Plângere contravenţională. Sentința nr. 3467/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 3467/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 11827/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3467/2013

Ședința publică de la 16 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. V.

Grefier M. Z.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent . SRL și pe intimat G. F. - SECȚIA JUDEȚEANĂ BACĂU, intimat G. F. COMISARIATUL GENERAL, intimat I. DE P. AL JUDETULUI BACĂU SERVICIUL INVESTIGARE FRAUDE, având ca obiect plângere contravetionala .

Dezbaterile pe fond au avut loc in ședinta publica din 05.04.2013 si au fost consemnate in incheierea de sedinta din acea zi.

INSTANȚA

-deliberand-

Procedand in temeiul art. 137 C.pr.civ., instanta se va pronunta cu prioritate fata de exceptia invocate prin intampinare

Instanța respinge excepția lipsei calității procesual pasive întrucât potrivit disp art. 33 din OG 2/2001 instanța dispune citarea organului care a aplicat sancțiunea iar din antetul procesului verbal atacat rezultă faptul că sancțiunea a fost aplicata de Primaria Municipiului Tulcea. Așadar, întrucât chiar intimata a trecut în antetul procesului verbal ca fiind organ constatator Primaria Municipiului Tulcea, și având în vedere principiul de drept potrivit caruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine, instanța reține că Primaria Municipiului Tulcea are calitate procesuală activă.

Prin cererea adresata Judecătoriei Bacău și înregistrată sub nr._ la data de 29.08.2012 petenta S.C. P. C. INVEST S.R.L. Bacău în contradictoriu cu intimata G. F. Bacău a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/24.08.2012.

Plângerea a fost formulata in termen legal si este scutita de plata taxei de timbru.

Prin plângerea formulată, petenta a solicitat anularea parțială a procesului verbal de contravenție . nr._/24.08.2012 respectiv a măsurii suspendării activității și măsura confiscării.

In susținerea plângerii petenta a solicitat iar instanța a admis si a administrat proba cu înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

Legal citată, petenta prin apărător ales s-a prezentat in fața instanței solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal încheiat.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.08.2012 i s-a aplicat petentei sancțiunea Avertisment conform art. 6,7 din O.G. 2/2001 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 1 din O.U.G. 28/1999.

S-a reținut in sarcina sa faptul că la data de 24.08.2012, cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că nu a utilizat aparatul electronic de marcat fiscal pentru vânzările aferente acelei zile .

Verificând procesul verbal contestat sub aspect formal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la contravenția aceea a neutilizării aparatului de marcat electronic fiscal, potrivit art. 1 alin 1 din OUG 28/1999, agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.

Sancțiunea Avertisment aplicată petentei pentru această contravenție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6,7 din O.G. 2/2001. Astfel art. 7 dispune că avertismentul se aplică in cazul in care fapta este de gravitate redusă.

In consecință, pentru această faptă nu s-a aplicat sancțiunea amenzii prevăzută de actul normativ special O.U.G. 28/1999 întrucât agentul constatator a apreciat că ea prezintă un pericol social mai redus, fiind suficient a atrage atenția petentei asupra nerespectării respectivelor dispoziții legale.

Sub un alt aspect, potrivit declarației martorului audiat în cauză la momentul controlului nu funcționa decât o casă de marcat, iiar sumele de bani nu fuseseră înregistrați în casa de marcat.

Cu privire la factura fiscală prezentată în fața instanței și a bonului fiscal coroborat cu declarația martorului propus de către petentă, instanța apreciază că aceasta a fost făcută pro causa.

În consecință instanța reține situația de fapt așa cum a fost consemnată în procesul-verbal.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare, valorificând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.

Față de cele mai sus reținute și văzând și prevederile art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța apreciază plângerea ca fiind neîntemeiată, urmând să o respingă și să mențină ca temeinic și legal procesul- verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a IPJ Bacau.

Respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii ca neintemeiata.

Respinge plângerea ca nefondată formulată de petenta S.C. P. C. INVEST S.R.L. cu sediul in ., ., în contradictoriu cu intimata G. F. COMISARIATUL GENERAL ,București . nr.6 sect 3 G. F. SECTIA BACAU .-1-3 .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013.

Pentru P. plecat la alta instanta, Grefier,

Președinte instanță

Red VVC 11.06.2013

ZM 12.06.2013 ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3467/2013. Judecătoria BACĂU