Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2978/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2978/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 2978/2012

ROMÂNIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ

Nr. 2978

Ședința publica din: 26 martie 2012

Președinte: D. C.

Grefier: L. B.

S-a luat în examinare sesizarea formulată de petenta P. Orașului C. - D. F. contabil, în contradictoriu cu intimata C. B. ( Beniamina ), pentru înlocuire sancțiune.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, nefiind alte cereri și probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.

În temeiul art. 137 cod de procedură civilă, instanța va analiza mai întâi excepția lipsei calității procesuale active a petentei, invocată de instanță din oficiu.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15.02.2012, sub numărul de dosar_, petenta P. Orașului C. - D. F. contabil, în contradictoriu cu intimata contravenientă C. B. ( Beniamina ), a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii formulate, petenta arată că intimata contravenientă figurează în evidențele Departamentului F.- contabil din cadrul Primăriei Orașului C. cu un debit în valoare de 5.740 lei reprezentând amenzi contravenționale aplicate conform proceselor verbale de contravenție, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea 61/1991, republicată, și sancționată de art. 4 lit. c din aceeași lege. Intimata contravenientă a săvârșit și fapta prevăzută de art. 14 din OUG nr. 97/2005.

Astfel, motivează petenta, în perioada 2007-2008, intimata a fost sancționată contravențional cu numeroase amenzi, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 5740 lei, pentru săvârșirea contravențiilor mai sus amintite.

Petenta mai arată că în vederea recuperării debitelor constând în amenzile aplicate intimatei contravenționale, a demarat procedura executării silite întocmind și comunicând intimatei somațiile de plată nr._/21.03.2007;_/21.05.2007;_/25.04.2007;_/13.03.2008;_/04.08.2008;_/05.08.2008;_/14.08.2008;_/10.09.2008;_/18.09.2008;_/13.10.2008;_/20.10.2008;_/27.11.2008, indicate și în procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._ încheiat în 24.12.2008.

Toate aceste demersuri au rămas însă fără nici un rezultat, datorită faptului că intimata contravențională nu deține bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate și nici venituri obținute legal, care să acopere cuantumul amenzilor.

Solicită în acest sens să se dispună prestarea de către intimată a unei activități în folosul comunității pe durata maximă impusă de art. 3 alin. 1 din OG 55/2002, respectiv 300 de ore de maximum 3 - 8 ore pe zi.

Petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri în conformitate cu art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii sale, petenta a depus la dosar în copii conforme cu originalul: notele de constatare nr._/09.12.2010 și nr._/03.12.2009, procesele verbale nr._ din 24.12.2008; nr._ din 24.12.2008 și nr._ din 23.12.2008, procesele verbale de contravenție . nr._ din 18.10.2008; nr._ din 01.09.2008; nr._ din 28.09.2008; nr._ din 23.08.2008; nr._ din 15.08.2008; . nr._ din 07.08.2008; . nr._ din 09.07.2008; nr._ din 02.07.2008; nr._ din 26.06.2008; nr._ din 30.01.2008; . nr._ din 13.03.2007; nr._ din 13.03.2007; . nr._ din 25.01.2007 și . nr._ din 20.01.2007 și somațiile nr._ din 27.11.2008; nr._ din 13.10.2008 și nr._ din 21.05.2007.

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat la instanță și nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.10.2008; nr._ din 01.09.2008; nr._ din 28.09.2008; nr._ din 23.08.2008; nr._ din 15.08.2008; . nr._ din 07.08.2008; . nr._ din 09.07.2008; nr._ din 02.07.2008; nr._ din 26.06.2008; nr._ din 30.01.2008; . nr._ din 13.03.2007; nr._ din 13.03.2007; . nr._ din 25.01.2007 și . nr._ din 20.01.2007, încheiate de Inspectoratul de Poliție al Județului A. și Inspectoratul Județean de Jandarmi A., intimata contravenientă a fost sancționată cu amenzi în cuantum total de 5.740 lei, amenzi pe care nu le-a achitat în termenul legal.

La termenul de judecată din data de 12.03.2012, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a petentei.

În temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual active a petentei, excepție care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.

Analizând excepția lipsei calității procesual active a petentei, instanța reține că, potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

În cauză, procesele-verbale de contravenție au fost încheiate petentei de agenți constatatori din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A. și ai Inspectoratului de Jandarmi al Județului A., organe care aveau calitatea procesual activă de a solicita înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

Ca urmare, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța va admite excepția lipsei calității procesual active a petentei, excepție invocată de către instanță, din oficiu și, ca urmare va respinge cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității, formulată de petenta P. Orașului C., prin primar, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, acestea nefiind solicitate de către nici una dintre părți, în temeiul prevederilor 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesual active a petentei P. Orașului C., și, în consecință:

Respinge cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității, formulată de petenta P. Orașului C., prin primar, cu sediul în C., ., județul A., privind pe intimata contravenient Căciula B. (Beniamina), cu domiciliul în C., .. 127, județul A., având CNP_, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2012.

Președinte, Grefier,

D. C. L. B.

Red. Dact./D.C./L.B./19.04.2012

4 ex.se .>

petent: P. Orașului C.- D. F. contabil-

– C., ., jud. A.

intim.: C. B.( Beniamina ) – C., ..127, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2978/2012. Judecătoria ARAD