Dizolvare persoana juridică. Încheierea nr. 17/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 12148/2014
ROMÂNIA
J. A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA NR._
Ședința camerei de consiliu din 17 decembrie 2014
Președinte: C. B.
Grefier: K. I.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Asociația „Y. and F.”, pentru radiere asociație.
Procedura îndeplinită, fără citare.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatându-se competentă sub aspect general, material și teritorial să soluționeze cauza de față, potrivit art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 70 alin. 3 din OG 2/2000, trece la soluționarea cererii.
J.
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, Asociația „Y. and F.”, prin lichidator I. B. IPURL, a solicitat radierea asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei A..
În motivare, se arată că, prin încheierea nr._/17.10.2014 a Judecătoriei A., s-a constatat finalizată lichidarea asociației. Încheierea de finalizare a lichidării nu a fost apelată, iar bilanțul lichidatorului nu a fost contestat deși a fost afișat timp de 30 de zile, astfel că se impune radierea asociației.
În susținerea cererii, s-au depus sentința nr. 9245/12.09.2014 și încheierea nr._/17.10.2014, ambele ale Judecătoriei A..
Analizând actele aflate la dosar, instanța constată în fapt că J. A., prin sentința nr. 9245/12.09.2014 pronunțată în dosar nr._ 14, a constatat dizolvarea asociației, iar prin încheierea nr._/17.10.2014 pronunțată în dosar nr._/55/2014, a luat act de finalizarea lichidării patrimoniului asociației, dispunând totodată și publicarea lichidării prin afișare la ușa instanței, conform art. 68 alin. 3 din OG 26/2000.
Văzând că nicio persoană interesată nu a formulat contestație la bilanțul lichidatorului, deși acesta a fost afișat în perioada 10 noiembrie - 12 decembrie 2014, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 70 și 71 din OG 26/2000, va admite cererea și va dispune radierea asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Asociația „Y. and F.” (C._), cu sediul în A., ., județul A., prin lichidator I. B. IPURL, cu sediul în A., ., ., județul A., și în consecință:
Dispune radierea Asociației „Y. and F.” din Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A..
Cu apel în 5 zile de la comunicare, apel care se depune la J. A..
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2014.
Președinte,Grefier,
C. BrancKarolina I.
CB/IK/ 18.12.2014/ 6 ex. din care 4 ex. se comunică cu:
- Asociația „Y. and F.” - prin lichidator I. B. IPURL - A., ., .
- P. de pe lângă J. A.
- Administrația Finanțelor P. A. (după rămânerea definitivă)
- Ministerul Justiției (după rămânerea definitivă)
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 6232/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








