Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2060/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2060/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 2060/2014
R.
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2060
Ședința publică din 30 aprilie 2014
Președinte: C. B.
Grefier: C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea G. M. S., în contradictoriu cu intimata Secapital S., prin ., împotriva încheierii nr. 8971/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._/55/2013.
Procedura de citare legal îndeplinită.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Cererea este timbrată cu 100 de lei taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța trece la soluționarea contestației.
JUDECĂTORIA
P. contestația în anulare înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /25.03.2014, contestatoarea G. M. S., în contradictoriu cu intimata Secapital S., prin ., a solicitat anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 8971/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._/55/2013.
În motivare, contestatoarea arată că încheierea de încuviințare a executării silite este nelegală întrucât intimata nu deține un titlu executoriu valabil împotriva sa. Contractul de credit a fost încheiat cu Raiffeisen Bank SA la data de 02.06.2003, fiind guvernat de dispozițiile Codului civil din 1864, or prevederile vechiului cod civil nu reglementau cesiunea de contract, astfel că intimata era obligată să obțină un nou titlu executoriu împotriva sa, respectiv o hotărâre judecătorească.
În drept, invocă art. 503 Cod procedură civilă.
P. întâmpinare, intimata invocă excepția netimbrării și excepția tardivității contestației în anulare, arătând că acțiunea contestatoarei nu este timbrată și a fost introdusă cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării încheierii atacate, precum și inadmisibilitatea contestației în anulare, întrucât împotriva executării silite contestatoare poate formula contestație la executare.
Pe fond, intimata solicită respingerea contestației în anulare, arătând totodată că Raiffeisen Bank i-a cesionat creanța față de contestatoarea-debitor prin contractul de cesiune de creanțe din 04.10.2012, contestatoarea fiind și notificată în scris în privința cesiunii. Executarea silită a contestatoarei a fost încuviințată legal prin încheierea atacată și au fost respectate toate prevederile legale privind transmiterea și publicitatea creanței cesionate, instanța pronunțând încheierea de admitere a încuviințării executării silite după verificarea legalității actelor înfățișate de executorul judecătoresc.
În drept, intimata invocă art. 503 și 711 Cod procedură civilă.
Analizând cu precădere excepțiile invocate, instanța va respinge atât excepția netimbrării, întrucât contestatoarea a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 100 lei (f.16), conform art. 26 alin. 1 din OUG 80/2013, cât și excepția tardivității, întrucât din actele aflate la dosar nu se poate stabili cu certitudine data comunicării încheierii cu contestatoarea.
În ceea ce privește însă inadmisibilitatea contestației în anulare, aceasta este întemeiată, întrucât încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 665 alin. 6 Cod procedură civilă. Cum dispozițiile art. 665 alin. 6 nu prevăd vreo distincție, înseamnă că aceste încheieri nu pot forma obiectul nici al apelului și nici al căilor extraordinare de atac, așa cum este și contestația în anulare, debitorul sau o altă persoană interesată putând cere anularea încheierii de încuviințare a executării silite doar pe calea contestației la executare, în condițiile art. 711 alin. 3 din același cod.
Ca atare, reținând că promovarea unei căi de atac neprevăzută de lege atrage inadmisibilitatea ei, instanța, în baza textelor de lege menționate, dar și ale art. 547 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge contestația în anulare împotriva încheierii de încuviințate a executării silite atacate ca inadmisibilă.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția netimbrării și excepția tardivității contestației.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea G. M. S. (CNP_) cu domiciliul în Sebiș, .. 1, județul A., în contradictoriu cu intimata Secapital S., prin . (CUI_), cu sediul în București, sector 4, .. 1, etj. 10, împotriva încheierii nr. 8971/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._/55/2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2014.
Președinte,Grefier,
C. BrancCostel M.
CB/RM/ 27.05.2014/ 4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:
- G. M. S. - Sebiș, .. 1, județul A.
- Secapital S., prin . - București, sector 4, .. 1, etj. 10
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 774/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|








