Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9624/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 9624/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 9624/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 9624

Ședința publică din 24 octombrie 2012

Președinte: C. B.

Grefier: R. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul Cabinet I. de Avocat „ O.-M. M.-M.”, pentru învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică . nr._/765/12.01.2012 încheiat cu . SRL.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Cererea este timbrată cu 4 lei taxă judiciară și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul Cabinet I. de Avocat „ O.-M. M.-M.” a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică . nr._/765/12.01.2012 încheiat cu . SRL.

În motivare, petentul arătă că debitorul nu și-a executat obligația de plată a onorariului stabilit prin contract, iar în probațiune depune contractul de asistență juridică.

Văzând că, potrivit art. 30 alin. 3 din Legea 51/1995, contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu, iar învestirea cu formulă executorie este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului, instanța, în temeiul art. 376 Cod procedură civilă, va admite cererea și va dispune învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul Cabinet I. de Avocat „ O.-M. M.-M.”, cu sediul în A., .. 28, județul A., și în consecință:

Învestește cu formulă executorie contractul de asistență juridică . nr._/765/12.01.2012 încheiat cu . SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.

Președinte,Grefier,

C. BrancRamona M.

CB/RM/25.10.2012/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9624/2012. Judecătoria ARAD