Pretenţii. Sentința nr. 2714/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2714/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 2714/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2714
Ședința publică din data de 03.04.2013
Președinte: R. A.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. împotriva pârâtei O. V. S. A., având ca obiect pretenții și acțiunea conexă formulată de reclamantul M. R. G. împotriva pârâtei O. V. S. A., având același obiect.
La apelul nominal se prezintă reprezenantul reclamanților, avocat A. L. și reprezentantul pârâtei, avocat R. R. F., lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților depune dovada achitării diferenței taxei de timbru și chitanțe onorariu avocat.
Constatând că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai sunt probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii principale și a acțiunii conexe, cu cheltuieli de judecată; concluziile raportului de expertiză referitoare la cuantumul despăgubirilor nu au fost contestate de partea adversă, iar diferențele dintre cele două expertize constau în faptul că, prima expertiză s-a efectuat pe baza schițelor, desenelor, iar în cea de-a doua expertiză s-a efectuat și pe baza declarațiilor părților implicate în accident.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, conform întâmpinării și a probatoriului administrat în cauză.
INSTANȚA,
- Acțiunea reclamantei C. M..
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2012, sub număr de dosar_, reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâta O. V. S. A. solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 6800 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea daunelor materiale suportate de către reclamantă ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 10.02.2012, consemnat în dosarul de daună nr. RA18/AR/12/_ al intimatei.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost implicată înevenimentul rutier din data de 10.02.2012, eveniment în care autoturismul său a fost distrus în totalitate, vehicul asigurat cu polița civilă de răspundere obligatorie RCA - CASCO de către intimată, ulterior aceasta deschizând dosarul de daună nr. RA18/AR/l2/_, din data de 12.02.2012. A menționat că de la acea dată, deși a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu pârâta, atât telefonic cât și trimițându-i o convocare la conciliere directa la data de 03.04.2012, aceasta nu i-a trimis nici un fel de răspuns, reclamanta aflându-se însituația de nu putea folosi nici autoturismul - distrus în totalitate - și nici a primi despăgubirile la care intimata este obligată prin contractul de asigurare CASCO.
A arătat că, prejudiciul produs este în cuantum de 9998 euro - aceasta fiind suma la care a fost evaluată mașina la data încheierii poliței de asigurare CASCO - din care se scade suma de 10% plus 2500 euro echivalentul epavei autovehiculului care a fost lăsată reclamantei, rezultând o diferență de achitat de aproximativ 6498,20 euro, drept care a solicitat obligarea pârâtei la achitarea acesteia.
A indicat că este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare. Este totodata o răspundere directă, asigurătorul raspunzând pentru fapta sa de a-și asuma conduita (riscurile acesteia) asiguratului. Asiguratorul, atunci când acoperă prejudiciul suferit de terțul victimă aaccidentului, nu face o plată pentru făptuitor, nici alături de făptuitor, ci își îndeplinește propria obligație asumată prin contractul de asigurare.
De la aceasta concluzie cu caracter de regulă se derogă numai în cazurile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995 când despăgubirea plătită de asigurător persoanei păgubite se recuperează de la persoana responsabilă de producerea accidentului.
În speță, a considerat că abuzul de drept constă în reaua credință manifestată de pârâtă în îndeplinirea contractelor. Prin urmare, fiind vorba de o răspundere civila contractuală, a solicitat repararea prejudiciului.
A arătat că este îndreptățită astfel, potrivit normelor legale, să ceară întreaga prestație de la asigurător, originea acestei obligații fiind reprezentată pentru asigurător de contractul de asigurare - răspundere convențională CASCO, încheiat. Ori, și potrivit contractului de asigurare „ asiguratorul răspunde pentru pagubele provocate prin fapta asiguratului vinovat de producerea accidentului", având totodată obligația despăgubirii persoanelor prejudiciate.
A invocat prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 republicată.
În drept a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1350 Cod Civil, art. 41, 48, 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 actualizată și modificată prin OUG nr. 61/2005.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii introductive de instanța ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că între părți exista la data producerii daunei, 10.02.2012, o poliță de asigurare de tip CASCO . nr._. După producerea
accidentului rutier reclamanta a avizat producerea daunei pârâtei, ocazie cu care s-a deschis și instrumentat dosarul de daună referința internă RA1 8/AR/12/_.
Ulterior, din declarația reclamantei rezultă faptul că aceasta la data de 10.02.2012 a circulat cu autoturismul asigurat CASCO marca OPEL CORSA înmatriculat cu nr._ în municipiul A., pe . în derapaj, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal autoturismul marca BMW înmatriculat cu nr._ .
