Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2431/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2431/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 1898/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2431/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. S. D.
Grefier L. N.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ stabilire program vizita „ formulată de reclamantul I. C.. În contradictoriu cu pârâta B. R. .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța în temeiul art.150 C.pr.civ. a reținut cauza spre soluționare, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța în temeiul art. 260 C.pr.civ din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 19.03.2013., când, după ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I N S T A N T A
- deliberând –
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instațe sub nr. 1898 din data de 4 februarie 2013, reclamantul I. C. a chemat în judecată pe pârâta B. R. E. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească pronunțată pe calea ordonanței președințiale, să i se încuviințeze să păstreze legături personale cu minorul I. A., conform următorului program: în fiecare lună, 3 sfârșituri de săptămână, de vineri până duminică și în fiecare vacanță la domiciliul lui.
În motivare, a arătat că din relația de concubinaj cu pârâta a rezultat minorul I. A., care prin sentința civilă nr. 1390/22 februarie 2007 a Judecătoriei Sector 2 București, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1531/3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, a fost încredințat pârâtei, spre creștere și educare; că în prezent pe rolul Tribunalului Bacău se află, spre soluționare, apelul promovat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Bacău, prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect „reîncredințare minor” formulată de către el; că prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr._/180/2011 s-a stabilit ca vizitarea minorului să se facă la domiciliul mamei, în prima și a treia duminică între orele 11.00-17.00, iar în vacanța de vară mama să vină cu minorul la domiciliul lui, al tatălui, zilnic, în intervalul 15-22 august, între orele 11.00 – 19.00, această ultimă dispoziție nefiind respectată de către pârâtă, în ciuda faptului că a fost somată și de către executor; că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă deoarece pe rolul Judecătoriei Bacău se află înregistrată o acțiune pe fond cu același obiect, iar urgența este justificată de faptul că minorul este traumatizat, fiind luat de la școală, în data de 4 octombrie 2011, pe baza inducerii în eroare a directorului școlii de către pârâtă; că din hotărârea pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2012 rezultă încălcarea de către mamă a dreptului minorului de a avea legături cu tatăl, la domiciliul acestuia; că pârâta i-a creat multiple dificultăți în ceea ce privește vizitarea minorului la domiciliul ei, fiind obligat să cheme poliția la data de 1 iulie 2012 și să solicite intervenția executorului judecătoresc în august 2012 și a jandarmeriei la data de 4 noiembrie 2012 și că minorul a locuit cu el și a avut legături strânse cu membrii familiei din partea lui, până la vârsta de 7 ani.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a solicitat admiterea și administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și a probei testimoniale – declarația martorei audiate fiind atașată la prezentul dosar.
A depus, în copie, fișe dosare de pe portalul instanțelor, încheierea pronunțată de Judecătoria sector 2 București la data de 15 februarie 2007, sentința civilă nr. 1390/22.02.2007 a Judecătoriei sector 2 București, decizia civilă nr. A 1106/1.10.2007 a Tribunalului București, încheierea pronunțată de Judecătoria sector 3 București la data de 14 ianuarie 2010 în dosarul nr._, adresa nr. 2559/13 aprilie 2010 a DGASPC – sector 3 București, sentința civilă nr. 1120/3 februarie 2012 a Judecătoriei București, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 3263/P/2007/10.04.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, un proces-verbal de constatare a contravenției, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 5548/P/2010/2 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București, adresa nr. 496/5.10.2011 a Școlii cu clasele I-VIII „A. cel B.” Bacău, procesul-verbal de constatare nr. 316/24.08.2012 a B. M. I., sentința civilă nr., 9636/4 decembrie 2012 a Judecătoriei Bacău, o declarație, o caracterizare și procura autentificată sub nr. 1041 din data de 18 octombrie 2011 la BNP O. E. T..
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru – 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Pe excepție, aceasta a precizat că acțiunea este inadmisibilă.
