Validare poprire. Sentința nr. 5755/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5755/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 5755/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADoperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5755

Ședința publică din 25 septembrie 2013

Președinte: C. B.

Grefier: R. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor P. a M. A., în contradictoriu cu debitorul Persoana Fizică Autorizată S. M. M. I. și terțul poprit ., pentru menținerea popririi.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditorului, consilier juridic C. M. și reprezentantul terțului poprit, administrator I. M., lipsă fiind reprezentantul debitorului.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cererea este scutită de taxă judiciară, potrivi art. 229 din OG nr. 92/2003.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa AFP A. nr. 3613/09.01.2013, iar reprezentantul creditorului depune delegație de reprezentare.

Văzând că nu s-au formulat alte cereri și nu mai sunt probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul creditorului, față de adresa AFP A. nr. 3613/2013, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța în cauză, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul terțului poprit solicită admiterea cererii.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /02.07.2013, creditorul Administrația Finanțelor P. a M. A., în contradictoriu cu debitorul Persoana Fizică Autorizată S. M. M. I. și terțul poprit ., a solicitat menținerea popririi înființate asupra sumelor de bani datorate debitorului de terțul poprit, până la concurența sumei de 7.173 lei reprezentând creanță datorată bugetului de stat.

În motivarea cererii, se arată că debitorul PFA S. M. M. I. datorează bugetului consolidat al statului suma de 8.875 lei reprezentând impozite provenite din activitatea de topograf, iar terțul poprit datorează debitorului suma de 7.173 lei, conform fișei sintetice aparținând debitorului.

Întrucât debitorul este în același timp și creditorul terțului poprit, terț care refuză însă să dea curs popririi înființate prin adresa nr._/22.10.2012 emisă în dosarul de executare nr._/2012, se impune menținerea popririi pentru a putea proceda ulterior la executarea silită a terțului poprit în vederea recuperării creanței.

În drept, invocă dispozițiile art. 149 și 150 Cod procedură fiscală.

Prin întâmpinare, terțul poprit arată că datoria pe care o are față de debitor este de doar 5.840 lei, conform situației contabile și a facturilor nr. 24/15.03.2010 și nr. 25/10.05.2010. Debitul provine din lucrările de măsurare/trasare efectuate de S. M. M. la depozitul din Ș. și care nu au fost prevăzute în contractul de subantrepriză nr._/2009 încheiat între . calitate de antreprenor și . în calitate de subantreprenor, motiv pentru care valoarea lucrărilor trebuia să facă obiectul unui act adițional la contract, pentru a putea fi plătite.

De asemenea, arată terțul poprit, în luna ianuarie 2013 a primit de la organul fiscal adresa nr. 3613/09.01.2013, prin care i se aducea la cunoștință faptul că a fost sistată executarea silită a popririi înființată prin adresa nr._/22.10.2012, ca urmare a achitării obligațiilor restante de către debitor.

Debitorul formulează întâmpinare, prin care arată că beneficiarul lucrărilor executate de el nu este . terțul poprit, astfel că acesta din urmă trebuie să le achite, terțul poprit plătindu-i de altfel lucrările pretinse prin factura fiscală nr. 19/30.11.2009 iar pe cele din facturile nr. 24/15.03.2010 și nr. 25/10.05.2010 le-a acceptat prin semnătură.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că, în vederea recuperării unei creanțe fiscale și în cadrul dosarului de executare nr._/2012, creditorul Administrația Finanțelor P. A. a pornit executarea silită împotriva debitorului PFA S. M. M., sens în care prin adresa nr._/22.10.2012 s-a înființat poprirea asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit ., până la concurența sumei de 7.173 lei (f.9).

Ulterior, așa cum rezultă din adresa creditorului nr. 3613/09.01.2013 emisă în dosarul execuțional, executarea silită prin poprire a debitorului a fost sistată ca urmare a achitării obligațiilor restante (f.40).

Ca atare, câtă vreme creditorul a încetat executarea silită declanșată împotriva debitorului, nu se mai justifică nici poprirea înființată la terțul poprit, astfel că instanța, în temeiul art. 150 alin. 1 Cod procedură fiscală raportat la art. 789 și urm. Cod procedură civilă, va respinge cererea de față ca rămasă fără obiect, cu consecința desființării popririi.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de menținere a popririi formulată de creditorul Administrația Finanțelor P. a M. A., cu sediul în A., ., în contradictoriu cu debitorul Persoana Fizică Autorizată S. M. M. I., cu sediul în A., ., ._ și terțul poprit ., cu sediul în A., ./A, având CUI_ și în consecință:

Desființează poprirea înființată prin adresa nr._/22.10.2012 emisă în dosarul de executare nr._/2012 al Administrației Finanțelor P. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2013.

Președinte,Grefier,

C. BrancRamona M.

CB/RM/24.10.2013/ 5 ex. din care 3 ex. se .> - Administrația Finanțelor P. a M. A. – A., .

- Persoana Fizică Autorizată S. M. M. I. – A., ., ., .> - . – A., ./A

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5755/2013. Judecătoria ARAD