Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4133/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4133/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 4133/2015

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4133

Ședința publică din data 7 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. C. F.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții . și R. D. I., în contradictoriu cu pârâta B.- GROUPE S. G. –Sucursala A., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei au răspuns reprezentantul reclamanților, avocat P. L. din Baroul A. și reprezentantul pârâtei, avocat S. C. din Baroul T..

Cererea este legal timbrată cu suma de 2545 lei .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 Cod procedură civilă, în baza art. 94 și 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.

Se constată depus la dosar, prin serviciul registratură, în data de 19.03.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2545 lei, în data de 23.04.2015 întâmpinare, în data de 27.04.2015, Adresă comunicată de pârâtă, anexat având întâmpinare, în data de 25.05.2015 Răspuns la întâmpinare.

Reprezentanții părților arată că nu s-a soluționat amiabil litigiul.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul reclamanților învederează că reclamanții sunt de acord cu soluționarea pe cale amiabilă a litigiului și având în vedere starea de fapt nu se pune problema probațiunii.

Reprezentantul pârâtei depune la dosar împuternicire avocațială și solicită ca reclamanții să indice un notar unde să se prezinte reprezentanții băncii.

Instanța unește excepția netimbrării cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului R. D. I. cu privire la primul capăt al cererii de chemare, judecată, invocate de pârâtă și acordă cuvântul asupra fondului

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, pentru motivele arătate în cerere, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii; solicită instanței să aibe în vedere faptul că nu a existat un refuz din partea băncii de a-și da acordul cu privire la radierea dreptului de ipotecă; cu referire la petitul al doilea al cererii învederează că acest petit este neîntemeiat întrucât reclamanții nu au făcut dovada achitării acelei sume de_ euro iar pentru atragerea răspunderii băncii trebuie să existe prejudiciu, faptă ilicită și vinovăție; nu solicită cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 26.02.2015 formându-se dosarul nr._, reclamanții . și R. D. I., în contradictoriu cu pârâta B.- GROUPE S. G. –Sucursala A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea care se va pronunța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ al pârâtei în vederea radierii dreptului de ipotecă precum și al interdicțiilor de înstrăinare și grevare constituite în favoarea pârâtei asupra imobilelor, proprietatea subscrisei, înscrise în următoarele cărți funciare: CF_ A., CF_ A., CF_ A. și CF_ SÂNTANA, obligarea pârâtei la plata sumei de 14.000 de euro cu titlu de daune către reclamantul R. D. I., cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată . a contractat de la B. - GSG Sucursala A. credite bancare a căror restituire a fost garantată cu garanție ipotecară constituită asupra imobilelor proprietatea subscrisei înscrise în CF_ A., CF_ A., CF_ A. și CF_ SÂNTANA.

Datorită unor probleme financiare, reclamanta a intrat în procedura de reorganizare în conformitate cu prevederile Legii 85/2006, prin Sentința civilă nr. 959/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ * s-a dispus închiderea procedurii reorganizării reclamantei, reclamanta solicitând pârâtei emiterea unor adeverințe de radiere a ipotecilor constituite în favoarea pârâtei.

La data de 23.01.2015 reclamantul R. D. I., a încheiat o Promisiune de vânzare-cumpărare de părți sociale și patrimoniu societate cu numitul H. G. L., urmând ca la data de 05.02.2015 să se încheie hotărârea și actul adițional de cesiune de părți sociale, operațiune care era condiționată de faptul ca societatea să nu înregistreze debite restante față de bugetul statului, debite neachitate față de terți și activele societății să fie libere de sarcini.

La data de 05.02.2015 toate obligațiile stipulate erau îndeplinite, mai puțin cea ca activele să fie libere de sarcini, întrucât B. Sucursala A. nu a răspuns adresei.

La data de 27.01.2015 reclamanții au revenit cu o adresa prin care au solicitat emiterea adresei de radiere a sarcinilor, legat de faptul că erau pe punctul de a încheia o cesiune, însă cu toate acestea, pârâta nu a dat curs solicitărilor reclamantului, astfel că la data de 12.02.2015 a intervenit rezoluțiunea promisiunii iar reclamantul R. D. I., a fost nevoit să restituie suma de 14.000 euro primită ca arvună și să plătească, în plus, suma de 14.000 euro ca urmare a faptului că cesiunea nu a putut fi încheiată la data convenită, așa cum era stipulat în art. V din Promisiunea de vânzare-cumpărare.

