Plângere contravenţională. Sentința nr. 4813/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4813/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1717/199/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4813/2013

Ședința publică de la 18 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C.

Grefier M. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta U. B.- și pe intimata G. P., având ca obiect plângere contravențională ÎNLOCUIRE AMENDĂ CONTRAVENȚIONALĂ.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Deoarece a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 23.03.2013 instanța invocă din oficiu excepția perimării.

INSTANȚA

-deliberând-

Prin cererea înregistrată la nr._ având ca obiect „ înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității ”, reclamanta U.A.T. B. a chemat în judecată pe pârâta G. P..

Din verificarea actelor de la dosar se constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.03.2013 când cauza a fost suspendată pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite de instanță și de la această dată dosarul a fost suspendat în temeiul art.1551 cod pr.civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de petenta U.A.T. B., ., jud.Bacău, în contradictoriu cu intimata G. P. cu domiciliul în B., ., jud. Bacău.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 18 Iunie 2013

Președinte,

D. C.

Grefier,

M. T.

Red. Jud. C.D. 18.06.2013

M.T. 20 Iunie 2013/20.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4813/2013. Judecătoria BACĂU