Plângere contravenţională. Sentința nr. 3985/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3985/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 10464/314/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3985/2013
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . ȘCHEIA - REPREZ. PRIN F. G. și pe intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL NR. 3 SUCEAVA - PRIN REPREZ.LEGAL, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - . ȘCHEIA - REPREZ. PRIN F. G. - intimat - I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I. TERITORIAL NR. 3 SUCEAVA - PRIN REPREZ.LEGAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare având în vedere lipsa părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei în ședință publică, lipsesc părțile.
Instanța admite proba cu înscrisuri formulată de intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reținere spre soluționare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 18.12.2012, sub numărul de dosar_/314/2012, petenta S.C. F.A.G. 2003 S.R.L a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 07.12.2012, întocmit de către intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR.
Prin sentința civilă nr. 1420 din 6.03.2013 Judecătoria Suceava a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bacău unde a fost înregistrată sub același nr. la data de 22.04.2013.
În motivare, petentul a arătat că a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 07.12.2012, întocmit de către intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, solicitând anularea acestuia întrucât îl consideră nelegal și netemeinic pentru motivele pe care le va expune printr-un memoriu separat până la primul termen de judecată.
În drept plângerea nu a fost motivată.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru în baza prevederilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, petenta a depus procesul-verbal de contravenție și fișa tahograf.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea plângerii ca nelegală și nefondată și menținerea procesului verbal contestat ca temeinic și legal întocmit. Pe cale de excepție, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava întrucât fapta a fost constatată pe raza localității Bacău.
În motivare, intimatul a arătat că petenta a fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor art.5 pct.18 din HG 69/2012, precum și pentru fapta prevăzută de art. 8 al.3 pct. 7 din O.G. nr. 37/2007.
Sub aspectul temeiniciei învederează faptul că agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG 2/2001, iar sub aspectul legalității procesul verbal conține toate elementele prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115 – 118 C.p.c., ale OG nr. 2/2001, H.G. nr. 69/2012.
În temeiul art. 242 alin.2 C.p.c., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La întâmpinare s-au atașat înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.12.2012 încheiat de către intimată, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.500 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 5 punctul 18 și sancționată de art. 8 alin.1 și 2 litera a) din HG 69/2012 și fapta prevăzută de art. 8 alin. 3 punctul 7 din O.G. nr. 37/2007 și sancționată de art. 9 alin. 1 lit. e din același act normativ.
S-a reținut în sarcina petentei faptul că la data de 28.11.2012, orele 05,18 a fost oprit și verificat în trafic pe raza municipiului Bacău, . din autotractorul cu nr._ /_ deținut și utilizat de petentă care efectua operațiuni de transport rutier de mărfuri pe ruta B.- Suceava. În urma verificărilor s-a constatat că operatorul de transport nu respectă obligația de a transmite ARR prin completarea formularului electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați ai operatorilor de transport în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării. S-a mai reținut și o a doua faptă, respectiv că în intervalul 28.11.2012 ora 05,18 – 28.11.2012 ora 13,34, ora terminării programului de lucru, conducătorul auto a a efectuat perioada de odihnă zilnică fracționată de de 8 ore și 16 minute, nerespectând perioada zilnică fracționată de 9 ore, cu până la o oră (44 min.)
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică și a fost legal individualizată, raportat la dispozițiile art. 5 punctul 18 și sancționată de art. 8 alin.1 și 2 litera a) din HG 69/2012 care prevăd că „Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011: 15. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a notifica, în scris, schimbarea sediului social, în termen de 28 de zile, Autorității Rutiere Române - A.R.R.;” și art 8 alin. 3 pct. 7 din O.G. nr. 37/2007 care prevăd că următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții: 7. nerespectarea perioadei de odihnă zilnică fracționată cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore precum și dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. e din același act normativ potrivit cărora contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: e) cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei - faptele prevăzute la alin. (3) pct. 1 - 12, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, și faptele prevăzute la alin. (3) pct. 13 - 19, aplicabilă conducătorului auto.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că din înscrisurile care au fost depuse la dosar de intimată, respectiv formularul de control în trafic (filele 17-19 dos.) și copia diagramei tahograf se desprinde concluzia că în mod corect societatea petentă a fost sancționată.
Pe de altă parte, petenta nici nu a contestat existența faptei, apărările sale nefiind indicate în plângerea formulată, precizându-se doar că motivele vor fi expuse printr-un memoriu separat care nu a mai fost depus.
În temeiul art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având în vedere că legalitatea și temeinicia sunt două condiții prevăzute cumulativ pentru procesul-verbal de contravenție, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. F. 2003 S.R.L. cu sediul în Scheia, ., jud. Suceava în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORT RUTIER- I. TERITORIAL 3 cu sediul in Bacău, . nr. 78, ., și in Suceava .. 16 B, jud. Suceava ,cu privire la procesul-verbal . nr._ din 7.12.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013
Președinte, M. D. | ||
Grefier, E. C. |
Red. DM/dact. CE/5 ex.
14.06.2013/14.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6640/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 262/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|