Fond funciar. Sentința nr. 4595/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4595/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 3475/180/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4595/2013

Ședința publică de la 07 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. C. D.

GREFIER: L.-R. V.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. D. și pe pârâții C. LOCALĂ PARINCEA, C. JUDEȚEANĂ BACĂU, având ca obiect FOND FUNCIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind reprezentanții pârâtelor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

În baza art. 131 Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 94 alin. 4 NCPC, instanța se consideră competentă să soluționeze prezenta cerere formulată de reclamant.

Instanța acordă cuvântul reclamantului pe formularea de concluzii, dacă nu mai are alte cereri de depus.

Reclamantul arată că nu mai are alte cereri, dorește să se rectifice titlu de proprietate eliberat nr._/27.06.1995, având în vedere că s-a reținut greșit tarlaua 76, corect fiind tarlaua 74, A 2339/10.

Instanța constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și rămâne în ponunțare pe cererea formulată de reclamant.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ /25.02.2013, reclamantul L. D. a chemat în judecată pe pârâtele C. locală de aplicare a legilor fondului funciar Parincea și C. Județeană Bacău, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea titlului de proprietate nr._/1995, în sensul că . află în tarlaua 74 și nu în tarlaua 76 cum greșit s-a înscris.

În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 495/30.03.1999 a cumpărat de la numitul B. A. suprafața de 900 m.p. teren arabil extravilan, situat în sola 76, ., a aflat de la C. locală Parincea că suprafața respectivă este situată în tarlaua 74 și nu în tarlaua 76.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar copie după titlul de proprietate nr._/27.06.1995.

C. Județeană Bacău a depus întâmpinare prin care a învederat instanței că validează dreptul de proprietate și eliberează titlurile de proprietate doar pe baza documentațiilor întocmite de către Comisiile locale, care cuprind anexele validate, fișele tehnicele, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.

C. locală Parincea nu a depus întâmpinare, dar a comunicat instanței că suprafața de 900 m.p. este înscrisă în tarlaua 74 și nu 76, astfel cum reiese din planul parcelar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 27.06.1995 a fost emis titlul de proprietate nr._ pe numele lui B. Gh. A. pentru suprafața de 1 ha 1800 m.p. teren, situat pe raza comunei Parincea. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 495/30.03.1999 B. A. a vândut reclamantului L. D. suprafața de 900 m.p. teren arabil extravilan, situat în sola 76, . din urmă subrogându-se cu privire la suprafața menționată în toate drepturile vânzătorului (inclusiv cele procesuale). Din adresa Comisiei locale Parincea nr. 586/21.02.2013 a reieșit că suprafața de 900 m.p. a fost înscrisă în mod greșit în tarlaua 76, din analiza planului cadastral reieșind că ea se află în tarlaua 74. De altfel, și în fișa suprafețelor de teren primite în proprietate și în procesul-verbal de punere în posesie, suprafața respectivă figurează în tarlaua 74 și nu 76.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 18/1991, „pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa”.

Față de aceste considerente și având în vedere necesitatea ca înscrierile din titlurile de proprietate să corespundă procesului-verbal de punere în posesie, instanța va admite acțiunea, va modifica titlul de proprietate nr._/1995 emis în favoarea numitului B. Gh. A., în sensul că . află în tarlaua 74 și nu 76, suprafața, categoria de folosință și vecinii rămânând aceeași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul L. D., domiciliat în ., jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ PARINCEA, cu sediul în ., și pârâta C. JUDEȚEANĂ BACĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BACĂU.

Modifică titlul de proprietate nr._/27.06.1995 emis în favoarea numitului B. Gh. A. pentru suprafața de 1 ha 1800 m.p. teren situat pe raza comunei Parincea, în sensul că se va trece T 74, A 2339/10 în loc de T 76 A 2339/10, suprafața, categoria de folosință și vecinătățile rămânând aceleași.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. M. C.V. L.-R.

Red. Jud. DMC/14.06.2013

RV 13.06.2013

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 4595/2013. Judecătoria BACĂU