Pe parcursul instrumentării dosarului de dauna s-au întreprins verificări asupra dinamicii producerii evenimentului rutier și asupra posibilității producerii avariilor reclamate la ambele autoturisme în modul descris de cei doi conducători auto implicați. În acest context, s-a procedat la consultarea unui expert tehnic, acesta întocmind o expertiză tehnică extrajudiciară care a concluzionat faptul că avariile constatate la cele doua autoturisme implicate nu se puteau produce ca urmare a dinamicii prezentate de cei doi conducători auto, evenimentul rutier nu se putea produce în modul descris de aceștia.
Pârâta a arătat că, în aceste condiții, în speța devin operabile prevederile art. 8.2 lit. b și f din condițiile de asigurare 03.01.01.W.001.0.L care fac parte integrantă din polița CASCO.
A considerat că este îndreptațită să nu-i achite reclamantei contravaloarea prejudiciului produs acesteia în aceasta situație.
2. Acțiunea reclamantului M. R. G..
La data de 12 decembrie 2012, prin încheierea de ședință s-a dispus conexarea dosarului nr._/55/2012 la dosarul nr._, între cele două dosare fiind o strânsă legătură ce derivă din același act juridic.
Prin acțiunea sa, înregistrată la 06.08.2012, reclamantul M. R. G. a chemat în judecată aceeași pârâtă, O. V. S. A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3000 euro sau echivalentul în lei de la data plății, reprezentând contravaloarea daunelor materiale suportate de reclamant ca urmare a producerii aceluiași eveniment rutier din data de 10.02.2012 în care a fost implicată reclamanta C. M..
A menționat faptul că de la acea dată, deși a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu pârâta, atât telefonic cât și trimițându-i o convocare la conciliere directă la data de 12.07.2012, aceasta nu i-a trimis nici un fel de răspuns, aflându-se în situația de a-și repara autoturismul prin mijloace proprii. Prejudiciul produs, constatat în devizul antecalcul al . este în cuantum de 42.872,49 lei, drept care a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 3.000 euro, având în vedere faptul că i-a fost înapoiată caroseria autoturismului.
A concluzionat că răspunderea asiguratorului față de persoana prejudiciată, în materia asigurării de răspundere civilă auto, este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare. Este totodată o răspundere directă, asiguratorul raspunzând pentru fapta sa de a-și asuma conduita (riscurile acesteia) asiguratului. Asiguratorul, atunci când acoperă prejudiciul suferit de terțul victimă a accidentului, nu face o plata pentru făptuitor, nici alături de făptuitor, ci își îndeplinește propria obligație asumată prin contractul de asigurare.
De la aceasta concluzie cu caracter de regulă se derogă numai în cazurile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995 când despăgubirea plătită de asigurător persoanei păgubite se recuperează de la persoana responsabilă de producerea accidentului.
Numai în aceste cazuri asiguratorul are un rol de simplu garant al plății despăgubirilor, avansând, fără a o suporta finalmente, o sumă care va reintra în patrimoniul său pe calea regresului, în toate celelalte situații -cazul în speță - asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii deoarece ei nu doar avansează ci suportă, efectiv și definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului sau, aceasta fiind de altfel natura juridică a răspunderii asigurătorului în cazul, asigurării de răspundere civilă obligatorie și a indicat literatura de specialitate.
În speță, a considerat că abuzul de drept constă în reaua credință manifestată de pârâtă în îndeplinirea contractelor.
Prin urmare fiind vorba de o răspundere civila delictuală, au solicitat repararea prejudiciului.
A arătat că este îndreptățit astfel, potrivit normelor legale, să ceară întreaga prestație de la oricare din parțile contractului de asigurare, fără a avea obligația de a-și divide creanța, originea acestei obligații fiind reprezentată pentru asigurător de contractul de asigurare - răspundere convențională - iar pentru asigurat, de delictul comis - răspundere delictuală - fiind temeiul unei obligații „in solidum”.
Potrivit contractului de asigurare „asiguratorul răspunde pentru pagubele provocate prin fapta asiguratului vinovat de producerea accidentului", având totodată oblligația despăgubirii persoanei prejudiciate.
A invocat prevederile art. 49 și ar. 50 din Legea nr. 136/1995 republicată.
A considerat că sunt aplicabile prevederile referitoare la culpa contractuală, conform art. 1350 alin. 2 Cod civil, culpa debitorului este prezumată „atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte parți, și este obligată să repare acest prejudiciu... ".
În drept a invocat dispozițiile art. 1349, 1350 Cod civil, art. 41, 48, 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 actualizată și modificată prin OUG nr. 61/2005.
