Pensie întreţinere. Sentința nr. 4563/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4563/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 4563/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4563

Sedința publică din 27.06.2013

Președinte N. P.

Grefier M. A.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul C. T., în contradictoriu cu pârâta C. M. E., Având ca obiect exercitare autoritate părintească.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului avocat G. R. din Baroul A. și curatorul pârâtei avocat P. T. din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 6 lei taxă judiciară și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată depusă la dosar adresă de la Poliția Pesac județul T. privind pârâta.

Nemaifiind alte cereri și probe de administrat se declară încheiată faza

probatorie și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită exercitarea autorității părintești de către tată, stabilirea domiciliului minorei la tată, încuviințarea la minora să poarte numele tatălui, cu pensiei de întreținere și fără cheltuieli de judecată.

C. pârâtei arată că este de acord, cu onorar curator.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 29.03.2013, reclamantul C. T., în contradictoriu cu pârâta C. M. E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța de către reclamant, stabilirea locuinței minorei la reclamant, cu plata pensiei de întreținere, încuviințare ca minora să poarte numele reclamantului acela de „C.”, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma relației extraconjugale cu pârâta a rezultat minora C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța, părțile locuind împreună o perioadă de timp la domiciliul reclamantului, dar în anul 2011 pârâta a plecat în Franța, minora rămânând în grija tatălui, fără ca pârâta să se mai intereseze de acesta și neglijând îndatoririle părintești. De circa 3 ani pârâta nu a mai luat legătura cu minora și nu a mai contribuit la întreținerea acesteia. S-a mai învederat faptul că anterior plecării în Franța, pârâta a da o declarație notarială prin care și-a dat acordul ca minora să poate numele tatălui său, acela de „C.”.

Pârâta nu dorește să se implice în creșterea și întreținerea minorei, manifestă dezinteres față de aceasta, astfel că este în interesul fetiței să rămână în grija reclamantului, tatăl său natural.

Reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art.398, 529 cod civil.

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței, dar curatorul acesteia a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, cu exercitarea autorității părintești de către reclamant, să se stabilească locuința minorei la tată și încuviințarea ca minora să poarte numele tatălui său. Pârâta arată că minora încă de la nașterea acesteia a fost în grija reclamantului și a bunicilor parteni, care au condiții materiale și locative să crească și să îngrijească minora, reclamantul îi poate oferi condiții mult mai bune de creștere și educare, îi poate oferi stabilitate și afecțiune, fiind în interesul minorei să rămână la tată.

Din probele administrate în cauză, respectiv: copia actului de identitate părților, copia certificatului de naștere al minorei, legitimația de student a pârâtei, interogatoriul pârâtei, referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea tutelară a Primăriei C. județul A., declarațiile martorilor C. M. și M. S., instanța a reținut următoarele:

Minora C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța este fiica părților, rezultată din relația de concubinaj a acestora. După nașterea minorei, aceasta a locuit și a fost îngrijită de ambele părți, dar ulterior în anul 2011 pârâta a plecat în Franța, fără a se mai interesa de întreținerea și creșterea minorei. Minora rămânând în grija exclusivă a reclamantului și a bunicilor paterni, în imobilul cărora și locuiesc, oferindu-i-se condiții materiale, afective și locative optime pentru creștere și educare, în timp ce pârâta nu a mai dat nici un semn de viață.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză instanța a reținut faptul că pârâta nu se mai află la domiciliul comun al reclamantului și minorei de peste 2 ani, aceasta părăsind domiciliul fără nici o explicație și fără a mai da vreun semn de viață, deși relația pârâtei cu reclamantul și familia acestuia era una bună, aceștia înțelegându-se bine, potrivit relatărilor martorilor. Totodată s-a mai reținut faptul că minora este foarte bine îngrijită de tată și bunicii paterni, reclamantul fiind încadrat în muncă și realizând venituri.

Instanța a mai reținut faptul că în permanență minora a fost în grija tatălui și a bunicilor paterni, pârâta părăsind domiciliul comun și plecând în străinătate, fără acordul sau știrea reclamantului, în mod nejustificat.

