Timișoara, .. 2, .
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2627/2014. Judecătoria... → |
|---|








