Validare poprire. Sentința nr. 4306/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4306/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 4306/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4306

Ședința publică din 1 octombrie 2014

Președinte: C. B.

Grefier: R. B.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditorul S. S. prin reprezentant K. Romania SRL, în contradictoriu cu debitorul B. A. și terțul poprit E. C. SRL.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatându-se competentă sub aspect general, material și teritorial, potrivit art. 131 raportat la art. 650 și 789 Cod procedură civilă, invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față constată că:

P. cererea înregistrată la această instanța sub nr._ /10.06.2014, creditorul S. S. prin reprezentant K. Romania SRL, în contradictoriu cu debitorul B. A. și terțul poprit E. C. SRL, a solicitat validarea popririi înființate prin adresa din 29.04.2014 în dosarul execuțional nr. 84/2014 al B. B. R., asupra sumelor de bani datorate debitorului de terțul poprit, până la concurența sumei de 46.529,34 lei.

În motivarea cererii, se arată că prin adresa de poprire din 29.04.2014, emisă în dosarul de executare menționat, executorul judecătoresc a dispus terțului poprit E. C. SRL înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorului B. A., poprirea fiind dispusă în temeiul titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/2008 cesionat către S. S..

Terțul poprit nu a înțeles să se conformeze înființării popririi, astfel că se impune validarea popririi și obligarea terțului poprit la plata către creditor, în limita creanței, a sumelor datorate debitorului.

În drept, invocă dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă, iar în cadrul probei cu înscrisuri s-au depus acte de executare din dosarul execuțional nr. 84/2014 al B. B. R., adresa de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia cu terțul poprit, împuternicire dată de S. S. către K. Romania SRL, precum și alte înscrisuri.

Debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare.

Analizând cu precădere excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, se constată că, potrivit art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă, persoanele juridice pot fi reprezentante convențional în fața instanței numai prin consilier juridic sau avocat.

În cauză, împuternicirea de reprezentare juridică este acordată de creditorul S. S. unei societăți comerciale, respectiv K. Romania SRL, aceasta din urmă fiind cea care a semnat și ștampilat, în numele creditorului, atât cererea de chemare în judecată cât și restul actelor de procedură întocmite în cursul procesului. Or, din perspectiva textului de lege menționat, o atare reprezentare în judecată nu este permisă, astfel că instanța, prin rezoluția din 11.06.2014 și conform art. 82 din același cod, a solicitat îndreptarea acestei neregularități privind reprezentarea părții în judecată.

Cum nu s-a făcut dovada unei reprezentări legale a părții în numele căreia s-a acționat, instanța, în temeiul art. 82 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, va anula cererea de față.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea de validare a popririi formulată de creditorul S. S. prin reprezentant K. Romania SRL (CUI_), cu sediul în București, sector 4, ., în contradictoriu cu debitorul B. A. (CNP_), cu domiciliul în Timișoara, .. 13, județul T. și terțul poprit E. C. SRL (CUI_), cu sediul în Timișoara, .. 1/B, camera 2, județul T..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2014.

Președinte,Grefier,

C. BrancRaluca B.

CB/RF/21.10.2014/ 5 ex. din care 3 ex. se .> - S. S. prin reprezentant K. Romania SRL - București, sector 4, .

- B. A. - Timișoara, .. 13, județul T.

- E. C. SRL - Timișoara, .. 1/B, camera 2, județul T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4306/2014. Judecătoria ARAD