În temeiul art. 483, 487 Cod civil, ocrotirea minorilor se realizează de ambii părinți, indiferent că este vorba despre copii din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună, exercitarea autorității părintești în comun fiind regula, iar exercitarea de un singur părinte a autorității părintești este excepția.

Față de cele arătate, ținând cont că în cauză, reclamantul a fost cel care s-a ocupat de dezvoltarea, îngrijirea și creșterea minorei C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța, pârâta fiind plecată în străinătate, iar aceasta ulterior nu s-a mai implicat în întreținerea și îngrijirea minorei, manifestând total dezinteres față de ea, astfel că apreciază că solicitarea reclamantului este întemeiată.

Astfel că pe cale de consecință, față de interesul copilului, precum și față de poziția părților, concluziile referatului de anchetă socială, instanța, în baza art.397 Codul civil va admite acțiunea și va dispune ca exercitarea autorității părintești față de minora C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța, să fie exercitată de către reclamant, tatăl minorei, urmând ca în baza art.400 cod civil a stabili locuința minorei C. Miriam D. la domiciliul tatălui - reclamantul din prezenta cauză, cu plata unei pensii de întreținere față de minoră în funcție de venitul minim pe economia națională, sens în care va obliga pârâta la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25 % lunar din venitul minim pe economia națională, în favoarea minorei, valabil la data plății efective a pensie, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul minorei sau alte dispoziții.

Deși în prezent, pârâta nu este încadrată în muncă, instanța apreciază că pentru un nivel minim de trai o persoană trebuie să realizeze un minim de venit, iar acesta se ridică oficial la venitul minim pe economie, în prezent venitul minim pe economie este de 800 lei lunar (conform HG 23/2013).

Cu privire la capătul de cerere privind încuviințarea purtării numelui:

Văzând cele de mai sus și având în vedere dispozițiile art.450 Codul civil în care se arată că „copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior, cu acordul părinților”, instanța urmează să admită acest capăt de cerere formulat de reclamant, acordul ambelor părți, având în vedere declarațiile notariale date de părinții minorei pentru încuviințarea purtării numelui și în consecință:

Va încuviința ca minora C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța, având ca părinți pe C. T. și C. M. E., având Actul de naștere nr.19/25.08.2010 eliberat de Primăria orașului C., județul A. și CNP:_, să poarte numele de „C.”.

Totodată, în conformitate cu art. 44 lit. b) din Legea 119/1996, privind actele de stare civilă, va dispune ca Serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei orașului C., județul A. să efectueze cuvenitele mențiuni în actul de naștere ale minorei, înregistrat sub nr.19/25.08.2010.

Instanța în baza art.58 alin 4 Cod procedură civilă raportat la art.167 va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A., pentru avocat P. T. a sumei de 250 lei, cu titlu de onorar curator.

În baza art.451 nou cod pr. civilă, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul C. T., CNP._, cu domiciliul în oraș C., .. 2, județul A. în contradictoriu cu pârâta C. M. E., CNP._, cu domiciliul necunoscut, pentru exercitare autoritate părintească și locuință minor și în consecință:

Dispune ca exercitarea autorității părintești față de minora C. Miriam D. născută la data de 11.03.2010 în Gonesse, Franța să fie exercitată de către reclamant.

Stabilește ca locuința minorei să fie la domiciliul tatălui.

Încuviințează ca minora să poarte numele reclamantului, de „C.”.

Obligă pârâta la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25 % lunar din venitul minim pe economia națională, în favoarea minorei, valabil la data plății efective a pensie, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul minorei sau alte dispoziții.

Fără cheltuieli de judecată.

Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A., pentru avocat P. T. a sumei de 250 lei.

Cu apel în 30 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 27.06.2013.

Președinte Grefier

N. P. M. A.

15.07.2013.

Red.NP/MA 4 ex/2 .="BodyText" style="margin-right:0pt; line-height:normal; font-size:14pt"> Se comunică la:

- reclamantul C. T., cu domiciliul în oraș C., .. 2, județul A.

- pârâta C. M. E., cu domiciliul necunoscut

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 4563/2013. Judecătoria ARAD