În drept s-au invocat prevederile art. 885Noul Cod Civil.

În probațiune depune înscrisuri (f. 5-21).

Prin întâmpinare (f. 56-59), pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâta invocă prin întâmpinare excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale a reclamantului R. D. I. cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată.

Cu referire la excepția de netimbrare a acțiunii, pârâta apreciază în cauză sunt incidente prevederile art. 3 alin. 1 și art. 27 din OUG 80/2013 și solicită obligarea reclamanților la plata taxei judiciare de timbru conform petitelor cererii respectiv să timbreze primul petit cu 20 lei iar cel de-al doilea cu 2342,60 lei.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale a reclamantului R. D. I. cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată, pârâta arată că reclamantul R. D. I. nu justifică nici calitate procesuală pasivă și nici interes în formularea unei astfel de cereri, acesta nefiind proprietarul imobilelor asupra cărora este înscris dreptul pentru a cărui radiere se solicită consimțământul băncii, invocând art. 32 și 36 noul Cod de procedură civilă.

Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii.

Se arată că prin adresa nr. 692/16.02.2015 pârâta a comunicat reclamantei . că emiterea unor adeverințe privind acordul de radiere, sub semnătură privată, sunt lipsite de relevanță juridică raportat la prevederile art. 907 alin. 2 și 3, art. 908 alin. 2 din Noul cod civil și ale art. 24 alin. 4 lit. a din Legea nr. 7/1996 modificată, având în vedere că pentru efectuarea operațiunii de radiere a sarcinilor din cartea funciară sunt necesare declarații de radiere încheiate în formă autentică, deci în fața unui notar public, sens în care pârâta a solicitat societății reclamante să-i transmită identificarea completă a imobilelor, numerele de carte funciară și cele cadastrale actuale și contractele de ipotecă în baza cărora s-au instituit ipotecile, respectiv notarul agreat la care se dorește emiterea declarației de radiere.

Totodată, banca a înaintat rugămintea ca reprezentanții . să stabilească împreună cu reprezentanții B. - Sucursala A. (Puleac N., Carabas R., P. G.) detaliile legate de data prezentării la notarul public pentru semnarea declarațiilor de radiere iar dovada de comunicare a acestei adrese către . conține ștampila și semnătura administratorului reclamant R. D..

Cu referire la petitul al doilea al cererii, pârâta solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat și nedovedit.

Pârâta arată că reclamanții nu indică nici un temei de drept al acestei cereri și respectiv dacă este situația unei răspunderi contractuale sau delictuale raportat și la petitul 1 al cererii de chemare în judecată, nu se specifică dacă daunele solicitate sunt daune interese (compensatorii, moratorii) sau daune cominatorii, neputând fi verificată îndeplinirea condițiilor specifice flecarei răspunderi, în nici una din aceste ipoteze însă, nu poate fi vorba de angajarea vreunei răspunderi a băncii pentru obligații asumate de reclamantul R. D. I. printr-un contract în care banca nu este parte.

În drept se invocă: art. 205 și urm. NCPC, art. 907 și art. 908 NCC.

În probațiune se depune Adresa nr. 692/16.02.2015 emisă de B..

Prin Răspunsul la întâmpinare, reclamanții solicită instanței să respingă apărările pârâtei ca fiind netemeinice și nelegale, apreciind că din întâmpinarea formulată de pârâtă reiese reaua voință a băncii în soluționarea obligației care îi incumbă în calitate de creditor.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta . a contactat de la pârâta B.- GROUPE S. G. –Sucursala A. de la B. - GSG Sucursala A., credite bancare a căror restituire a fost garantată cu garanție ipotecară constituită asupra imobilelor proprietatea reclamantei înscrise în CF_ A., CF_ A., CF_ A. și CF_ SÂNTANA.

Pronunțându-se mai întâi pe excepții potrivit prevederilor art. 248 Cod procedură civilă, respectiv pe excepția excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța o va respinge deoarece cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții s-a timbrat în total cu suma de 2545 lei justificată prin chitanța . XWF_/19.03.2015 emisă de Municipiul A. - Direcția Venituri- Serviciul Urmărire, respectiv s-a timbrat legal cererea în temeiul prevederilor art. 20 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru pentru petitul I și potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 litera e) din OUG nr. 80/2013 pentru petitul II .

