Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3667/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3667/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 3667/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3667

Ședința publică din 9 septembrie 2014

Președinte: H. B.

Grefier: A. Craițar

S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Asociația de proprietari „P. N.” împotriva pârâtei C. de A. A., având ca obiect rebranșare la rețeaua de apă.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei – avocat B. I. din cadrul Baroului A. și reprezentanta pârâtei – c.j. A. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei depune delegație de reprezentare.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar rezultatul verificării metrologice a contorului, învederând instanței că acesta a fost respins.

Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii, rebranșarea la rețeaua de apă până la soluționarea litigiului pe fond, cu cheltuieli de judecată. Precizează că deși reclamanta este în prezent rebranșată, pârâta poate oricând să procedeze la debranșare, astfel că se impune ca rebranșarea să fie dispusă până la soluționarea definitivă a litigiului de fond.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii ca fiind fără obiect întrucât reclamanta este rebranșată. Pe de altă parte, litigiul pe fond se referă la pretenții reprezentând contravaloarea consumului de apă până în luna februarie 2014, astfel că reclamanta trebuie oricum să achite consumul ulterior acestei date, care va fi recalculat. În plus, învederează că de la montarea contorului nou reclamanta înregistrează un consum foarte mare de apă care trebuie achitat.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 21.08.2014, reclamanta Asociația de Proprietari „P. N.” a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei C. de A. A. să o branșeze imediat la rețeaua de apă, ei având calitatea de consumatori captivi ai serviciilor furnizate de pârâtă, în caz contrar fiind în situația imposibilității continuării activității tuturor persoanelor juridice din imobil, precum și imposibilitatea trăirii în condiții decente a persoanelor fizice care locuiesc în imobil. Solicită a se dispune această măsură vremelnică până la soluționarea cauzei privind litigiul ce se regăsește în dosarul nr._/55/2014, cu termen de judecată la data de 17.09.2014.

În motivare, reclamanta a arătat că începând cu data de 13.08.2014, pârâta a trecut la debranșarea imobilului pe care îl reprezintă, pe considerentul că ar exista un debit de plată semnificativ, de aproximativ 200.000 lei, datorită faptului că la începutul anului 2013 s-au înregistrat consumuri lunare, în medie, de 4000 mc, iar în anul precedent fiind înregistrate consumuri pe același branșament de cca. 150 mc. Însă cu toate că s-a solicitat de către administratorul imobilului lămurirea înregistrării de contor a acestor valori extrem de mari, pârâta mereu a răspuns că acel contor are un buletin de verificare metrologică valabil 5 ani, drept pentru care nu înțelege a-l supune la vreo verificare, situație abuzivă fără nicio rațiune.

Astfel, reclamanta arată că se impune ca de urgență pârâta să fie obligată să-i permită în continuare folosirea apei potabile prin branșamentul prin care a efectuat sistarea furnizării acestui serviciu.

În drept se invocă dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță prin reprezentant, solicitând respingerea cererii, întrucât reclamanta a fost rebranșată la rețeaua de apă la data 27.08.2014, fiind montat un contor nou, iar cel vechi fiind trimis la verificare metrologică.

Din actele dosarului, respectiv: situația soldului, adresa nr. 2467/14.02.2013, certificate de înregistrare și autorizații referitoare la persoanele juridice care își desfășoară activitatea în imobil, proces-verbal de schimbare contor din 13.08.2014, verificare metrologică și concluziile verificării metrologice ale contorului Zn MNK DN 50 seria_, instanța reține următoarele:

Imobilul în care reclamanta - asociație de proprietari - își are sediul a fost debranșat începând cu data de 13.08.2014 de la rețeaua de apă, pe motivul acumulării unui debit de plată semnificativ. Potrivit procesului-verbal de schimbare contor din data de 13.08.2014, contorul inițial a fost demontat pentru neplată.

Ca urmare a contestării de către reclamantă a consumului de apă înregistrat, în raport cu valorile reduse de consum de apă ale imobilului din anul precedent, contorul a fost supus verificării metrologice, iar conform fișei de reclamații din data de 28.08.2014, atașată la dosar, reiese că respectivul contor – Zn MNK DN 50 seria_ – nu se încadrează în marja de erori de măsurare admisă, fiind pe cale de consecință respins.

Instanța mai reține că la data de 27.08.2014 pârâta a procedat la rebranșarea provizorie a imobilului la rețeaua de apă, montând un alt contor de branșament.

În ceea ce privește soluționarea prezentei acțiuni având ca obiect rebranșare la rețeaua de apă pe calea procedurii ordonanței președințiale, instanța constată că pe lângă condițiile generale ce trebuie să existe în conținutul oricărei acțiuni civile, admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea anumitor condiții speciale, care se desprind din art. 996 C. proc. civ., conform căruia instanța va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă sunt urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.

În primul rând, instanța apreciază că întrucât reclamanta este în prezent racordată la rețeaua de apă, chiar dacă doar provizoriu, pretenția sa concretă dedusă judecății pe calea acestei proceduri speciale apare ca fiind rămasă fără obiect.

Este adevărat că măsura rebranșării a fost dispusă doar provizoriu, până la verificarea metrologică a contorului, dar față de rezultatul acestui control – contorul fiind declarat respins la verificare, se impune recalcularea de către pârâtă a consumului de apă al reclamantei pentru perioada anterioară demontării contorului, conform prevederilor contractuale sau legale aplicabile în această situație, și emiterea unor noi facturi către reclamantă, cu altă scadență, astfel că o nouă debranșare nu ar putea fi făcută în scurt timp, ceea ce face ca și cerința urgenței măsurii (păstrarea rebranșării) să nu fie îndeplinită în speță.

Pe de altă parte, referitor la vremelnicia acestei măsuri (reclamanta solicitând păstrarea măsurii rebranșării până la soluționarea pe fond a litigiului ce face obiectul dosarului nr._/55/2014 al Judecătoriei A.), instanța constată că obiectul acestui litigiu constă în pretențiile Companiei de A. A. împotriva asociației de proprietari pentru plata contravalorii facturilor de apă neachitate emise până la data de 26.02.2014. Prin urmare, litigiul de fond nu acoperă perioada următoare acestei date, și nici consumul curent de apă al reclamantei, care trebuie achitat în conformitate cu prevederile contractuale, iar în caz de neplată reclamanta se supune riscului unei noi debranșări, conform prevederilor legale.

Având în vedere cele arătate mai sus, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, în baza dispozițiilor art. 996 C. proc. civ., instanța va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantă.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Asociația de Proprietari „P. N.”, C._, cu sediul în A., ., jud. A., împotriva pârâtei C. de A. A., înregistrată la ORC sub nr. J02/110/21.02.1991, CUI R_, cu sediul în A., .. 2-4, jud. A., având ca obiect rebranșare la rețeaua de apă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare, apel ce se va depune în caz de exercitare la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 09.09.2014.

Președinte Grefier

H. B. A. Craițar

Red./dact/HB/AC;

11.09.2014. 4ex/2com:

reclam. - Asociația de Proprietari „P. N.” - A., ., jud. A.,

pârâta - C. de A. A. - A., .. 2-4, jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3667/2014. Judecătoria ARAD