Suspendare provizorie. Încheierea nr. 3906/2014. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 3906/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 3906/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.3906

Ședința publică din data de 18 septembrie 2014

Președinte: A. B. V.

Grefier: N. G. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de contestatoarea B. G. V. în contradictoriu cu intimații C. C. și B. E. J. B. M. pentru suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 12/2014 al Biroului executor J. B. M..

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

Cererea este legal timbrată cu suma de 50 lei, conform OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța trece la soluționarea cererii.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, contestatoarea B. G. V. în contradictoriu cu intimații C. C. și B. E. J. B. M. a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 12/ex/2014 al Biroului Executor J. B. M. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare din dosar nr._/55/2014 al Judecătoriei A..

În motivare a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 718 alin. 7 Cod procedură civilă: urgența și existența pe rolul instanței a unei contestații la executare în cadrul căreia să se solicite suspendarea și a solicitat suspendarea provizorie a executării silite inițiate de B. B. M. în dosarul execuțional nr. 12/ex/2014 până soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestației la executare.

S-a mai precizat de către contestatoare că se află în pericol de a fi executată pentru o sumă pe care în realitate nu o datorează.

Mai mult a arătat că și-a îndeplinit obligația de plată prin achitarea sumei de 178,112 RON, cota parte din creanța totală de 518.530,32 ron la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 2765/15.10.2013 în dosar nr._ .

În drept a invocat dispozițiile art. art. 711 și urm. Cod procedură civilă.

La data de 04.08.2014 contestatoarea a depus prin serviciu registratură un înscris prin care a indicat valoarea care face obiectul executării silite, la care a atașat la dosar recipisa de consemnare a cauțiunii, dovada achitării taxei de timbru.

Prin rezoluția din data de 16.09.2014 din dosar nr._/55/2014 al Judecătoriei A. s-a dispus formarea prezentului dosar având ca obiect suspendare provizorie a executării silite.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel după cum rezultă din art.718 alin.7 Cod de procedură civilă, condițiile de admisibilitate ale cereri de suspendare provizorie a executării silite sunt: existența unei contestații la executare în cadrul căreia să se fi solicitat suspendarea executării silite în baza art.718 alin.1 Cod de procedură civilă; depunerea cauțiunii prevăzută de art.718 alin.2 Cod de procedură civilă și existența unei situații de urgență, care să impună suspendarea provizorie a executării silite.

Aceste condiții trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, neîndeplinirea oricărei dintre aceste trei condiții ducând la respingerea cererii de suspendare provizorii.

În speță, referitor la cea de a doua condiție mai sus arătată, având în vedere faptul că suma care face obiectul executării silite este de 177.585,32 lei, astfel după cum arată contestatoarea (f.9), cauțiunea care trebuia să fie consemnată potrivit art.718 alin.2 lit.c Cod de procedură civilă este de 6.275,85 lei (5.500 de lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei). Contestatoarea a consemnat o cauțiune mai mică, și anume 300 de lei (f.11).

Pentru acest motiv, fiind de prisos analizarea celorlalte două condiții de admisibilitate atâta timp cât condițiile sunt cumulative, în baza art. 718 alin.7 Cod de procedură civilă, se va respinge cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea B. G. V., cu domiciliul în Germania, ., localitatea Ingolsstadt_, cu reședința în A., Calea Timișorii, nr. 38, jud. A. în contradictoriu cu C. C., cu domiciliul în Sistarovat, nr. 170, jud. A. și B. E. J. B. M., cu sediul în Chișineu Criș, Piața A. I., nr. 1, județ A..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi 18.09.2014.

Președinte Grefier

A. B. V. N. G. B.

ABV/NGB/19.09.2014

5 ex./3 . comunică:

- contestatoarea B. G. V. - A., Calea Timișorii, nr. 38, jud. A.

- intimatul B. E. J. B. M., cu sediul în Chișineu Criș, Piața A. I., nr. 1, județ A.

- intimatul C. C., cu domiciliul în Sistarovat, nr. 170, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Încheierea nr. 3906/2014. Judecătoria ARAD