Plângere contravenţională. Sentința nr. 1690/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 1690/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 16493/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR: 1690

Ședința publică din data de 25.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE Dolgoș P. D.

Grefier V. C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de către petentul C. A. L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul C. A. L., personal identificat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, de către intimat întâmpinare și înscrisuri și de către petent dovada de restituire a permisului de conducere.

Instanța detașează filele 17-18, 22 și 23 dosar reprezentând un exemplar de pe întâmpinare și raportul agentului constatator.

Petentul nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de întâmpinare.

Instanța acordă cuvântul cu privire la probe.

Petentul arată că nu solicită probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de constatare a contravenției. Agentul constatator nu a consemnat corect în procesul verbal de constatare a contravenției obiecțiunile. Cele consemnate de agentul constatator nu sunt conforme cu realitatea. A consumat un singur pahar de bere. Deși a solicitat agentului constatator recoltarea de probe biologice de sânge, a fost refuzat.

În temeiul art.150 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 29.11.2012, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de petentul C. A. L., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.11.2012, încheiat de I. B..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a consumat băuturi alcoolice, ci a servit un pește cu oțet și un singur pahar de bere, la ora 22, iar a doua zi dimineața la ora 5 a fost sancționat.

Plângerea contravențională nu a fost întemeiată în drept.

În susținerea plângerii, petentul nu a propus probe. A atașat plângerii, în copie procesul verbal de contravenție.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform disp. art.15, lit. I, din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru.

Intimata I. B., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ce nefondata. A înaintat instanței materialul probator în temeiul căruia a fost încheiat procesul verbal . nr._/26.11.2012, respectiv, raport agent constatator, copia protocolului cu rezultatul testării alcoolscopice si buletin de verificare metrologică .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție CP nr._/26.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei (9 puncte–amendă) și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere in vederea suspendării, pentru săvârșirea contravenției prevăzute si sancționate de art. 102 alin. 3 lit a din OUG nr.195/2002.

S-a reținut că în ziua de 26.11.2012, ora 6.37, a fost depistat petentul C. A. L. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe ., jud B. cu o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur in aerul expirat, valoare rezultata in urma testării cu etilotestul marca Drager.

Procesul verbal de contravenție a fost semnat cu următoarele obiecțiuni „am consumat bomboane si o salată, solicit expertiză. Afara plouă torențial”.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal CP nr._/26.11.2012, în conformitate cu art.34 din O.G.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că, procesul verbal legal întocmit face dovada deplină cu privire la starea de fapt și de drept reținută până la proba contrarie, iar conform art. 1169 C. civ., cel care face o propunere in fața judecății trebuie să o dovedească.

Din probele administrate reiese că petentul a săvârșit fapta reținută în procesul verbal, acesta nefăcând nicio proba în apărarea sa.

Astfel, din raportul agentului constatator rezultă că în ziua de 26.11.2012, ora 6.37, a fost depistat petentul C. A. L. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe ., jud B., iar in urma testării cu etilotestul marca Drager s-a depistat o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Situația privind alcoolemia este confirmata de copia protocolului cu rezultatul testării alcoolscopice, iar etilotesul este verificat metrologic( fl. 22).

Prin urmare, întrucât petenta nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator și nu există alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic sau nelegal, urmează să mențină procesul-verbal ca legal și temeinic.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere că aceasta respectă exigențele art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sancțiunea stabilită fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Având în vedere toate aceste considerente instanța va respinge plângerea, ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de petentul C. A. L., domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.02.2013.

Președinte, Grefier,

Dolgoș P. D. V. C. A.

Red. DPD/ dact. V.C.A

25.03/26.03.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1690/2013. Judecătoria BACĂU