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. D. I. cu privire la primul petit al cererii de chemare în judecată, instanța o va admite întrucât nu a fost proprietarul imobilelor înscrise în CF nr._ A., CF nr._ A., CF nr._ A. și CF nr._ Sântana, imobile asupra cărora este înscris dreptul pentru a cărui radiere se solicită consimțământul băncii, nefiind identitate între acest pârât și cel obligat în acest aport juridic dedus judecății.

Pe fondul cauzei se reține că prin Sentința civilă nr. 959/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ * s-a dispus în conformitate cu prevederile Legii 85/2006, privind procedura insolvenței, închiderea procedurii reorganizării reclamantei, ., iar în baza acestei hotărâri judecătorești reclamanta a solicitat pârâtei prin adresa nr. 86/23.12.2014 radierea ipotecilor constituite în favoarea pârâtei creditoare B.- GROUPE S. G. –Sucursala A., - ca urmare a faptului că toți creditorii și-au încasat sumele prevăzute în planul de reorganizare al reclamantei, - respectiv eliberarea adeverințelor de radiere de sarcini B. pentru activele societății reclamantei înscrise în CF nr._ – top._ A., CF nr._ A., CF nr._ top. 4878/3/48/112/2/1/11, cad._ A. ( provenit din CF nr._) și CF nr._– top. 950- 951/2, top. 950- 951/3 Sântana ( provenit din CF nr.4239).

Ulterior prin Adresa nr. 67/27.01.2015, reclamanta revine și solicită din nou pârâtei eliberarea adeverințelor de radiere de sarcini, însă față de refuzul pârâtei de a da curs cererii, reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.

Pârâta invocă faptul că nu a existat vreun refuz din partea băncii de a-și da acordul cu privire la radierea dreptului de ipotecă, deoarece a solicitat reclamantei să îi transmită identitatea completă a imobilelor de carte funciară și cele cadastrale actuale, contractele de ipotecă în baza cărora s-au institut ipotecile, notarul agreat la care se dorește emiterea declarației de radiere, precum și stabilirea detaliilor legate dedata prezentării la notarul public pentru semnarea declarațiilor de radiere, însă reclamanta nu a comunicat aceste relații necesare și premergătoare operațiunii de radierea dreptului de ipotecă.

În cauză sunt incidente cu privire la primul petit al cererii de chemare în judecată, prevederile art. 885 Cod civil care reglementează dobandirea si stingerea drepturilor reale asupra imobilelor și care vizează următoarele:

(1) Sub rezerva unor dispozitii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse in cartea funciara se dobandesc, atat intre parti, cat si fata de terti, numai prin inscrierea lor in cartea funciara, pe baza actului sau faptului care a justificat inscrierea.

(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciara, cu consimtamantul titularului, dat prin inscris autentic notarial. Acest consimtamant nu este necesar daca dreptul se stinge prin implinirea termenului aratat in inscriere ori prin decesul sau, dupa caz, prin incetarea existentei juridice a titularului, daca acesta era o persoana juridica.

(3) Daca dreptul ce urmeaza sa fie radiat este grevat in folosul unei terte persoane, radierea se va face cu pastrarea dreptului acestei persoane, cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege.

(4) Hotararea judecatoreasca definitiva sau, in cazurile prevazute de lege, actul autoritatii administrative va inlocui acordul de vointa sau, dupa caz, consimtamantul titularului.

Având în vedere pe de o parte faptul prin Sentința civilă nr. 959/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ * s-a dispus închiderea procedurii reorganizării reclamantei, . ca urmare a faptului că toți creditorii și-au încasat sumele prevăzute în planul de reorganizare al reclamantei, inclusiv pârâta, iar pe de altă parte faptul că actualmente nu există un refuz din partea băncii de a-și da acordul cu privire la radierea dreptului de ipotecă, instanța constatând întrunite prevederile art. 885 Cod civil, va obliga pârâta să-și dea consimțământul la radierea dreptului de ipotecă precum și al interdicțiilor de înstrăinare și grevare constituite în favoarea pârâtei asupra imobilelor proprietatea reclamantei . înscrise în CF nr._ A., CF nr._ A., CF nr._ A. și CF nr._ Sântana.