În motivare, a arătat că prin soluția pronunțată în dosarul nr._/180/2011 (rămasă definitivă la data de 2 mai 2012) a fost încuviințat de instanță un program de vizită în vigoare și la această dată, așa încât dreptul pretins este deja reglementat legal; că nu se mai poate pronunța, pe calea ordonanței, o nouă hotărâre care să stabilească un program de vizită atâta timp cât există deja unul, singura în măsură să pronunțe o nouă hotărâre fiind instanța investită cu judecarea fondului; că minorul nu este supus nici unei traume, deoarece își vede tatăl conform programului, astfel încât nici din această perspectivă nu se poate vorbi de urgență, iar argumentul că reclamantul nu ar fi putut pune în executare programul de vizită deja stabilit de instanță nu poate reprezenta o urgență și, mai mult, nu justifică introducerea unei noi ordonanțe președințiale.
Pe fondul cererii, pârâta a precizat că nu este de acord cu acțiunea, că indiferent de programul de vizită încuviințat de instanță, legăturile personale ale reclamantului cu fiul lui trebuie să fie fără luare, deoarece începând de la 2 ani și 4 luni și până la 7 ani, când a ajuns în familia ei, A. s-a aflat în situație de răpire parentală, tatăl este intenționat echivoc în ce privește domicliul și, presupunând că l-ar înapoia pe băiat, deplasarea acestuia la București ar fi extrem de dificilă și obositoare; că nimeni nu neagă că A. este atașat de tatăl său și e bine să fie așa, dar dincolo de sentimentele firești se ascunde însă tulburătoarea poveste a unui băiețel care, fiind timp îndelungat lipsit în mod fraudulos de prezența și afecțiunea mamei, a dezvoltat un atașament pervertit de manevrele unicului părinte prezent în viața sa; că nu are nici o garanție că reclamantul, care interpretează legea după bunul său plac, va mai înapoia vreodată minorul dacă-l va lua la București; că nu l-a împiedicat niciodată pe reclamant să-și vadă fiul; că împrejurările care au fost avute în vedere la stabilirea programului de vizită în dosarul nr._/180/2011 nu s-au schimbat în mai puțin de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, și că singura modalitate în care A. poate relaționa corect cu tatăl său este într-un mediu controlat, avut deja în vedere de alte instanțe.
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.
În dovedire, pârâta a solicitat admiterea și administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și a probei testimoniale – declarația martorei audiate fiind atașată la prezentul dosar.
A depus, în copie, ordonanța nr. 5335/P/2007(9 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, fișe dosare de pe portalul instanțelor, ordonanța nr._/P/2008/25 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, un referat de terminare a urmăririi penale, un raport privind situația minorului I. A., plângeri, somația nr. 316/10 august 2012 a B. M. I., procesul-verbal de constatare nr. 316/24 august 2012 a aceluiași birou, adresa nr. L/_/18 decembrie 2012 a municipiului București – sector 1, sentința civilă nr. 3552/3 mai 2007 a Judecătoriei sector 2 București, decizia civilă nr. 1104R/7 august 2007 a Tribunalului București, sentința civilă nr. 1557/9 februarie 2011 a Judecătoriei sector 3 București, încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 5 noiembrie 2012 în dosarul nr._/180/2010 și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 1392/P/12.12.2012a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
În cauză, a fost întocmită o anchetă psiho-socială la domiciliul reclamantului, concluziile fiind consemnate în referatul depus la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că părțile au întreținut relații de concubinaj, relații din care a rezultat minorul A. (născut la data de 9 septembrie 2004).
Prin sentința civilă nr. 1390 pronunțată de Judecătoria sector 2 București la data de 22 februarie 2007, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1531/3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, copilul a fost încredințat spre creștere și educare mamei – pârâta din prezenta acțiune.
