Obligaţie de a face. Sentința nr. 313/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 313/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-01-2012 în dosarul nr. 313/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 313

Ședința publică din 12 ianuarie 2012

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâții M. O. și Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului av. Pleti O. G. din Baroul A., lipsă fiind reclamantul, reprezentantul pârâtului Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A. și pârâtul M. O..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depus la dosar prin serviciul registratură la data de 09.01.2012, întâmpinare, în trei exemplare, formulată de pârâtul Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A..

Instanța comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului reclamantului, acesta arătând instanței că nu înțelege să solicite termen pentru studierea acesteia.

Reprezentantul reclamantului arată instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus în cauză.

Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A..

Asupra excepției, reprezentantul reclamantului solicită instanței respingerea excepției lipsei calității pârâtului de ordin II, pârâtul a fost chemat în judecată pentru a se pronunța o hotărâre care să-i fie opozabilă.

Instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A., având în vedere că această instituție nu este titulară a obligației din raportul juridic dedus judecății.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat în cauză, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită instanței admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință să se dispună radierea din circulație de pe numele reclamantului a autovehiculului în litigiu, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 06.12.2011, reclamantul B. V., a chemat în judecată pârâții M. O. și Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să radieze de pe numele reclamantului autoturismul marca Ford Tranzit T 300, fabricat în anul 2002, cu . 2T77405, nr. de omologare AAFR113X14I47E3, cu nr. de identificare WFOPXXGBFP2T77405 și cu nr. de înmatriculare_ .

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a vândut pârâtului M. O. la data de 26.09.2008, autoturismul antemenționat, predând și actele mașinii acestuia, iar actele de vânzare au fost întocmite de un birou de copiat acte, birou ce s-a ocupat și de scoaterea mașinii din evidențele fiscale ale Direcției Venituri a Municipiului A. de pe numele său.

Întrucât pârâtul M. O. nu a înmatriculat autoturismul în litigiu pe numele său – cunoscând acest aspect din faptul că a fost nevoit să plătească mai multe amenzi de circulație emise pe numele său, ca fiind în continuare proprietar al mașinii – și întrucât se află în imposibilitate să radieze autoturismul de pe numele său, deoarece nu mai deține actele mașinii, a promovat prezenta acțiune a cărei admitere se solicită, precizând că a chemat în judecată și pârâtul de ordin II pentru ca hotârârea să-i fie opozabilă și acestuia, solicitând totodată acordarea cheltuielilor de judecată doar față de pârâtul M. O..

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1166 și urm., art.1516 C.civ., art.47 alin.1 lit.a, și art. 48 din HG nr. 85/2003 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâtul M. O. nu a depus întâmpinare.

Pârâtul Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A. a depus întâmpinare prin care a arătat că, prin prisma înscrisurilor depuse în probațiune de reclamant, precum și a dispozițiilor legale incidente în prezenta cauză, a apreciat că cererea este fondată, solicitând instanței admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 C.p.civ. și art. 17 din OUG nr. 195/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare de la fila 5, reclamantul a vândut, la 26.09.2008, pârâtului autoturismul marca „Ford Tranzit 100T300”, nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WFOPXXGBFP2T77405, însă pârâtul nu a efectuat operațiunea de transcriere a vehiculului pe numele său, ca atare, reclamantul figurează în continuare în evidențele S.P.C.R.P.C.I.V. A. ca proprietar al autoturismului.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 1295 al. 1 C.civ., „Vânzarea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”.

În consecință, instanța constată că autoturismul a trecut din proprietatea reclamantului în proprietatea pârâtului la data încheierii actului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, respectiv la data de 26.09.2008.

Potrivit art. 11 al. 4 din OUG nr. 195/2002, „În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”.

De asemenea, conform art. 2 din Ordinul nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, emis de M.A.I., „proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege, potrivit prevederilor prezentului ordin”.

Conform art. 24 din același Ordin:

„(2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data:

d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

(5) Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale”.

Dispozițiile art. 25 din Ordin prevăd următoarele:

„Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1) - (4)”.

Art. 1 al. 2 din Ordinul M.A.I. prevede că ”Înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate”.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, potrivit cărora, în cazul vânzării-cumpărării unui autoturism, este obligatorie (în termen de 30 de zile de la data transmiterii dreptului de proprietate) transcrierea acestuia pe numele noului proprietar și radierea de pe numele vânzătorului, precum și faptul că noul proprietar (cumpărătorul) este cel care trebuie să solicite efectuarea acestor operațiuni, vânzătorul neputând-o face, instanța va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâtul să își exprime consimțământul în vederea radierii de pe numele reclamantului a autovehiculului marca „Ford Tranzit 100T300”, nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WFOPXXGBFP2T77405, în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).

Va dispune ca S.P.C.R.P.C.I.V. A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A..

Admite cererea formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtul M. O..

Obligă pârâtul să își exprime consimțământul în vederea radierii de pe numele reclamantului a autovehiculului marca „Ford Tranzit 100T300”, nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WFOPXXGBFP2T77405, în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).

Dispune ca S.P.C.R.P.C.I.V. A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2012.

Președinte, Grefier,

A. N. C. M.

Red./dact.

AN/CM/30.01.2012

Ex.5/3 .:

- recl.: B. V. – cu dom. în A., ..Z16, .,

- pârâții: - M. O. – cu dom. în loc. Medgidia, ., jud. C.,

- Instituția P. – S.P.C.R.P.C.I.V. A., cu sediul în A., ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 313/2012. Judecătoria ARAD