Pretenţii. Sentința nr. 6232/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6232/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 6232/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6232
Ședința publică din 17 decembrie 2014
Președinte: B. C.
Grefier: I. K.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă formulată de reclamantul D. P., în contradictoriu cu pârâții S. C. Județean de Urgență A. și C. de A. de S. A., pentru pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2014, în prezența reprezentantului reclamantului, av. O. P. și reprezentantei pârâtului S. C. Județean de Urgență A., cj. V. S., fiind consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 17 decembrie 2014.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că părțile au depus concluzii scrise.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /26.06.2014, reclamantul D. P. a solicitat obligarea pârâților S. C. Județean de Urgență A. și C. de A. de S. A. la plata sumei de 19.700 lei, reprezentând cheltuieli medicale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, în cursul lunii ianuarie 2014, a solicitat intervenția serviciului de ambulanță din A., iar ca urmare a diagnosticului pus i s-a recomandat de urgență intervenția chirurgicală de implant a unui stent. El este pensionar și asigurat, iar dispozițiile legale instituie obligația instituțiilor medicale de a restitui sumele de bani ce au fost cheltuite de pacienții asigurați ca urmare a unor intervenții chirurgicale.
În acest sens, s-a adresat Casei de A. de S. A., care prin adresa nr._/17.03.2014 i-a comunicat că obligația de restituire a acestor cheltuieli este în sarcina spitalelor, iar mai apoi Spitalului C. Județean de Urgență A., unde a fost internat și care prin adresa 8728/24.04.2014 i-a comunicat că nu poate da curs cererii de restituire întrucât intervenția a fost efectuată la cererea sa.
Astfel, arată reclamantul, se impune obligarea pârâților la plata sumei de 19.700 lei, reprezentând cheltuielile medicale suportate pe perioada internării, respectiv angiografie coronariană - 1.500 lei, angiografie periferică - 200 lei, angioplastie carotidiană și implant de stent autoexpandabil - 8.400 lei și angioplastie coronariană cu implant de stent activ - 9.600 lei.
În drept, invocă dispozițiile art. 218 alin. 1 lit. d1 din Legea 95/2006 și art. 73 din HG 1389/2010.
Prin întâmpinare, pârâtul S. C. Județean de Urgență A. invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât serviciile medicale ce se solicită a fi decontate nu au fost efectuate în cadrul spitalului județean, ci în cadrul unui alt furnizor de servicii medicale, respectiv Medicorclinics SRL.
Totodată, pe fond solicită respingerea acțiunii, arătând că prevederile legale invocate de reclamant nu sunt aplicabile în cauză, întrucât serviciile medicale nu au fost efectuate în perioada spitalizării. Conform dispozițiilor legale, obligația spitalului de a restitui sumele plătite de pacienții se face cu respectarea a două condiții, respectiv pacientul să fie internat în unitatea sanitară și serviciul medical acordat să facă obiectul contractului de furnizare servicii medicale încheiat cu o casă de asigurări de sănătate, condiții care în cauză nu sunt îndeplinite întrucât reclamantul nu a beneficiat de procedurile intervenționale în timpul internării în secția cardiologie a spitalului, acesta semnând cu furnizorul de servicii medicale Medicorclinics SRL contractele de prestări servicii medicale nr. 61/22.01.2014 și nr. 95/11.02.2014.
Pârâta C. de A. de S. A. depune întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, potrivit art. 73 din contractul-cadru aprobat prin HG 117/2013, spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații internați toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice.
Pe fond, pârâta solicită respingerea cererii față de C. de A. de S. A. și admiterea acțiunii față de Spitalului C. Județean de Urgență A., arătând că plățile pe care casele de asigurări le pot face sunt cele care reprezintă contravaloarea activității desfășurate de furnizori conform contractelor încheiate, plățile efectuându-se în contul furnizărilor și nu direct către pacienții beneficiari ai acestor servicii.
Potrivit evidențelor casei de asigurări, reclamantul a fost internat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență A. în perioada 22.01-24.01.2014 și 11.02-13.02.2014, iar serviciile medicale au fost achitate de acesta în timpul cât a fost internat în spital, respectiv în 22.01.2014 și 11.02.2014, astfel că în aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 218 alin. 2 lit. d1) din Legea 95/2006 și art. 73 din contractul-cadru aprobat prin HG 117/2013.
Pârâtul Spitalului C. Județean de Urgență A. susține nejustificat că reclamantul nu a beneficiat de intervenția chirurgicală în timpul internării, deoarece din evidențele medicale reiese faptul că acesta a fost internat în baza biletului de internare eliberat de medicul specialist. De asemenea, o altă inadvertență în răspunsul formulat de spital o constituie și faptul că reclamantul ar fi beneficiat de intervențiile chirurgicale în cadrul unui alt furnizor, or, prin prisma obligației de rambursare a cheltuielilor, acest fapt este total lipsit de relevanță, întrucât însăși rațiunea introducerii acestei obligații în sarcina spitalelor o constituie acele situații în care pacienții îndreptățiți să beneficieze de servicii medicale pe costul suportat de spital, sunt împiedicați să beneficieze de acest drept.
În replică, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul solicită respingerea ambelor excepții, arătând că Spitalului C. Județean de Urgență A. are obligația de a restitui cheltuielile medicale iar C. de A. de S. are obligația de a pune la dispoziția spitalului sumele necesare.
