Contestaţie la executare. Încheierea nr. 9294/2014. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 9294/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 9294/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 9294

Ședința Camerei de Consiliu din 15 septembrie 2014

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de contestatorii C. S. și D. I., în contradictoriu cu intimații . R. C. S. R. SRL, având ca obiect contestație la executare.

Procedura se desfășoară în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța procedează la verificarea îndeplinirii dispozițiilor art. 200 Cod procedură civilă de către reclamant.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._/26.08.2014, contestatorii C. S. și D. I., în contradictoriu cu intimații . R. C. S. Roamnia SRL, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună;

-lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/17.01.2008, referitor la sumele pe care creditoarea le pretinde prin acest titlu, ce nu sunt certe, respectiv sumele ce provin din comisioane/dobânzi;

-îndreptarea titlului executoriu prin scăderea din acesta a sumelor ce se vor dovedi a fi deja compensate, credit la care se vor adăuga sumele ce vor reieși în urma expertizei de specialitate în ceea ce privește stabilirea sumelor încasate de către bancă cu titlu de comisioane abuzive și dobândă, în baza unui contract ce nu are specificată marja băncii iar dobânda putea fi schimbată de către bancă după bunul plac, fapt ce duce la încasarea unei dobânzi pe perioada 2008 și până la ultima plată valabilă, mult mai mari;

-desființarea actelor de executare silită, somație imobiliară, proces-verbal cheltuieli executare, pentru nerespectarea condițiilor de fond și de formă a actelor de executare, cât și adrese poprire-suma nu este certă și calculată abuziv de creditor și neverificată de executor și nici de instanța de executare, fapt pentru care consideră că trebuiesc anulate toate actele de executare, îndreptarea și lămurirea titlului, iar ulterior, dacă va mai fi cazul, reînceperea executării;

-diminuarea onorariului executorului judecătoresc, ce în raport de activitatea depusă pretinde o sumă excesivă și în neconcordanță cu onorariile fixe stabilite prin ordinul Ministrului Justiției;

-suspendarea executării silite a dosarului de executare arătat mai sus și comunicarea cuantumului cauțiunii;

-obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.

Contestația nu a fost motivată în drept.

Potrivit art. 200 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197.

Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3)”.

Verificând cererea de chemare în judecată instanța a constatat că aceasta nu respectă exigențele art. 194 din noul Cod de procedură civilă.

Ca urmare, prin adresă scrisă contestatorilor li s-a pus în vedere să-și indice domiciliul sau reședința ori sediul; să facă dovada calității de reprezentant; să indice domiciliul sau reședința ori sediul pârâților; valoarea creanței urmărite și contestate și a bunurilor urmărite și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori numele, prenumele și adresa; să achite taxa de timbru la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, dacă acesta este mai mare decât valoarea bunurilor urmărite dar nu mai mult de 1000 lei, în temeiul art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, plus 50 lei pentru cererea de suspendare a executării silite, potrivit art. 10 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 80/2013; să indice dosarul execuțional și biroul executorului judecătoresc; să depună titlul executoriu plus actele de executare contestate ș.a. în copie certificată.

Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 27.08.2014 a fost comunicată contestatorilor la sediul procesual ales indicat de aceștia, în conformitate cu prevederile art. 154 al. 1 raportat la art. 163 al. 1 Cod procedură civilă și primită de persoana însărcinată cu primirea corespondenței la data de 01.09.2014 conform dovezilor de înmânare (f. 18, 19), contestatorii nu s-au conformat dispozițiilor instanței.

Având în vedere faptul că niciunul dintre contestatori nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina acestora și față de dispozițiile art. 200 al. 3, raportat la art. 197 Cod procedură civilă, instanța va anula cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea formulată de contestatorii C. S., CNP_ și D. I., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., sector 2 (la Birou de avocatură C. și Asociații), în contradictoriu cu intimații . R. C. S. R. SRL, având ca obiect contestație la executare.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2014.

Președinte Grefier

F. V. B. C. B.

FVB/CB/19.09.2014/ 4 ex. din care 2 ex. se . class="BodyText" style="margin-right:0pt"> - C. S.-București, ., ., ., sector 2 (la Birou de avocatură C. și Asociații)

- D. I.-București, ., ., ., sector 2 (la Birou de avocatură C. și Asociații),

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 9294/2014. Judecătoria ARAD