Cu privire la petitul vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 14.000 Euro cu titlu de daune către reclamantul R. D. I., instanța se reține că în fapt la data de 23.01.2015 reclamantul R. D. I., în calitate de promitent – vânzător a încheiat cu terțul H. G. L., în calitate de promitent – cumpărător, o Promisiune de vânzare-cumpărare, având ca obiect cesionarea unui număr de 520 părți sociale în valoare totală de 5200 lei reprezentând 100% din capitalul social deținut la ..

Potrivit prevederilor stipulate la art. V din Promisiunea de vânzare-cumpărare, reclamantul R. D. I. s-a obligat să încheie la data de 05.02.2015 hotărârea și actul adițional de cesiune de părți sociale, și deasemenea să facă dovada la data de 05.02.2015, că societatea nu are restanțe față de bugetul statului, nu înregistrează debite neachitate față de alți terți, și toate activele societății sunt libere, iar la art. V aliniatul 3 din Promisiunea de vânzare-cumpărare, s-a prevăzut că în situația în care tranzacția nu va fi încheiată datorită neîndeplinirii de către promitentul vânzător a obligațiilor asumate, acesta va fi obligat la restituirea dublului avansului achitat, respectiv 28.000 Euro.

Faptul că la data de 05.02.2015 reclamantul R. D. I. și-a îndeplinit toate obligațiile stipulate în Promisiunea de vânzare-cumpărare mai sus amintită, cu excepția celei care viza ca activele să fie libere de sarcini, întrucât B. Sucursala A. nu ar fi dat răspuns adreselor de radiere a sarcinilor, și că acest aspect ar fi condus la rezoluțiunea promisiunii survenită la data de 12.02.2015 având drept consecință obligarea reclamantului R. D. I., la restituirea sumei de 14.000 euro primită ca arvună și totodată, de a plăti în plus suma de 14.000 euro, ca urmare a faptului că cesiunea nu a mai putut fi încheiată la data convenită, - instanța constată că nu poate angajarea vreunei răspunderi a băncii deoarece nu sunt întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, - respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției, - pentru ca într-o atare situație să pată opera angajarea răspunderii civile delictuale, și nefiind parte contractantă al Promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23.01.2015, nu poate opera nici angajarea răspunderii civile contractuale, întrucât doar în situația în care B.- GROUPE S. G. –Sucursala A. ar fi fost parte contractantă s-ar putea analiza pe marginea și în raport cu clauzele contractului dacă a existat sau nu vreo faptă ilicită care să conste în neexecutarea respectivelor obligații contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul, precum și existența unui raport de cauzalitate între neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale și prejudiciul suferit de creditor.

În temeiul prevederilor art.453 alin. 2 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata sumei de 200 lei către reclamanți reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R. D. I. cu privire la primul petit al cererii de chemare în judecată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții . cu sediul în A. .. 28 jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_ având C.U.I. RO_ și R. D. I. domiciliat în A. . nr. 28 jud. A., având C.N.P._ cu domiciliul procesual ales în A. .. 1-3 . de Avocat Asociate B. P., P. L., în contradictoriu cu pârâta B.- GROUPE S. G. –Sucursala A. cu sediul în A. .-7 jud. A. înregistrată la ORC sub nr. J_ având C.U.I._.

Obligă pârâta să-și dea consimțământul la radierea dreptului de ipotecă precum și al interdicțiilor de înstrăinare și grevare constituite în favoarea pârâtei asupra imobilelor proprietatea reclamantei . înscrise în CF nr._ A., CF nr._ A., CF nr._ A. și CF nr._ Sântana.

Respinge petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 14.000 Euro cu titlu de daune către reclamantul R. D. I..

Obligă pârâta la plata sumei de 200 lei către reclamanți reprezentând cheltuieli parțiale de judecată .

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 07.09.2015.

Președinte Grefier

M. C. F. M. D.

Red. M.C.F../Tehnored/DM./ 24..09..2015 / 5 ex./3 .>

Emis 3 . style="margin-left:18pt"> - Reclamanții - . cu sediul în A. .. 28 jud. A.,

- R. D. I. cu domiciliul procesual ales în A. .. 1-3 . de Avocat Asociate B. P., P. L.

- pârâta -B.- GROUPE S. G. –Sucursala A. cu sediul în A. .-7 jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4133/2015. Judecătoria ARAD