Față de răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, C. de A. de S. A. depune note de ședință, prin care arată că și-a respectat obligația asumată prin contractul de furnizare servicii medicale nr. 715/30.04.2013 încheiat cu S. C. Județean A. și a decontat spitalului contravaloarea serviciilor medicale contractate, inclusiv pentru cazul reclamantului, motiv pentru care obligarea casei de asigurări la decontarea serviciilor medicale către reclamant este lipsită de temei legal. S. a raportat casei de asigurări serviciile medicale acordate reclamantului ca fiind „caz rezolvat”, beneficiind în consecință de plata tarifului pe caz rezolvat, conform contractului de furnizare servicii medicale încheiat cu casa de asigurări.
În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus corespondența purtată între părți, contractele de prestări servicii medicale nr. 61/22.01.2014 și nr. 95/11.02.2014 încheiate cu Medicorclinics SRL, chitanțe fiscale de plată, bilete de ieșire din spital, contractul de furnizare servicii medicale nr. 715/30.04.2013 încheiat între pârâți și centralizator privind decontarea serviciilor medicale, alte înscrisuri.
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții S. C. Județean de Urgență A. și C. de A. de S. A., cum în cauză a stabili legitimarea procesuală pasivă înseamnă a stabili și răspunderea pârâților, excepțiile au fost unite cu fondul cauzei la termenul din 10.12.2014, acestea urmând a fi soluționate prin prisma soluționării fondului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că, în perioada 22-24.01.2014 și respectiv 11-13.02.2014, reclamantul a fost internat la S. C. Județean de Urgență A. cu diagnosticul cardiopatie ischemică dureroasă, angină de efort, stenoză carotidiană și boală coronariană monovasculară.
Urmare a afecțiunilor constatate, pe parcursul internării reclamantul a fost nevoit să suporte din resurse proprii suma totală de 19.700 lei (reprezentând cheltuieli cu angiografia coronariană - 1.500 lei, angiografia periferică - 200 lei, angioplastia carotidiană cu implant de stent autoexpandabil - 8.400 lei și angioplastia coronariană cu implant de stent activ farmacologic - 9.600 lei), sumă care a fost achitată de reclamant în două tranșe, respectiv 10.100 lei în 22.01.2014 și 9.600 lei în 11.02.2014.
Potrivit art. 218 alin. 2 lit. d1) din Legea 95/2006, reclamantul, în calitate de asigurat, are dreptul să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice la care ar fi fost îndreptățit fără contribuție personală, în condițiile impuse de contractul-cadru.
De asemenea, conform art. 73 alin. 1 și 2 din HG 117/2013, pentru aprobarea contractului-cadru în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pe anii 2013-2014 (incident în cauză față de momentul internării reclamantului), spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații internați toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice, iar în situația în care asigurații, pe perioada internării în spital, în baza unor documente medicale întocmite de medicul curant din secția în care sunt internați și avizate de șeful de secție, suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice la care ar fi fost îndreptățiți fără contribuție personală, spitalele rambursează contravaloarea acestor cheltuieli la cererea asiguraților.
Între programele naționale de sănătate se numără și Programul național de boli cardiovasculare, astfel după cum reiese din anexa la HG 261/2010, iar în lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluși în programele naționale de sănătate finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate aprobată prin Ordinul MS nr. 1117/2010 (Subprogramul de tratament al pacienților cu afecțiuni cardiovaculare), sunt enumerate și materialele sanitare de natura celor plătite de reclamant (stenturile).
În aceste condiții, este evident că plata efectuată de către reclamantul-pacient asigurat reprezintă o plată nedatorată, supusă restituirii, în condițiile art. 1341 Cod civil.
Apărările invocate de S. C. Județean A. nu pot fi primite, întrucât din actele medicale aflate la dosar rezultă fără echivoc că reclamantul a fost internat în chiar această unitate spitalicească, serviciile medicale au fost efectuate în timpul internării, iar biletul de ieșire din spital menționează sub semnătura și parafa medicului curant și a medicului șef de secție, care au decis stentarea leziunii, că decizia privind conduita medicală și intervențiile chirurgicale au fost cele stabilite de medicul curant, nefiind deci vorba nici despre servicii medicale la cererea pacientului (f.35 și 36).
În fine, în cauză nu prezintă relevanță nici faptul că reclamantul a achiziționat materialele sanitare de la Medicorclinics SRL, pacientului neputându-i fi imputată procurarea materialelor și dispozitivelor necesare intervenției de la un alt furnizor de servicii medicale. Mai mult, spitalul a raportat și încasat deja de la casa de asigurări contravaloarea acestor materiale, aspect necontestat în cauză.
Ca atare, față de cele ce preced și în baza textelor legale menționate, instanța va admite acțiunea față de pârâtul S. C. Județean de Urgență A., urmând a obliga acest pârât să plătească reclamantului suma de 19.700 lei reprezentând cheltuieli medicale, și va respinge acțiunea față de pârâta C. de A. de S. A..
Totodată, față de modul de soluționare a acțiunii și în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul S. Județean A. să plătească reclamantului suma de 3.090 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.090 lei taxă judiciară și 2.000 lei onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul D. P. (CNP_), cu domiciliul în A., ., ., . cu pârâtul S. C. Județean de Urgență A. (CUI_), cu sediul în A., .. 2-4, și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 19.700 lei, reprezentând cheltuieli medicale.
Obligă pârâtul să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 3.090 lei.
Respinge acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. A. (CUI_), cu sediul în A., ., pentru pretenții.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2014.
Președinte,Grefier,
B. CosminIovuța K.
BC/IK/ 05.01.2015/ 5 ex. din care 3 ex. se comunică cu:
- D. P. - A., ., ., .> - S. C. Județean de Urgență A. - A., .. 2-4
- C. de A. de S. A. - A., .
| ← Dizolvare persoana juridică. Încheierea nr. 17/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 6205/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