Această sentință a fost pusă efectiv în executare la data de 4 octombrie 2011, când minorul a revenit în locuința pârâtei, până la acel moment aflându-se în grija și sub supravegherea reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 1120 pronunțată de Judecătoria Bacău la data de 3 februarie 2012 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul I. C. în contradictoriu cu pârâta B. R. E. și i s-a încuviințat acestuia să aibă legături personale cu minorul A. conform următorului program: o zi în prima și a treia săptămână din lună, respectiv duminica între orele 11.00 – 17.00, o zi în perioada sărbătorilor de Paști, o zi în perioada sărbătorilor de C. și în ziua de 1 decembrie, între orele 11.00 – 17.00 la domiciliul mamei, iar în vacanța de vară, în fiecare zi din perioada 15-22 august, începând cu ora 11,00 a fiecărei zile și până la ora 19,00, la domiciliul tatălui și în prezența mamei; sentința a devenit irevocabilă la data de 2 mai 2012, urmare a respingerii recursurilor promovate de părți, prin decizia civilă nr. 652 a Tribunalului Bacău.
Reclamantul a început să-și exercite dreptul de vizită, conform programului stabilit, începând cu data de 1 iulie 2012; inițial între părți au existat unele divergențe, dar în ultimele luni acesta și-a văzut fiul, la locuința mamei, legăturile personale părinte – copil desfășurându-se în condiții normale.
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Din cuprinsul acestor dispoziții legale se desprind condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
În cauză, raportat la situația de fapt reținută, instanța constată că aceste condiții nu sunt cumulativ întrunite; prin probatoriul administrat reclamantul nu a justificat urgența care ar impune stabilirea unui alt program de vizită a minorului A..
De regulă, în cazul cererilor având ca obiect „stabilire program vizită minor”, urgența este impusă de necesitatea păstrării legăturilor personale dintre părinte și copil, până la reglementarea acestor aspecte pe calea dreptului comun, întreruperea acestora o perioadă prea lungă de timp având consecințe negative asupra relației celor doi; or, în cauză reclamantul păstrează legătura cu fiul său, conform programului deja stabilit, tot pe calea ordonanței președențiale, prin sentința civilă la care s-a făcut referire anterior.
În cauză nu a fost făcută dovada schimbării împrejurărilor care au motivat soluția instanței în ceea ce privește programul de vizită și a existenței unor situații de fapt care să determine modificarea acestuia, pe calea procedurii sumare prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
Instanța investită cu soluționarea unei acțiuni cu același obiect – pe calea dreptului comun,va analiza, va aprecia pe baza unui probatoriu complex, și va stabili modalitatea cea mai potrivită în care reclamantul va putea să-și vadă fiul și să petreacă timpul alături de el, ținând seama de circumstanțele specifice cauzei.
Nu este de neglijat, sub aspectul analizat, că reclamantul a promovat acțiunea având ca „stabilire program vizită minor” – pe calea dreptului comun (dosar nr._ ) la un an după pronunțarea sentinței civile nr. 1120/3.02.2012 a Judecătoriei Bacău, or reglementarea modalității de păstrare a legăturilor dintre părinți și copii nu se poate realiza exclusiv pe calea ordonanței președențiale.
Împrejurarea că pârâta nu-i respectă reclamantului dreptul de vizită nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, pentru rezolvarea acestor disensiuni existând posibilitatea de a uza de numeroase mijloace legale (plângeri, executare silită etc.)
Nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitatea ordonanței președințiale, prezenta cerere urmează a fi respinsă.
Aceeași soluție urmează a fi pronunțată și cu privire la excepția invocată de către pârâtă; o nouă cerere având ca obiect „stabilire program vizită minor” pe calea ordonanței președințiale este, în principiu, admisibilă, problema ce urmează a fi analizată vizând însă, aplicabilitatea dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă;
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, precum și soluțiile date cererii principale și excepției invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HORĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii .
Respinge cererea având ca obiect " stabilire program vizită minor" pe ordonanță președințială, formulată de reclamantul I. C., domiciliat în Focșani, ., ., ., judetul V. și în București, sector. 1, str. ., nr. 10, ., etj. 1, . cu pârâta B. R. E., din Bacău, ., ., . și în mun. Bacău, . la B., nr. 58, județul Bacău .
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Definitivă.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2013.
PREȘEDINTE
M. S. D.
Grefier
L. N.
Red. sent. DMS/21.03.2013
TRehnored. NL/27.03.2013
Ex. 2
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 247/2013. Judecătoria BACĂU | Pensie întreţinere. Sentința nr. 6970/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|