Acţiune în constatare. Sentința nr. 6890/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6890/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 11420/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6890/2013
Ședința publică din data de 07 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. A.-M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund reclamanta C. E., personal și asistată de av. I. I. și pârâții prin av. C. D., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la legitimarea reclamantei C. E., aceasta prezentând CI, ., nr._, CNP_.
Av. C. D. arată că pârâta D. A. – M. se numește M., în dovedire depunând certificatul de căsătorie, în copie certificată ca fiind conformă cu originalul. Totodată, depune:
- întâmpinare și cerere reconvențională;
- dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 Ron, respectiv chitanța nr. 3083/04.11.2013 (50 Ron) și chitanța nr. 3082/04.11.2013 (50 Ron);
- certificat de naștere privind pe D. A. – M., în copie certificată ca fiind conformă cu originalul;
- certificat de naștere privind pe D. A. – I., în copie certificată ca fiind conformă cu originalul;
- scrisori, în copie certificată ca fiind conformă cu originalul;
- referat de neîncepere a urmăririi penale nr. 966/P/2012, în copie certificată ca fiind conformă cu originalul.
Instanța ia act de numele actual al pârâtei M. (fostă D.) A.- M. și de faptul că înscrisurile depuse la acest termen de judecată au fost comunicate și reprezentantei reclamantei.
În temeiul art. 118 N.C.pr.civ, instanța invocă din oficiu și acordă cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, având în vedere faptul că din certificatul de deces rezultă că ultimul domiciliu al defunctului a fost în . în circumscripția teritorială a Judecătoriei P. T..
Având cuvântul, av I. I. formulează concluzii de respingere a excepției, apreciind că dispozițiile art. 118 N.C.pr.civ. se referă la chestiuni care exced cadrului procesual. Astfel, arată că prin prezenta acțiune a solicitat doar constatarea calității de moștenitor, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Bacău. Totodată, arată că a depus o sentință pronunțată de Judecătoria Bacău, care viza imobile din . că-i aparține competența de soluționare a cauzei.
Având cuvântul, av. C. D. arată că excepția este întemeiată, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P. T., având în vedere că aceasta este instanța în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al defunctului. În concluzie, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 118 (1) pct. 2 N.C.pr.civ.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /01.08.2013 la Judecătoria Bacău, reclamanta C. E. a chemat în judecata ca pârâti numiții D. A. și D. (actual M.) A.-M., pentru ca instanța să constate că e unica moștenitoare a defunctului D. D..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că defunctul D. D. a decedat la data de 29.06.2005 și că este singurul moștenitor car a făcut acte de acceptare a succesiunii fratelui său. Reclamanta a precizat că pârâții, copiii defunctului, nu au acceptat succesiunea tatălui lor, nu au participat nici măcar la pomenile pe care le-a făcut. .
In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.976 cod civil.
În dovedire a depus înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâților și audierea martorilor B. V. și C. I..
Pârâtii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, excepția de netimbrare a acțiunii și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat a se constata calitatea pârâților de moștenitori legali și ieșirea părților din indiviziune.
În drept, au invocat art. 205 N.C.pr.civ.
În probațiune, pârâții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, probei testimoniale și exprtizei tehnice.
In temeiul art. 131 Cod.proc.civ, instanta va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu:
Obiectul acțiunii îl constituie cererea de constatare a calității reclamantei de unic mostenitor a autorului D. D., decedat la data de 29.06.2005.
Conform certificatului de deces depus în copie la fila 15, emis de Consiliul Local al . al defunctului D. D. a fost în . (deces înregistrat sub nr. 22/2005).
În materie de moștenire,potrivit art 118 C.,, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.
(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.
Instanta constata că excepția necompetenței teritoriale este întemeiată, deoarece cererea având ca obiect constatarea calității reclamantei de unic moștenitor a defunctului reprezintă “o cerere privitoare la moștenire” se soluționează după regulile care guvernează materia succesiunii.
În materia succesiunilor, legiuitorul stabilește în mod expres competența teritorială a instanței de la cel din urmă domiciliul al defunctului.Astfel, norma prin care se stabilește competența cererilor privitoare la moștenire, inclusiv, pentru solutionarea cererilor împotriva moștenitorilor, are caracter imperativ.
Fată de considerentele expuse,în temeiul art 132 al 3 C. și HG 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța va admite exceptia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău și va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei P. T., în a cărei circumscripție teritorială se află ultimul domiciliu al autorului părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu, acțiunea fiind formulată de către reclamanta C. E., cu domiciliul în BACĂU, ., ., J. BACĂU în contradictoriu cu pârâții D. A. și M. (F. D.) A.-M., ambii cu domiciliul procesual ales la CABINET AVOCAT D. C., respectiv în BACĂU, . BIS, ., jud. Bacău.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P. T..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07 Noiembrie 2013.
Președinte, S. M. | ||
Grefier, A. P. |
Red./tehnored. S.M./15.11.2013
Tehnored. A.P./18.11.2013/5 ex.
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 66/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|