Fond funciar. Sentința nr. 6710/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6710/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 4017/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6710/2013

Ședința publică de la 25 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. D.

Grefier M. Z.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant D. G.

și pe pârât C. L. DE FOND FUNCIAR L. V., pârât C. J. DE FOND FUNCIAR BACAU, având ca obiect fond funciar .

Dezbaterile pe fond au avut loc in sedința publica din 18.10.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

INSTANȚA

-deliberand-

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ /08.03.2013, reclamantul D. G. a chemat în judecată pe pârâtele C. locală L.-V. și C. Județeană Bacău, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îndrepte erorile din titlul de proprietate nr._/1993 emis pe numele lui C. Gh. V. în sensul că suprafața de 2.700 m.p. teren este situată în T 105/11, P 98 și nu în T 105, P 11/98 cum greșit s-a trecut, precum și din titlul de proprietate nr._/1994 emis pe numele lui D. E. în sensul că în tarlaua 70, . în realitate 5355 m2 și nu 6376 m2, iar diferența ce cca. 1000 m2 se găsește la tarlaua 70, . în loc de 1600 m2 după titlu, în teren sunt 2700 m2.

În motivare, reclamantul a arătat că aceste erori din titlu au fost evidențiate în dosarul nr._ pentru partaj, dovedite și de copiile după planul parcelar de la .>

În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta C. Județeană Bacău a depus întâmpinare prin care a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, validează dreptul de proprietate și eliberează titlurile de proprietate doar pe baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale, care cuprind anexele validate, fișele tehnice, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.

Pârâta C. locală L.-V. nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 24.11.1993 a fost emis titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 1 ha 7300 m.p. în favoarea numitului C. Gh. V. în calitate de moștenitor al defunctului C. A.. La data de 05.04.1995 numitul C. V. a înstrăinat suprafața de 2.700 m.p. situată în T 105, P 11/98 inclusă în T.P. nr._/1993 numitului D. G., autorul reclamantului D. Gh. G..

Din adresa 9144/16.09.2013 a Primăriei comunei L. V. reiese că suprafața de 2700 m.p. este situată în T105/11, P 98 și nu T 105, P 11/98, după cum greșit s-a trecut în titlu. Având în vedere că prin înstrăinarea bunului, vânzătorul a transmis cumpărătorului și toate acțiunile legate de acest bun, instanța consideră că reclamantul este îndreptățit să solicite, singur, înlăturarea erorilor materiale din titlu, acțiunea având caracterul unui act de conservare care poate fi efectuat de oricare dintre moștenitori, profitându-le și celorlalți.

Dispozițiile Legii nr. 18/1991 trebuie înțelese nu numai în sensul că în cadrul acestei proceduri se înfăptuiește activitatea de emitere a titlului de proprietate, ci și procedura de modificare, de înlocuire sau desființare, după caz, a titlului de proprietate, atunci când acesta nu este în concordanță cu situația de fapt. Chiar dacă este vorba de o simplă rectificare a titlului, dat fiind ca acesta a intrat în circuitul civil, cele două comisii nu mai pot reveni asupra actului emis ce conține anumite erori, acest lucru fiind de competența exclusivă a instanței, art.58 din Legea nr. 18/1991 prevăzând că pe baza hotărârii judecătorești, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.

Având în vedere că reclamantul a probat existența unei erori materiale la emiterea titlului, aspect care reiese și din planul parcelar depus la dosar și că finalitatea acțiunii constă în corectarea erorilor intervenite, în sens formal, fără afectarea substanței sau întinderii însuși a dreptului reclamat, instanța va admite acest capăt de cerere și va dispune modificarea titlului în sensul că suprafața de 2700 m.p. este situată în 105/11, P 98 și nu în T 105, P 11/98.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că prin sentința civilă nr. 5075/19.05.2010, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ suprafața 6376 m.p. situată în T 70, P 1051/58 cu privire la care reclamantul a solicitat să se constatate că are în realitate 5355 m.p., iar diferența s-ar regăsi în T 70, P 1051/67 a fost împărțită în trei, revenindu-i numitului D. G. suprafața de 2126 m.p., tulpinii D. C. 2125 m.p. și tulpinii D. G. (din care face parte și reclamantul) 2125 m.p.. În aceste condiții, chiar dacă expertiza efectuată în cauză a identificat doar 5355 m.p., instanța nu poate dispune modificări ale acestei suprafețe nici în privința întinderii, nici în privința coordonatelor topo-cadastrale decât în contradictoriu cu toți moștenitorii cărora le-a revenit parte din suprafața respectivă.

Or, deși instanța a pus în discuția reclamantului necesitatea introducerii în cauză a tuturor moștenitorilor care au primit teren din această suprafață, pentru a se stabili în contradictoriu cu toți dacă este vorba doar despre o eroare la emiterea titlului de proprietate sau se tinde la reformarea hotărârii de partaj, acesta a arătat că nu înțelege să se judece și cu verii săi.

Față de aceste considerente și având în vedere că în cauză este vorba despre o coparticipare procesuală pasivă obligatorie, instanța în temeiul art. 78 alin. 2 teza a II-a NCPC, va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulata de reclamant D. G. din Bacau ./3 jud.Bacau, în contradictoriu cu pârâti C. L. DE FOND FUNCIAR L. V., C. J. DE FOND FUNCIAR BACAU.

Dispune modificarea titlului de proprietate nr._/24.11.1993, emis în favoarea numitului C. Gh. V., în calitate de moștenitor al defunctei C. A. pentru suprafața de 1 ha 7300 m.p. teren, aflat pe raza comunei L.-veche, în sensul că suprafața de 2700 m.p. teren arabil intravilan este situată în T 105/11, P 98 și nu în T 105, P 11/98, cum greșit s-a trecut, vecinătățile și categoria de folosință rămânând aceleași.

Respinge cel de-al doilea capăt de cerere privind modificarea titlului de proprietate nr._/1994 emis în favoarea numitei D. E. pentru suprafața de 8019 m.p. teren situat pe raza comunei L.-V..

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Judecatoria Bacau.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2013

Pt.președinte aflat in concediu de studii, Grefier,

P. instanță,

MD 25.10.2013

M.Z. 30 Octombrie 2013 ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6710/2013. Judecătoria BACĂU