Fond funciar. Sentința nr. 3879/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 3879/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 16237/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3879/2013

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. P.

Grefier M. Z.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant P. M. și pe pârât C. L. N., pârât C. J. BACAU, pârât A. E., pârât T. G., având ca obiect fond funciar .

Dezbaterile pe fond au avut loc in ședinta publica din 26.04.2013 si au fost consemnate in incheierea de sedinta din acea zi.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău în data de 26.11.2012, astfel cum a fost precizată, reclamanta P. M. a chemat în judecată pe pârâții C. Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a comunei N., jud. Bacău, C. Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr.18/1991, A. E. și T. G., solicitând instanței să dispună anularea titlului de proprietate nr._/7.12.1993 iar în subsidiar modificarea acestui titlu de proprietate; totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate nr._/7.12.1993 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctei T. Ghe. E., pentru suprafața de 3,9089 ha teren situat pe raza comunei N.. A precizat reclamanta că defuncta - mama sa și a pârâților persoane fizice - nu a avut acest teren, nu s-a înscris cu el la C.A.P. și nici nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, o astfel de cerere fiind formulată de tatăl lor T. G., care a intrat cu acest teren în C.A.P. și care în prezent este decedat.

A mai arătat reclamanta că se impune ca pe titlul de proprietate nr._/07.12.1993 să apară alături de soția supraviețuitoare T. E. și descendenții, toți în calitate de moștenitori ai lui T. G..

În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr.18/1991, modificată și completată prin Legea nr.167/1997 și art.948 Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copii certificate pentru conformitate, titlul de proprietate nr._/07.12.1993, cerere reconstituire drept de proprietate, extras registru agricol, certificat de deces T. E. (filele 8-10, 71).

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 42 din Legea nr. 1/2000.

Pârâții A. E. și T. G. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune, inadmisibilitatea și lipsa de interes a cererii iar pe fond, au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepțiile invocate, pârâții au arătat că titlul de proprietate a fost emis în anul 1993, astfel că dreptul la acțiune este prescris, reclamanta nu a formulat o cerere la emitentul titlului înainte de a se adresa instanței de judecată, astfel că cererea este inadmisibilă și că reclamanta nu are interes în formularea acestei cereri, deoarece și de pe urma lui T. G. și de pe urma lui T. E. sunt aceiași moștenitori.

Cu privire la fondul cauzei, pârâții au arătat că terenul cuprins în titlul de proprietate a fost al părinților înainte de colectivizare și că titlul putea fi emis în mod legal pe numele oricăruia dintre ei sau pe numele amândurora. Au mai arătat pârâții că în cauză a fost vorba de un mandat tacit dat pentru formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Pârâții au precizat și faptul că prezenta cerere de chemare în judecată are scop șicanator și că se urmărește a se încălca voința părinților cu privire la destinația terenurilor ce le-au aparținut.

Pârâții au depus la dosar copii de pe certificatele de naștere a lui T. Ghe. G., P. M., certificatul de căsătorie al lui T. G. cu P. M., certificatele de deces ale lui T. G., T. E., cereri pentru deschiderea procedurii succesorale pentru cei doi defuncți, act de veșnică vânzare, cerere înscriere în C.A.P., fișă de rol agricol, scrisoare (filele 74-79).

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de părți la dosar și proba cu interogatoriul reclamantei. Din oficiu, instanța a dispus atașarea documentelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/07.12.1993, respectiv cerere inițială de reconstituire, copie rol agricol, validare inițială în anexa 2a, validarea lui T. G., fișa tehnică (filele 24-29), Hotărârea Comisiei Județene Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate nr.6/29.07.1991, Referat al Comisiei Județene Bacău (filele 37-44).

Instanța a unit cu fondul excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare și la termenul din 26.04.2013 a acordat părților cuvântul atât cu privire la excepții, cât și cu privire la fondul cauzei.

Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

1. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța apreciază că este neîntemeiată și o va respinge. Astfel, reclamanta a solicitat ca instanța să declare nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/07.12.1993 iar în subsidiar modificarea acestuia. Având în vedere că cererea pentru declararea nulității absolute este imprescriptibilă extinctiv iar pentru cererea în modificare legea nu stabilește un termen, apărările invocate vor fi respinse.

2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, instanța apreciază că și această excepție este neîntemeiată și o va respinge. Inadmisibilitatea este sancțiunea procesuală prin care se împiedică efectuarea unui act pe care legea nu îl prevede sau îl interzice sau care intervine când se exercită un drept procesual epuizat deja printr-o altă cale procesuală. În speță, instanța reține că posibilitatea de a cere anularea unui titlu de proprietate este în mod expres prevăzută de art. 3 lit.a) din Legea nr. 169/1997 iar aceasta decurge și din dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță, astfel că nu se poate reține că cererea reclamantei este inadmisibilă.

