Pensie întreţinere. Sentința nr. 1370/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1370/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 1211/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1370/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier M. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile avans ca obiect „ pensie de intretinere „ formulata de reclamanta S. A. in contradictoriu cu pârâtul Z. G. .
La apelul nominal facut in ședinta publica, la prima si a doua strigare lipsesc părtile.
Procedura este completa.
S-a facut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanta constata ca
- reclamanta a solicitat judecata in lipsa
- este competenta sa solutioneze prezenta cauza
-a sosit la dosar raspuns din partea autoritatii tutelare in sensul ca ????nu au fost gasite la domiciliu si nici nu au dat curs invitatiei astfel incat apreciaza ca nu se mai impune revenirea cu adresa .
Nemaifiind alte probe de administrast ,instanta constata cauza in stare de judecata si trece la deliberare .
I N S T A N T A
-deliberand -
Asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. A., reprezentant legal al minorelor S., născută la data de 12 decembrie 2004 și L., născută la data de 23 decembrie 2000 în contradictoriu cu pârâtul Z. G. înregistrată sub nr. de dosar 1211/ 180 /28.01.2013 s-a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 4244 din 29.04.2010 pronunțată în dosarul nr._/180/2009 și stabilirea în cotă procentuală raportat la venitul minim net pe economia națională.
În motivarea acțiunii reclamanta a precizat în esență că prin sentința civilă sus amintită s-a pronunțat divorțul părților, că prin aceeași sentință pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor de 77 lei fiecare în raport de venitul minim net pe economia națională, că în condițiile în care venitul minim a crescut se impune majorarea pensiei în funcție de venitul actual.
În drept au fost invocate dispozițiile art 529 al 2,3, art 530, art 531 cod cv
În probațiune reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri,
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță și a nici nu a depus întâmpinare
Analizând actele și lucrările depuse la dosar, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4244 / 29 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr._ / 180 / 2009 al Judecătoriei Bacău a fost stabilită în favoarea minorelor Z. Ș. ( născută la data de 12 decembrie 2004 ) și Z. L. ( născută la data de 23 decembrie 2000 ), care au fost încredințate mamei spre creștere și educare, o pensie lunară de întreținere în cuantum total de 154 lei, câte 77 lei pentru fiecare copil, obligația de plată revenind tatălui. Pensia anterior menționată a fost stabilită prin raportare la venitul minim net pe economia națională.
În prezent situația de la data stabilirii pensiei de întreținere s-a modificat, în sensul că deși nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul ar fi încadrat în muncă, a crescut cuantumul venitului minim net pe economia națională.
Potrivit art. 499 al 1 cod civ “ tată lși mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesdare traiului,precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională” iar al 4 al aceluiași art. prevede că “ în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării,precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă”.
Art 524 cod civil prevede că are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, iar art 529 cod civ stipulează că întreținerea este datorată porivit cu nevoia celui care a cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Conform art 531 cod civ “ dacă se ivește vreo schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit imprejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”
In consecință, întreținerea trebuie să satisfacă nevoile actuale ale minorelor, fapt pentru care cuantumul acesteia poate fi modificat, în sensul majorării, prin raportare la schimbările survenite în starea acestora. Instanța apreciază faptul că odată cu creșterea copiilor, au sporit și nevoile legate de îngrijirea și educarea lor, deci starea de nevoie.
În ceea ce privește mijloacele materiale ale debitorului, instanța reține că deși nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul ar lucra, există prezumția că e apt de muncă și că ar putea realiza cel puțin venitul minim net pe economia națională.
În ceea ce privește cota ce va fi avută în vedere, instanța apreciază că în interesul copiilor este de a stabili pensia de întreținere înspre plafonul maxim, copiii trebuind să se bucure de condiții materiale corespunzătoare. Din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că în prezent pârâtul are doi copii în întreținere, și că în interiorul limitei de 33 % o pensie de 100 lei pentru fiecare minor corespunde interesului superior al acestora.
Pentru aceste motive, în baza art. 499, art 524, art 529 și art 531 cod civ, instanța va admite acțiunea și va majora pensia de întreținere la suma totală de 200 lei ( câte 100 lei pentru fiecare minor ) obligație de întreținere datorată de pârât reclamantei în favoarea minorelor Z. Ș., născută la data de 12 decembrie 2004 și Z. L., născută la data de 23 decembrie 2000, începând cu data introducerii acțiunii ( 28.01.2013) și până la majoratul minorelor.
Cu aceeași dată va sista efectele sentinței civile nr. 4244 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul nr._/180/2009 cu privire la capătul de cerere având ca obiect pensie de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea civila formulata de reclamanta S. A. domiciliata in Bacau, ./A/71 ,jud Bacau în contradictori ucu pârâtul Z. G. cu acelasi domiciliu.
Majorează pensia de întreținere la suma totală de 200 lei ( câte 100 lei pentru fiecare minor ) obligație de întreținere datorată de pârât reclamantei în favoarea minorelor Z. Ș., născută la data de 12 decembrie 2004 și Z. L., născută la data de 23 decembrie 2000, începând cu data introducerii acțiunii ( 28.01.2013) și până la majoratul minorelor.
Sistează efectele sentinței civile nr. 4244 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosarul nr._/180/2009 cu privire la capătul de cerere având ca obiect pensie de întreținere.
Definitivă.
Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2013 .
P., Grefier,
tehnored. B.A/T.M.
ex. 5
13.03/15.03.2013
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4196/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3549/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|