Fond funciar. Sentința nr. 5110/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5110/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-05-2012 în dosarul nr. 5110/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5110
Ședința publică din 28.05.2012
Președinte: C. C. A.
Grefier: R. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect fond funciar formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta C. de A. a L. nr. 18/1991.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este completă, având în vedere că reclamantul a indicat doar adresa din Penitenciarul G., iar potrivit art. 98 Cod procedură civilă „Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului”.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța trece la soluționarea cauzei.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data de 24.09.2010, reclamantul B. I. a chemat în judecată pârâta C. de A. a L. nr. 18/1991.
În deliberare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța constată că în prezentul dosar, judecata a fost suspendată în data de 29.11.2010 în baza dispozițiilor art. 1551, Cod procedură civilă, având în vedere atitudinea reclamantului.
Cauza a fost lăsată în nelucrare până în data de 28.05.2012, când din oficiu cauza a fost repusă pe rol pentru constatarea perimării.
Instanța constată că între momentul în care încheierea de suspendare a fost comunicată părților și până în prezent, a trecut termenul de 1 an, termen prevăzut de dispozițiile art. 248 Cod proc. civilă, iar potrivit art. 252 Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu. Părțile nu au făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de perimare.
Prin urmare, instanța va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu și pe cale de consecință, va constata ca fiind perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestator.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea având ca obiect fond funciar, formulată de formulată de reclamantul B. I. cu domiciliul din Penitenciarul G., județul G. în contradictoriu cu pârâta C. de A. a L. nr. 18/1991 cu sediul în A., ., jud. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.05.2012.
Președinte,Grefier,
C. C. A. R. M.
Red.AC.RM. 29.05.2012
4 ex.2com. se . cu domiciliul din Penitenciarul G., județul G.
- pârâta C. de A. a L. nr. 18/1991 cu sediul în A., ., jud. A..
| ← Succesiune. Sentința nr. 4987/2012. Judecătoria ARAD | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
|---|