3. Referitor la excepția lipsei de interes a cererii, instanța apreciază că și această excepție este neîntemeiată și o va respinge. Pârâții au motivat această excepție prin faptul că atât de pe urma lui T. G., cât și de pe urma lui T. E. sunt aceeași moștenitori.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, interesul este o condiție a acțiunii civile, ce presupune că cel ce formulează o cerere de chemare în judecată trebuie să urmărească obținerea unui folos practic pentru sine. În speță, instanța reține că reclamanta are interes în promovarea acțiunii de față, prin aceea că înscrierea sa în titlul de proprietate ce face obiectul cauzei, alături de ceilalți moștenitori ai defunctului T. G., ar duce la includerea suprafețelor de teren cuprinse în acest titlu, în masa succesorală rămasă după defunctul T. G. și la care și reclamanta are un drept propriu de moștenire legală.

Cu privire la fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, defunctul T. G. a formulat la primarul comunei Negrești, jud. Bacău, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile cu care s-a înscris în C.A.P., conform registrului agricol (filele 24, 25). Cererea acestuia a fost validată inițial pentru suprafața de 4,11 ha, dispunându-se înscrierea acestuia în anexa 2a, astfel cum rezultă din Hotărârea Comisiei Județene nr.3/1991 (filele 37-40).

Ulterior validării inițiale, în data de 31.03.1993, T. G. a decedat (fila 74). Astfel cum rezultă din cererea de deschidere a procedurii succesorale (filele 76-79), după defunctul T. G. au rămas ca moștenitori T. E., în calitate de soție supraviețuitoare și părțile din prezenta cauză P. M., A. E. și T. Ghe. G., în calitate de descendenți.

În data de 07.12.1993 a fost emis de către C. Județeană Bacău de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Titlul de proprietate nr._ cu privire la suprafața de 3 ha și 9099 mp pe raza satului Călinești, . la rubrica „Cetățeanul(a)” apare înscris numele lui T. Gh. E. iar la rubrica „(moștenitorii defunctului/ei)” nu apare nicio mențiune (fila 8). Potrivit anexei 2a a satului Călinești, ., la poziția 23 au fost înscrise suprafețele de teren primite în proprietate de către cetățeanul T. Gh. E. (T. Gh. dec.1993) (fila 28).

În drept, potrivit dispozițiilor legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cererea persoanei îndreptățite, fost proprietar, însoțită de documentele prevăzute de lege privind deținerea terenurilor solicitate anterior colectivizării. De asemenea, se reține că stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori, în viață la momentul intrării în vigoare a legii, se face pe numele persoanelor îndreptățite, iar pentru cooperatorii decedați, pe numele moștenitorilor iar când sunt mai mulți moștenitori stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor moștenitorilor.

În speță, având în vedere că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de defunctul T. G. și că la data emiterii titlului de proprietate acesta nu mai era în viață, aspect cunoscut la momentul eliberării titlului, instanța apreciază titlul de proprietate trebuia emis pe numele tuturor moștenitorilor defunctului T. G., respectiv pe numele lui T. E., P. M., A. E. și T. Ghe. G., în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv descendenți.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea formulată de reclamantă și va dispune modificarea T.P. nr._ emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău în data de 07.12.1993, în sensul că la rubrica „cetățeanul” se vor trece T. E., P. M., A. E. și T. G., iar la rubrica „moștenitorii defunctului” se va trece T. G..

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/07.12.1993, instanța apreciază că este neîntemeiat și îl va respinge.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit.a) din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate titlurile de proprietate emise în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la reconstituire.

În speță, instanța nu reține niciun motiv care să determine declararea nulității titlului de proprietate nr. nr._/07.12.1993. Astfel, nu se poate afirma că defuncta T. E. nu era persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa, însă, așa cum s-a reținut mai sus, având în vedere că cererea a fost formulată de defunctul T. G., aceasta trebuia sa apară pe titlul de proprietate în calitate de moștenitor al defunctului, alături de descendenți și nu în calitate de titular.

Cu privire la cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța va dispune respingerea acesteia, având în vedere că la dosar nu a fost depus niciun înscris care să dovedească efectuarea unor cheltuieli în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta P. M. domiciliata in ., în contradictoriu cu pârâții A. E., din Bacau ./9,jud.Bacau T. G.,din ., C. Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a comunei N., jud. Bacău, C. Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr.18/1991.

Dispune modificarea T.P. nr._ emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău în data de 07.12.1993, în sensul că la rubrica „cetățeanul” se vor trece T. E., P. M., A. E. și T. G., iar la rubrica „moștenitorii defunctului” se va trece T. G..

Respinge cererea de anulare a titlului de proprietate sus-menționat, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30.04.2013.

Președinte,

A. M. P.

Grefier,

M. Z.

A.M.P. 11.06.2013

M.Z. 11.06. 2013/7 ex.7

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3879/2013. Judecătoria BACĂU