Contestaţie la executare. Sentința nr. 5307/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 5307/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 6578/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

JUDEȚUL BACĂU

SENTINȚA CIVILĂ NR: 5307

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.07.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Dolgoș P. D.

GREFIER: V. C. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect - contestație la executare - formulată de contestatorul P. I. N. în contradictoriu cu intimatul . ROMANIA SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea P. I. N. asistată de av. M. C., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.155 și următoarele NCPC.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare si stadiul procesual.

Instanța, verificând competența în temeiul art.131 C.proc. civ, constată că este competentă, general, teritorial și material să soluționeze prezenta cerere potrivit dispozițiilor art.650 C.proc. civ.

Apărătorul contestatoarei prezintă spre observare originalul notificării nr._/12.01.2009. Depune la dosar un extras de cont de la Banca Comercială Română din care rezultă ultima plată făcută. Contestatoarea a făcut ultima plată la data de 28.09.2007 iar data ultimei prime restante este la 25.10.2007. Data de 28.03.2009 este data când s-a concesionat creanța. Termenul de prescripție a operat la trei ani după data notificării.

Instanța procedează la confruntarea copiei notificării nr._/12.01.2009 aflată la fila 5 dosar și constată că este identică cu originalul.

Instanța acordă cuvântul cu privire la probe.

Apărătorul contestatoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța în temeiul art.255 alin.1 C.proc. civ încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în vederea soluționării cauzei. Dispune atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Bacău la prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul cu privire la excepția prescripției dreptului creditoarei de a cerere executarea silită a creanței și pe fondul cauzei.

Apărătorul contestatoarei solicită admiterea excepției prescripției dreptului creditoarei de a cerere executarea silită a creanței întrucât ultima plată s-a făcut 28.09.2007 iar în anul 2009 s-a concesionat creanța. Solicită să se aibă în vedere extrasul de cont depus la termenul de astăzi din care rezultă data ultimei plăți făcute de către contestatoare. Din acel moment nu s-a făcut nicio formă de executare față de contestatoare.

Pe fondul cauzei solicită admiterea contestației la executare, anularea formelor de executare, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, întoarcerea executării silite. Solicită să se aibă în vedere faptul că intimata nu a depus întâmpinare la dosar.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Asupra acțiunii de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.04.2013 sub nr. de dosar_ pe rolul Judecătoriei Bacău, contestatoarea P. I. N. în contradictoriu cu . ROMANIA SRL a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare ce face obiectul dosarul de executare nr. 42/2013 al B. Baranețchi Leonid, solicitând anularea formelor de executare și întoarcerea executării pentru sumele executate.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă timbru 194 lei și timbru judiciar 0,3 lei.

În motivarea contestației la executare, contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului creditoarei de a cere executarea silita a creanței, întrucât de la nașterea dreptului de a cere executarea au trecut peste 3 ani. A arătat ca ultima plata făcuta a fost in 28.03.2009, iar la data de 12.01.2009 a fost notificata privind declararea întregului credit exigibil si scadent anticipat.

În drept a invocat disp. 373/1, 399, 400 si urm, 405 din C.. În dovedirea acțiunii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar notificarea nr._/12.01.2009, contractul de credit, adrese B. Baranețchi Leonid din 9.04.2013.

Intimata . ROMANIA SRL, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a trimis reprezentant in instanță.

La solicitarea instanței B. Baranețchi Leonid a comunicat, in copie, dosarul de executare silita nr. 42/2013.

La dosar a fost încuviințată proba cu înscrisuri .

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Între Banca Comerciala R. și P. I. N. s-a încheiat contractul de credit nr. 2/5.01.2006 pentru suma de 10.000 ron.

Prin contractul de cesiune din 29.12.2008, BCR a transmis către . creanța aferentă contractului de credit nr. 2/5.01.2006, care ulterior a fost transmisă către . ROMANIA SRL spre recuperare potrivit contractului din 7.01.2010.

In baza acestor contracte s-a solicitat executarea silită, formându-se dosarul de executare nr. 42/19.02.2013 al B. Baranețchi Leonid.

Prin încheierea din 14.03.2013 pronunțata de Judecătoria Bacău in dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 2/5.01.2006.

Ulterior, la data de 9.04.2013 a fost emisa adresa nr. 42/2013( comunicata in 11.04.2013) prin care contestatoarea a fost înștiințată că s-a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor ei, până la concurența sumei de_,99 lei.

Din extrasul de cont al BCR din 5.06.2013, rezulta ca ultima plata făcută de contestatoare a fost în data de 28.09.2007, situație ce rezultă și din notificarea nr._/12.01.2009, unde se arata ca data primei restante este de 25.10.2007.

De asemenea, prin notificarea nr._/12.01.2009 contestatoarea a fost notificată ca în termen de 15 zile să achite întregul credit întrucât acesta a fost declarat scadent anticipat.

Din dosarul de executare nu rezulta ca între data de 12.01.2009, când debitoarea a fost notificata să achite întregul debit și data de 14.04.2013, când i s-a adus la cunoștință că s-a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor ei, creditorul a mai efectual acte de executare.

Potrivit dispozițiilor art. 405 din C.proc. civ, dreptul de a cere executare silita se prescrie în termen de 3 ani și începe să curgă de la data se naște dreptul de a cere executarea silită.

În speță, instanța constată că termenul de prescripție a început să curgă la data de 2.02.2009, cand a expirat termenul de 15 zile lucrătoare pentru plata creanței, cum rezultă din notificarea nr._/12.01.2009, și s-a împlinit la data de 2.02.2012, întrucât din dosarul de executare nu rezultă existența unor cauze suspensive sau întreruptive ale termenului de prescripție.

Față de aceste considerente, instanța constatând că dreptul de a cere executarea silita a creanței izvorâtă din contractul de credit nr. 2/5.01.2006 s-a prescris, urmează să admită contestație și să anuleze formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 42/2013 al B. Baranețchi Leonid.

Potrivit dispozițiilor art. 404/1 din C. proc. civ., „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăți”.

Având in vedere aceste dispoziții precum si anularea formelor de executare, instanța va dispune întoarcerea executării silite și repunerea părților in situația anterioară executării, prin restituirea sumelor de bani poprite de la contestatoare.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 944 lei cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului creditoarei de a cerere executare silită a creanței, reprezentată de contractul de credit nr. 2/5.01.2006.

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. I. N., CNP:_, domiciliată în Bacău, ..30, ., județul Bacău în contradictoriu cu intimata S.C.A. PORTOFOLIO S. ROMANIA SRL, JRO_, CUI RO21458257, cu sediul în București, ..9, ..

Anulează formele de executare în dosarul 42/2013 al B. Baranețchi Leonid, precum și a încheierii de încuviințare a executării din data de 14.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ .

Dispune întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare nr. 42/2013 al B. Baranețchi Leonid.

Obligă intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată de 944 lei, din care 194 lei taxă de timbru și 750 lei onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, de la 23.07.2013.

Președinte, Grefier,

Dolgoș P. D. V. C. A.

Red. DPD/ dact. V.C.A

26.07/ 27.07.2011

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5307/2013. Judecătoria BACĂU