În probațiune s-au depus convocare la conciliere, notă de constatare, raportul de expertiză tehnică auto extrajudiciar, declarațiile părților implicate în accident, polițe de asigurare. În cadrul probei testimoniale a fosta audiat martorul S. M. și, în cursul cercetării judecătorești, a fost efectuată și o expertiză tehnică în specialitatea auto, raportul întocmit de expert P. I. fiind depus la dosarul cauzei.
Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt, următoarele:
Reclamanta C. M. este proprietarul autoturismului Opel Corsa, cu nr._ . Aceasta este titulară a unei polițe de asigurare CASCO, încheiată la 15.02.2011, la societatea pârâtă. De asemenea, reclamanta deține, în privința acestui autoturism, și o poliță de răspundere civilă obligatorie, încheiată tot cu pârâta.
La rândul său, reclamantul M. R. G. este proprietar al autoturismului BMW cu nr._ .
La 10.02.2012 reclamanta C., pierzând controlul volanului datorită carosabilului acoperit de gheață și zăpadă, a trecut pe celălalt sens de mers tamponând frontal autoturismul condus de reclamantul M. R. G.. Vina pentru producerea accidentului aparține reclamantei C. M., aspect care rezultă atât din constatarea amiabilă de accident cât și din raportul întocmit de expert P. I.. Cele două autoturisme au suferit avarii ce permit calificarea prejudiciilor ca daună totală.
Reclamanții, în considerarea faptului că s-a produs evenimentul asigurat, s-au adresat societății pârâtă cu câte o cerere în despăgubire. Aceasta, după deschiderea dosarelor de daună nr._ – pentru reclamanta C. M. și nr._ – pentru reclamantul M. R. G., a comunicat ambilor reclamanți refuzul său de a acorda despăgubiri, considerând că avarierea autoturismelor nu s-a produs în condițiile descrise de cei doi conducători auto în constatarea amiabilă de accident. În justificarea acestui refuz pârâta a invocat un raport extrajudiciar de expertiză tehnică.
Însă, în cursul judecății a fost efectuată o expertiză judiciară care, prin concluziile finale (f. 93), a arătat că există posibilitatea ca accidentul să se fi derulat în modalitatea descrisă de cei doi conducători auto. Coroborând această concluzie cu declarația martorului S. M., de a cărei obiectivitate instanța nu are motive să se îndoiască, se poate concluziona că accidentul s-a petrecut așa cum se pretinde prin acțiunile conexe.
Prin raportul de expertiză, a fost indicată la_,5 lei valoarea indemnizației de asigurare cuvenită reclamantei C. M. și respectiv la_ lei pe cea a indemnizației pentru reclamantul M. R. G..
În drept, instanța observă dispozițiile art. 24 din Legea nr. 136/1995 (legea aplicabilă având în vedere data încheierii poliței), conform cărora, în asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat sa plătească asiguratului o despăgubire. De asemenea, instanța are în vedere și dispozițiile art. 49 din același act normativ, potrivit cărora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Constatând că, în cauză, riscul asigurat s-a produs, atât autoturismul asigurat cât și al reclamantului M. R. G. suferind avarii ce constituie daună totală și că motivele invocate de societatea de asigurare pentru a evita plățile sunt neîntemeiate, instanța, în temeiul textelor de lege anterior menționate, va admite acțiunile conexe și obliga pârâta să plătească despăgubirile cerute.
Instanța va obliga atât reclamanta cât și pârâta să plătească expertului P. I., câte 500 lei reprezentând diferență onorariu, la dosar neexistând dovada plății acestor sume.
Reclamanta C. M. a efectuat cheltuieli de judecată de 3562,8 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariul avocatului și parte din onorariul expertului. La rândul lui, reclamantul M. R. G. a efectuat cheltuieli de judecată de 2621,32 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariul avocatului și parte din onorariul expertului În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta, căzută în pretenții, la plata acestor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunile conexe ale reclamanților C. M. și M. R. G., ambii cu domiciliul procesual ales în A., .. 25/27, . ., prin S. A., cu sediul în A., ., nr. 9 și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească următoarele sume reprezentând despăgubiri: reclamantei C. M. –_,5 lei iar reclamantului M. R. G. –_ lei.
Obligă reclamanta C. M. și pârâta . să plătească expertului P. I., domiciliat în A., ., câte 500 lei reprezentând diferență onorariu.
Obligă pârâta să plătească cheltuieli de judecată de 3562,8 lei reclamantei C. M. și 2621,32 reclamantului M. R. G.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2013.
Președinte Grefier
R. A. L. M.
Red/Dact: RA/LM
Ex.4/..2013
Se comunică:
C. M. și M. R. G. - A., .. 25/27, .> . - A., ., nr. 9
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2529/2013. Judecătoria ARAD | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 202/2012.... → |
|---|
