Plângere contravenţională. Sentința nr. 5564/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 5564/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 3827/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5564/2013

Ședința publică de la 11 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent .. și pe intimat I. T. DE MUNCĂ BACĂU( P.V. BCA NR._/15.02.2013 ), având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentei d-na L. L. și av. G. D. pentru - petent - .. lipsind: - intimat - I. T. DE MUNCĂ BACĂU( P.V. BCA NR._/15.02.2013 )

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul petentei depune delegație de reprezentare.

Reprezentanta petentei d-na L. L. se legitimează cu CI . nr._.

Apărătorul petentei depune un set de înscrisuri reprezentând certificat de cazier fiscal, acte medicale, solicitând audierea martorului A. Nuța prezentă la ușa instanței cu care dorește să dovedească netemeinicia celor reținute prin procesul verbal .

Apărătorul petentei arată că ambele societăți își desfășoară activitatea în același spațiu, angajata s-a pierdut cu firea și a uitat să spună că la 11.02.2013 era angajată la societatea fiicei sale.

Instanța admite proba cu înscrisuri și martorul A. Nuța, formulate de petent.

S-a audiat martorul propus de petent, A. Nuța sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnată și atașată prezentei cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentei, având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii, arătând că din probele administrate rezultă acest aspect, conform revisalului depus rezultă că la momentul controlului exista carte de muncă pentru angajată, la 12.02.2013 martorul a arătat unde este angajată dar dintr-un abuz inspectorii I.T.M. nu au vrut să o asculte.

În subsidiar, apărătorul petentei solicită înlocuirea amenzii cu sancțiunea „avertisment „ fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea de chemare înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr._ din 5.03.2013 petenta .. a chemat în judecată pe intimata I. T. de muncă Bacău solicitând anularea procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 15.02.2013 de această instituție din cadrul Inspecției muncii, sau avertisment, fără cheltuieli de judecată.

Plângerea a fost formulata potrivit art. 31 din O.G. nr.2/2001 in termen legal iar potrivit art. 36 din același act normativ este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

In motivarea plângerii petenta arata în esență că în urma controlului efectuat la standul din . din Bacău, la ora 16,30 s-a aplicat o sancțiune de 10.000 lei în baza declarației numitei A. Nuța care sub presiunea exercitată de inspectori s-a panicat și a declarat că lucrează la . unde de fapt îi încetase contractul de muncă prin decizia nr. 23/01.02.2013. mai arată că la aceeași dată acesteia i –s a încheiat un nou contract de muncă cu ., că aceasta a încercat să remedieze situația chiar la acel moment dar inspectorii de muncă nu i-au permis acest lucru.

Petenta, legal citata, a fost reprezentată in instanța, a depus înscrisuri la dosar și a solicitat proba cu înscrisuri și cu martori, probe admise și administrate de instanță.

Intimata a fost legal citată, nu a fost reprezentată în instanță dar a depus întâmpinare in care arata ca în urma controlului efectuat s-a constatat de către inspectorii de muncă că angajatorul a primit la muncă pe numita A. Nuța care a declarat că lucrează din data de 14.02.2011 și care avea data de încetare 1.02.2013.

In susținerea celor afirmate intimata a depus înscrisuri la dosar.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

I. Cu privire la legalitate procesului-verbal:

Din analiza procesului verbal prin prisma motivelor indicate de petentă instanța constată că acesta nu este lovit de nulitate absolută sau relativă deoarece au fost respectate dispozițiile art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor întrucât la data întocmirii procesului-verbal nu era de față niciun reprezentant al petentei, acesta fiind întocmit la sediul ITM după cum figurează în cuprinsul actului care a fost trimis prin poștă către societatea petentă.

II. Cu privire la temeinicia procesului-verbal:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 15.02.2013 de I. T. de Muncă Bacău din cadrul Inspecției Muncii s-a aplicat petentei amenda contravenționala in cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 260 alin.1, litera e) din Legea nr. 53/2003, republicată.

S-a reținut in sarcina petentei faptul ca angajatorul a primit la muncă în data de 11.02.2013 pe numita A. Nuța fără a-i fi încheiat contractul individual de muncă, încălcând astfel dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 „(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.” iar potrivit art.260 alin.1, litera e) „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”

În cauză a fost audiată în calitate de martoră A. Nuța care a declarat că fiind interpelată de inspectorii de muncă a declarat că lucrează și că are contract de muncă dar din eroare a menționat ., că este angajată din data de 01.02.2013 la societatea Metal M. unde administrator este o altă persoană, respectiv fiica administratorei de le . care funcționează în același stand cu societatea petentă, că a avut contract cu acesta societate . 2 săptămâni după care nu a mai vrut să lucreze apreciind că i-a făcut necazuri acesteia. A mai declarat martora că și-a data seama de eroarea pe care a făcut-o cu privire la numele societății și a vrut să remedieze imediat acest aspect dar că inspectorii de muncă i-au precizat că nu are importanță ce a declarat că nu se va întâmpla nimic și că noul contract la semnat la data de 01.02.2013 cu cealaltă societate.

Coroborând declarația martorei cu cele descrise în plângerea contravențională și cu contractele de muncă depuse la fila 16 respectiv 19 din dosar, instanța reține că petenta nu se face vinovată de cele reținute în procesul-verbal de contravenție întrucât la data controlului, 11.02.2013 (procesul-verbal fiind întocmit la data de 15.02.2012) numita A. Nuța nu mai era angajata petentei întrucât acesta încetase la data de 01.02.2013 pentru a se angaja la o altă societate . încheierii contractului cu aceasta fiind tot 01.02.2013.

Această situație corespunde și evidențelor depuse de către intimată la fila 38 ds. unde martora figurează înregistrată cu contract la . cu data de 01.02.2013 până la 15.02.2013.

Faptul că martora a dorit remedierea acestei erori chiar la momentul controlului dar că nu i s-a permis acest lucru de către inspectori, după cum a declarat, nu poate duce la ideea că petenta ar fi primit-o la muncă fără forme legale, în condițiile în care tot martora a declarat că ambele societăți au locul de desfășurare a activității la același stand.

Față de aceste considerente instanța apreciază că petenta nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa, astfel că în temeiul art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, va admite plângerea și, pe cale de consecință, va anula procesul – verbal . nr._ întocmit la data de 15.02.2013.

Instanța va lua act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta .. cu sediul ., jud. Bacău, înregistrată la ORC sub nr. J 04/161/18.02.2003, C._ în contradictoriu cu I. T. DE MUNCĂ BACĂU.

Anulează procesul-verbal . nr._ întocmit la data de 15.02.2013 de I. T. de Muncă Bacău din cadrul Inspecției Muncii.

Ia act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se ca depune la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013

Președinte,

M. D.

Grefier,

E. C.

Red. DM/dact.CE/4 ex.

11.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5564/2013. Judecătoria BACĂU