Pretenţii. Sentința nr. 4945/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4945/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 4945/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. OPERATOR 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4945
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013
Președinte: R. A. C.
Grefier: S. Barbara C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantul L. G. în contradictoriu cu intimata A. pentru V. A. S. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av.C. A. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză conform art.94 noul cod de proc.civilă coroborat cu art.111 NCPC.
Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul pe excepția prematurității cererii și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepțiilor conform celor învederate prin răspunsul la întâmpinare.
Instanța respinge excepția prematurității acțiunii având în vedere faptul că textele de lege invocate de către pârâtă nu sunt incidente în cauză. De asemenea, instanța respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr.1066/27.04.2010 și nu de la data achitării sumelor cu titlu de onorariu avocat.
Pe fond, reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 24 aprilie 2013, sub nr. dosar_, reclamantul L. G. a solicitat obligarea pârâtei A. pentru V. A. S. București la plata sumei de 20.369,04 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarele Tribunalului A. nr._ și_ ; cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, prin Sentința comercială nr. 1066 din 27.04.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a respins cererea pârâtei A.V.A.S pentru atragerea răspunderii administratorilor. Mai mult, instanța a admis excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către A.V.A.S.
Potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată”.
Reclamantul arată că prin Decizia civilă nr. 1645/R/15.12.2009 instanța de recurs a stabilit că „cheltuielile de judecată avansate în recurs vor fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecarea cauzei”. În rejudecarea cauzei, însă, instanța nu a acordat nici cheltuielile de judecată ocazionate de recurs și nici pe cele de la judecarea fondului.
În speță, este imposibil de contestat că pârâta este partea care a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală conform hotărârii judecătorești irevocabile sus indicate, motiv pentru care este obligată la restituirea cheltuielilor de judecată dovedite.
Reclamantul mai arată că din moment ce legea nu distinge, în cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată, este universal acceptat că partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, cum este și cazul prezentei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 453 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune au fost depuse înscrisuri: factura . nr. 331/16.09.2009, factura . nr. 379/11.03.2010, copii chitanțe nr._, nr._, nr._, nr._, Decizia civilă nr. 1645/R/15.12.2009 și Sentința comercială nr. 1372/17.06.2009 pronunțate în dos. nr._, dovada comunicare, Sentința Comercială nr. 1066/27.04.2010 pronunțată în dos._ .
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală iar pe cale de excepție a invocat excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În susținerea primei excepții, pârâta a arătat că aceasta este consacrată prin dispozițiile art. 46 alin. 1 al OUG nr. 51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001: „reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și după caz interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada îndeplinirii obligației de comunicare”.
Prevederile ante-menționate se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția celor prin care se exercită o cale de atac. Totodată, pârâta arată că aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
În situația în care însă, contestatorul nu înțelege să îndeplinească procedura prealabilă, iar judecătorul primește contestația la executare, deși aceasta nu are atașată dovada îndeplinirii procedurii prealabile, este evident că sancțiunea care se aplică este tocmai respingerea contestației de către instanța care soluționează cauza ca inadmisibilă, fiind prematur formulată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta solicită să se constate că documentele atașate în susținerea pretențiilor reclamantului constă în facturi și chitanțe emise în perioada 15.09._10. În conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție de 3 ani, în care reclamanta putea solicita plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea celor două dosare de instanță se împlinea în perioada 15.09._13.
Având în vedere că prezenta acțiune este înregistrată la data de 24.04.2013, pârâta apreciază că este mai mult decât evident că dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris și solicită să se procedeze în consecință.
Pe fondul cauzei, pârâta precizează că în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în dosarul nr._ pe rolul Tribunalului A. acțiunea formulată de instituția pârâtei a fost respinsă, astfel că este îndreptățit să solicite cheltuieli de judecată, însă acestea nu au fost solicitate la momentul respectiv, iar reclamantul nu și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată. Instanța a consemnat în Sentința comercială nr. 1066/27.04.2010 pronunțată în dosar nr._ în mod expres „văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată...”, arătând în mod explicit că nu s-a pus problema acestora pe durata desfășurării întregului litigiu.
În ceea ce privește Sentința comercială nr. 1372/17.09.2009 pronunțată în dosarul nr._, aceasta tranșează în mod clar problema, consemnându-se aspectul „fără cheltuieli de judecată”, reclamantul nefăcând dovada lor și nici rezervându-și dreptul de a le solicita ulterior.
Pârâta face precizarea că la data pronunțării Sentinței comerciale nr. 1066/27.04.2010 de către Tribunalului A. în dosar nr._ toate chitanțele și facturile aduse ca dovadă în sprijinul susținerilor sale erau deja achitate de reclamant, astfel că pârâta nu înțelege de ce nu au fost solicitate pe calea acțiunii principale.
Având în vedere cele expuse, pârâta solicită admiterea prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, iar pe fond, respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile având în vedere faptul că în prezenta cauză nu era necesară o astfel de procedură, iar art. 46 alin. 1 din OUG nr. 51/1998 invocat de pârâtă a fost abrogat prin art. 3 din Legea nr. 76/2012, astfel că nu este aplicabil în speța de față. Întrucât cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acțiune separată, aceasta se înfățișează ca o cerere având un caracter principal.
Reclamantul a mai solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune întrucât a introdus acțiunea în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Contrar celor susținute de pârâtă prin întâmpinare, reclamantul arată că termenul de prescripție începe să curgă de la rămânerea definitivă și irevocabilă a Sentinței nr. 1066/27.04.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dos. nr._ și nu de la data emiterii facturilor și chitanțelor. Astfel, termenul s-ar fi împlinit la data de 27.04.2013 iar reclamantul a introdus acțiunea în data de 24.04.2013.
Referitor la susținerile pârâtei, reclamantul consideră că acestea sunt nefondate iar acțiunea sa este întemeiată.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Între părți s-a purtat un litigiu având ca obiect antrenarea răspunderii solidare a asociaților societății comerciale CONFTEX S.R.L. înregistrat sub nr._ pe rolul Tribunalului A., pârâta fiind cea care a promovat acțiunea.
Prin sentința comercială nr.1372/17.06.2009 a fost admisă acțiunea promovată de A. pentru V. A. S. București fiind obligat pârâtul L. G. - reclamant în prezenta cauză - să suporte în solidar cu ceilalți asociați pasivul societății debitoare în cuantum de 1.875.973,27 lei.
Împotriva acestei sentințe s-a promovat recurs, iar prin decizia civilă nr.1645/15.12.2009 a Curții de Apel Timișoara s-a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentința comercială nr.1066/27.04.2010, Tribunalul A., a respins acțiunea promovată de A. pentru V. A. S. București. Împotriva acestei soluții nu s-a exercitat cale de atac.
Instanța reține că în cadrul dosarului menționat mai sus, în primul ciclu procesual, reclamantul-pârât în acel dosar, a fost reprezentat de avocat C. A. C. în baza contractului de asistență juridică nr.23/ 27.05.2008( fila 24 dosar_ ), onorariu stabilit fiind la suma de 2500 lei. În reprezentarea intereselor reclamantului, avocat C. A. C. a formulat întâmpinare și a fost prezentă la șase termene de judecată, ulterior formulând recurs împotriva sentinței comerciale nr.1372/17.06.2009.
În fața instanței de recurs, în reprezentarea reclamantului, s-a prezentat av.A. I. M., în baza contractului de asistență juridică nr._ din 16.09.2009, acesta fiind prezent în fața instanței la trei termene de judecată și depunând concluzii scrise.
În rejudecare, la Tribunalul A., s-a prezentat pentru reclamant av.M. G., la un singur termen de judecată ( ședința din 16.03.2010) când cauza a fost amânată pentru data de 27.04.2010 având în vedere lipsa procedurii de citare cu una dintre părți. La data de 27.04.2010 s-a soluționat acțiunea promovată, prin sentința comercială nr.1066.
Instanța reține că reclamantul a achitat un onorariu în cuantum de_,04 lei pentru activitatea desfășurată de avocat în fața instanței de recurs și în rejudecare, așa cum rezultă din chitanțele nr._/05.08.2010, nr._/15.10.2009, nr._/21.09.2009.
Din analiza dosarului de fond nr._ al Tribunalului A. rezultă așadar că pentru munca prestată de apărător în acest dosar, care s-a derulat pe parcursul mai multor termene de judecată, s-a perceput un onorariu de 2500 lei, în timp ce în faza de recurs, care s-a soluționat la al treilea termen de judecată( primele două termene amânându-se cauza față d elipsa de procedură) și în care s-au depus doar concluzii din partea celui de-al doilea reprezentant convențional, s-a perceput un onorariu de_,04 lei.
Instanța reține că potrivit art.453 Noul Cod de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar potrivit art.451 al.2 NCPC, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Potrivit art. 128 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la un onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul clientului sau. Același text de lege prevede că, onorariile avocaților vor fi stabilite in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului, de timpul si volumul de muncă pentru executarea mandatului primit sau activităților solicitate de client, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor in cauză, etc.
Ori, instanța reține că, în concret avocatul reclamantului a prestat activitate in faza de recurs prin formularea unor concluzii scrise și nu s-a făcut dovada că, avocatul angajat de către reclamant a prestat și alte activități in executarea mandatului său.
Potrivit art.31 din Legea 51/1995 “P. activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.”
Instanța reține că este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor si complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de valorificare a pretențiilor.
Sub acest aspect și Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotarârea din 22.02.2007 în Cauza Gavrileanu împotriva României (Lupas și altii împotriva României, 14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decât în masura în care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. În hotarârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpana si Mazare împotriva României Curtea reamintește că, în aplicarea art.41 din Conventie, aceasta acorda doar cheltuieli de judecata cu privire la care se stabileste că au fost cu adevarat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă.În hotarârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fata Curtii, aceasta trebuie sa stabilească dacă au fost cu adevarat suportate, că acestea au fost necesare si că au o valoare rezonabila (Nilsen si Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecata, instanța reține că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat si client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se apreciază că prin reducerea onorariului plătit de reclamant apărătorului lor ales, nu se încalcă de către instanță prevederile art.31 din Legea nr.51/1995 și nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-si efectele pe deplin între părțile contractante, in lumina principiului conținut de art.969 C.civ. din 1864, obligațiile și întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părți rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de pârâtă –(terță persoană față de convenție) în totalitate, ci reclamantul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte acțiunea formulată și va obliga pârâta la plata sumei de_ lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în dosarul_ și dosarul_ .
Cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, instanța urmează să o respingă întrucât formularea pe cale separată a acțiunii civile de față a fost voința reclamantului, aceasta putând solicita aceste cheltuieli cu ocazia soluționării cauzei, pe fond, astfel încât, nu se poate reține că prin atitudinea culpabilă a pârâtei a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată cu o nouă acțiune.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. G. cu domiciliul procesual ales în A., ., . în contradictoriu cu pârâta A. pentru V. A. S. București cu sediul în București, . S. nr.50, sector 1 și pe cale de consecință:
Obligă pârâta la plata sumei de_ lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în dosarul_ și dosarul_
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 02.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
R. A. C. S. Barbara C.
Red/tehored/R./SBC/04.10.2013
4 ex/2 ex se . L. G. cu domiciliul procesual ales în A., ., .
pârâta A. pentru V. A. S. București cu sediul în București, . S. nr.50, sector 1
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4925/2013. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 5571/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
